Curs valutar
  • EUR
    20.2207
    0.0638%
  • USD
    17.7406
    -0.1691%
  • RUB
    0.2104
    0.6654%
  • RON
    3.8349
    0.1591%
  • UAH
    0.3962
    0.3029%

Toate știrile

28 septembrie 2026

Criză fără precedent pentru zeci de milioane de persoane, din cauza scăderii cu 40 la sută a ajutorului alimentar

13 Apr. 2025, 10:21
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
13 Apr. 2025, 10:21 // Actualitate //  Realitatea.md

Programul Alimentar Mondial al ONU (PAM) a anunţat, la sfârșitul lunii martie, o scădere cu 40% a finanţării pentru 2025, evocând o „criză fără precedent”, în condiţiile în care 58 de milioane de persoane riscă să piardă un ajutor vital.

„În prezent, organizaţia se confruntă cu o scădere alarmantă cu 40% a finanţării pentru 2025 faţă de anul trecut. Gravitatea acestor reduceri, combinată cu un număr record de persoane aflate în nevoie, a creat o criză fără precedent pentru zeci de milioane de persoane din întreaga lume”, a declarat PAM într-un comunicat, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Programul Alimentar Mondial al ONU acordă prioritate ţărilor cu cele mai mari nevoi, amintește comunicatul.

„În timp ce facem tot ce putem pentru a reduce costurile operaţionale, nu trebuie să ne amăgim, ne confruntăm cu o criză financiară ale cărei consecinţe pot fi fatale”, a avertizat Rania Dagash-Kamara, şefa PAM pentru parteneriate şi inovare, citată în comunicat.

Estimările PAM arată că, „58 de milioane de persoane riscă să piardă ajutor vital oferit de cele mai importante 28 de operaţiuni ale agenţiei, din cauza finanţării insuficiente”.

Programul Alimentar Mondial al ONU a avertizat joi că a mai rămas ajutor alimentar doar pentru două săptămâni în Fâşia Gaza şi că foamea ameninţă din nou în acest teritoriu palestinian după reluarea operaţiunilor militare israeliene.

Anunţurile de reducere a ajutorului internaţional s-au înmulţit în ultimele luni, stârnind îngrijorare în rândul ONG-urilor şi a organizaţiilor internaţionale.

Administraţia preşedintelui american Donald Trump a tăiat 83%, adică „zeci de miliarde de dolari”, din programele Agenţiei americane de dezvoltare (USAID), care până acum gestiona un buget anual de 42,8 miliarde de dolari, adică 42% din ajutorul umanitar acordat la nivel mondial.

Regatul Unit, Franţa şi Germania şi-au redus, de asemenea, bugetele pentru ajutorul internaţional, la fel şi ţările scandinave.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
28 Sept. 2026, 18:12
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
28 Sept. 2026, 18:12 // Slider //  Vlada Ciorici

Cei doi soldați nord-coreeni capturați în timp ce luptau pentru Rusia împotriva Ucrainei se află acum în Coreea de Sud, unde vor fi audiați și verificați de serviciile de securitate, relatează Reuters. Seul trebuie să decidă dacă le acordă protecție, iar cazul ridică întrebări juridice privind transferul prizonierilor de război.

Ministrul sud-coreean al Unificării a anunțat luni, 28 septembrie, că situația lor va fi analizată în baza legislației și a practicilor din cazuri similare, transmite digi24.ro

Ce se va întâmpla cu ei

De obicei, nord-coreenii care cer protecție sunt anchetați de Serviciul Național de Informații (NIS) până la 90 de zile, perioadă care poate fi prelungită. Procedurile pentru cei doi ar putea fi mai ample, din cauza experienței lor militare. Yu Yong-weon, parlamentar al opoziției sud-coreene, care s-a întâlnit cu ei în Ucraina în februarie 2025, spune că soldații fac parte din forțele speciale și ar putea oferi informații despre armata nord-coreeană. Potrivit lui, izolarea prelungită într-un centru de detenție ucrainean le-ar fi putut afecta sănătatea mentală.

Dacă primesc protecție, vor urma programe de relocare, apoi vor fi integrați în societatea sud-coreeană. Decizia aparține, de regulă, ministrului Unificării, dar directorul NIS o poate lua din motive de securitate națională.

Problema juridică

Convenția a III-a de la Geneva prevede repatrierea prizonierilor după încheierea ostilităților active, dar nu interzice neapărat transferul într-o țară terță mai devreme. Seulul și Kievul nu au făcut public temeiul legal al mutării. Peter Ward, cercetător la Sejong Institute, spune că repatrierea nu trebuie aplicată dacă întoarcerea le-ar pune viața în pericol. Lee Shin-wha, fost emisar ONU pentru drepturile omului în Coreea de Nord, avertizează că transferul poate genera tensiuni juridice și diplomatice.

Cei doi și-au exprimat repetat dorința de a ajunge în Coreea de Sud. Trimiterea lor înapoi ar putea încălca principiul non-refoulement, care interzice returnarea unei persoane într-o țară unde riscă tortură sau persecuție.

Scuze cerute Ucrainei

Seulul a cerut scuze Kievului după ce Zelenski a dezvăluit transferul la Adunarea Generală a ONU, săptămâna trecută. Coreea de Sud susține că Ucraina a încălcat un acord de confidențialitate, necesar pentru protejarea soldaților și a rudelor lor din Nord. Kievul spune că nu a existat un asemenea acord.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Doi soldaţi nord-coreeni capturaţi de Ucraina au fost transferaţi în Coreea de Sud după luni de negocieri, a declarat joi, 24 septembrie, un parlamentar sud-coreean.

Doi soldați nord-coreeni capturați de ucraineni au fugit de Kim Jong-un: Ucraina i-a trimis în Coreea de Sud