UPDATE 11:22 Potrivit martorilor, agresorul își suspecta concubina că îl înșeală, iar copiii sunt nepoții, de la soră, ai pretinsului amant. Aseară bărbatul ar fi sunat-o și a amenințat-o că dacă nu vine acasă, omoară minorii. Aceasta a apelat imediat Poliția.
Clipe de groază pentru doi copii din Fălești. O fată de 16 ani și un băiat de 12 ani, erau ținuți ostatici de un bărbat, fiind amenințați cu un cuțit. Potrivit informațiilor, aseară, în jurul orei 23:00, Poliția din Fălești a fost sesizată de o femeie care a comunicat că în satul Ilenuța, concubinul ei, de 25 de ani, este agresiv la domiciliu.
„Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, unde au stabilit că bărbatul, fiind în stare de ebrietate, ținea ostatici doi copii, o fată de 16 ani și un băiat de 12 ani, amenințându-i cu un cuțit. Copiii au fost salvați, iar agresorul amenința că se va sinucide”.
Mai mult, cu toate că s-au dus tratative și încercări de a-l opri, bărbatul și-a înfipt cuțitul în piept.
Imediat a fost solicitată intervenția medicilor și a grupei operative, iar după sosirea Serviciului medical de urgență, acesta a decedat.
Pe acest caz, oamenii legii au inițiat un proces penal pentru a stabilirea tuturor circumstanțelor.

