Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc Buna Vestire. Ce spune tradiţia?

07 Apr. 2023, 07:32
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
07 Apr. 2023, 07:32 // Actualitate //  Redacția Realitatea

Astăzi, creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc Buna Vestire. În popor, sărbătoarea se mai numeşte Blagoveștenia sau Ziua Cucului. Este ziua în care Arhanghel Gavriil i-a vestit Sfintei Fecioare Maria că îl va naste pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Această sărbătoare are o dată fixă și marchează exact nouă luni până la Crăciun, adică până la Nașterea Domnului.

Buna Vestire este una dintre sărbătorile în care Biserica dă dezlegare la pește, iar tradiţia spune că acela care gustă peşte în această sărbătoare se va simţi tot anul precum peştele în apă.

Tradiţia mai spune că, în această zi aducătoare de veste minunată, oamenii nu au voie să se certe, fiind mare păcat. Blagoveştenia este cunoscută şi ca Ziua Cucului, deoarece cucul începe să cânte şi astfel anunţă sosirea efectivă a primăverii. Cine îl aude trebuie neapărat să aibă pe el haine curate, să fie vesel şi sătul, iar în buzunare să aibă cât mai mulţi bani. Astfel, va avea un an bun.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Astfel, în această zi, oamenii numără de câte ori a cântat cucul pentru a şti câţi ani va mai trăi. Străbunii credeau că cine se ceartă în această zi va avea necazuri tot anul. De Buna Vestire se poate ara, însă nu se poate semăna, ca să nu mănânce păsarile boabele de sub brazdă.

De asemenea, în această zi este bine să se pună pe pragul casei pâine şi sare pentru hrana îngerilor.

 

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 14:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 14:02 // Slider //  Daniela Baranovschi

Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP.

„De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimidări. Ei îmi implică și familia și sunt dispuși să plătească pentru a obține mai multe detalii despre mine și despre cei apropiați”, a spus el, transmite Agerpres.

Tajani a adăugat că motivul atacurilor este susținerea Italiei pentru Ucraina, „apărarea libertății unui stat suveran, luarea de poziție clară în favoarea democrației și a independenței unei acțiuni”.

AFP reamintește că guvernul de la Roma sprijină Kievul atât umanitar, cât și militar.

Ministrul a afirmat în urma atacurilor din partea ascunsă a internetului cunoscută ca „dark web” că „reacția mea este foarte simplă: în niciun caz nu mă voi lăsa intimidat”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!