Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Creșterea salariilor miniștrilor a înfuriat PSRM: Dacă Guvernul are bani în plus să-i direcționeze sectorului social

26 Dec. 2022, 15:32
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
26 Dec. 2022, 15:32 // Politica //  Realitatea.md

Partidul Socialiștilor se declară împotriva intenției Guvernului de a majora salariile miniștrilor de anul viitor, „în condițiile în care prețurile la toate serviciile și produsele au crescut în acest an pentru toți cetățenii egal, însă aceștia nu beneficiază de asemenea majorări salariale”.

PSRM susține că, această acțiune a guvernării ar fi „un act de batjocură față de propriul popor”.

„În condițiile în care prețurile pentru serviciile comunal-locative și produsele de primă necesitate au crescut de 2-3 ori, când pensiile vor fi indexate cu cel mult 14% în timp ce inflația e de 30%, când majoritatea populației nu are cu ce marca sărbătorile de iarnă, creșterea salariilor pentru miniștri și funcționarii de rang înalt este un act de batjocură față de propriul popor. Dacă Guvernul are bani în plus, ar trebui să-i direcționeze către sectorul social – să sprijine păturile social-vulnerabile ale societății, către medicină și dezvoltarea infrastructurii. Noi nu suntem împotriva creșterii bunăstării miniștrilor și a demnitarilor de stat, dar nu în detrimentul populației țării. Conform logicii partidului de la guvernare PAS, „vremurile bune” trebuie asigurate doar „oamenilor buni”, se arată într-un comunicat de presă al PSRM.

Socialiștii mai consideră că, intenția de majorare a salariilor „cu 8000 de lei pentru miniștri drept un act de prădare a propriului popor și cere anularea acestei „decizii rușinoase și tragerea la răspundere a autorilor ei”.

„Insistăm asupra demisiei acestei echipe incompetente PAS și asupra organizării alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate”, se mai arată în reacția PAS.

Precizăm că, Secretarul de stat de la Ministerul Finanțelor, Vladimir Arachelov, a declarat la 26 decembrie pentru bani.md că, „pentru persoanele cu demnitate publică, care se atribuie la valoarea de referință 1 400 lei s-a atribuit o nouă valoare de referință generală 1 900 și în funcție de fiecare funcționar în parte va avea corespunzător o majorarea de salariu. Adică pentru un ministru salariul se va calcula la valoarea de referință înmulțit cu coeficientul grilei de salarizare din anul 2018”.

Astfel, potrivit calculelor (Valoarea de referință) 1 900 lei X 13,94 (Coeficientul de salarizare) = 26 486 lei – salariul unui ministru, care va fi în 2023.

În prezent, un salariu al unui ministru este de peste 15 mii de lei.

Amintim că, în anul viitor, salariul tuturor bugetarilor va crește cu 1 300 de lei, însă președinta țării, Maia Sandu, președintele Parlamentului și prim-ministra țării, Natalia Gavrilița au renunțat la aceste majorări salariale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 10:06
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
06 Nov. 2026, 10:06 // Slider //  Realitatea.md

Republica Moldova are nevoie de o evidență completă a patrimoniului public, de transparență în administrarea lui, de responsabilizarea managerilor și de mecanisme eficiente de control. Bunurile statului aparțin cetățenilor și trebuie administrate în interesul acestora, nu în beneficiul unor grupuri de interese.

Guvernul a aprobat lichidarea a opt întreprinderi de stat care nu mai desfășoară activitate. Agenția Proprietății Publice va evalua și rentabilitatea celor 168 de întreprinderi aflate în gestiunea sa, dintre care doar 75–76 sunt active.

În 2025, peste 20 de companii de stat au raportat un profit cumulat de 3,1 miliarde de lei, însă 87% din acesta a fost generat de doar cinci companii, printre care Aeroportul Internațional Chișinău, Loteria Națională a Moldovei, Moldtelecom și Energocom.

Autoritățile anunță că vor analiza situația financiară și managementul fiecărei întreprinderi, vor lua măsuri de eficientizare și vor pregăti unele companii pentru reorganizare și eventuală listare la bursă.

  • Cunoaște statul valoarea reală și totală a patrimoniului pe care îl deține?
  • Ce planuri au autoritățile privind deetatizarea proprietății publice? Ce întreprinderi și active urmează să fie scoase la privatizare?
  • După revenirea Aeroportului International în proprietatea statului, ce a câștigat concret Republica Moldova? Există intenția de a reconcesiona Aeroportul Chișinău?
  • De ce Aeroportul Mărculești se reorganizează cu viteza melcului?
  • Ce presupune concret reorganizarea Căii Ferate din Moldova?
  • Cum protejează APP proprietățile publice locale de înstrăinări ilegale și scheme frauduloase? Cine verifică legalitatea tranzacțiilor cu terenurile și clădirile primăriilor și cine răspunde dacă patrimoniul comunităților ajunge în mâini private în mod ilegal?
  • Premierul Tofan a sugerat valorificarea terenului Penitenciarului nr. 13 pentru un proiect imobiliar. Este APP de acord cu această idee? Există o evaluare transparentă a terenului și o analiză a interesului public înainte de luarea unei asemenea decizii?
  • Ce proprietăți deține Republica Moldova pe teritoriul Ucrainei și al Federației Ruse și în ce stare se află acestea?
  • Cum își poate apăra statul drepturile de proprietate în regiunea transnistreană, unde autoritățile constituționale nu exercită control efectiv?
  • De ce trebuie statul să aloce bani publici pentru majorarea capitalului social al Bursei Internaționale a Moldovei? Care este suma, ce beneficii concrete va obține statul și cum excludeți orice conflict de interese, în condițiile în care în conducerea Bursei se află si fostul premier Dorin Recean?

Căutăm răspuns în cadrul emisiunii “Realitatea te privește”, vineri, 6 noiembrie, începând cu ora 20:00, la REALITATEA TV. Invitatul jurnalistei Valentina Ursu este Ion Dodon, directorul general al Agenției Proprietății Publice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!