Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Criză pe bugetul UE: Ursula von der Leyen răspunde criticilor după avertismentul Parlamentului European

10 Nov. 2025, 10:39
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
10 Nov. 2025, 10:39 // În Lume //  Realitatea.md

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis o scrisoare oficială președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, și președinției daneze a Consiliului UE, prin care propune mai multe modificări la proiectul bugetului pe termen lung al Uniunii Europene, pentru perioada 2028-2034. Decizia vine după ce Parlamentul European a amenințat că va bloca propunerea inițială a Comisiei.

Potrivit Agerpres, Von der Leyen a sugerat extinderea competențelor regiunilor, oferirea de garanții suplimentare pentru sectorul agricol și întărirea rolului Parlamentului European în deciziile privind alocarea fondurilor europene. Dacă statele membre vor fi de acord, o parte din resursele financiare ale Uniunii ar putea fi direcționată în mod special către dezvoltarea regiunilor rurale, pe lângă finanțarea acordată prin Politica Agricolă Comună.

Potrivit scrisorii, aceste completări sunt menite să faciliteze adoptarea cadrului financiar multianual al Uniunii pentru anii 2028–2034, estimat la circa 2.000 de miliarde de euro, cu aproximativ 700 de miliarde mai mult decât actualul buget pe șapte ani.

Modificările propuse intervin după ce liderii principalelor grupuri politice din Parlamentul European au transmis, la sfârșitul lunii octombrie, o scrisoare comună Ursulei von der Leyen, prin care criticau faptul că planul Comisiei nu respectă poziția legislativului european privind rolul politicii regionale și influența Parlamentului în deciziile bugetare.

Eurodeputații au avertizat că abordarea propusă, prin care fiecare stat membru ar elabora planuri individuale de cheltuieli, riscă să ducă la o distribuție netransparentă a fondurilor și la apariția dezechilibrelor între state.

Pentru a evita blocarea proiectului, Ursula von der Leyen a convocat o reuniune la nivel înalt luni, la care au fost invitați Roberta Metsola și premierul danez Mette Frederiksen, a cărei țară deține președinția Consiliului Uniunii Europene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 10:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
03 Nov. 2026, 10:25 // Societate //  Realitatea.md

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 32 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viață de Tribunalul Orășenesc din Moscova, fiind găsit vinovat de uciderea cu cruzime a unei femei și a unei fetițe de nouă ani. Dubla crimă a fost comisă în februarie 2015, într-un penthouse de lux din capitala Rusiei.

Potrivit presei ruse, este vorba despre Alexei Melniciuk, programator de profesie, care venise la Moscova pentru a munci. Conform versiunii acuzării, în noaptea de 14 februarie 2015, acesta ar fi pătruns în locuință prin acoperiș, intenționând să fure bunuri de valoare.

Ajuns în apartament, bărbatul ar fi ucis-o pe proprietară, Victoria, iar ulterior pe fetița de nouă ani, Nină, pentru a elimina martorii. După ce a sustras bani și bijuterii, acesta ar fi făcut duș, ar fi încercat să șteargă urmele de sânge și ar fi plecat în Republica Moldova. Ulterior, s-ar fi întors în Rusia, unde a locuit în apropiere de Kostroma, până la reținerea sa, în toamna anului 2025.

Un nevinovat a stat 18 luni în arest

Ancheta inițială a fost marcată de erori, iar în ziua crimei a fost reținut, în calitate de suspect, partenerul victimei, un om de afaceri de 51 de ani din Armenia, pe nume Khoren Kazarian. Acesta a petrecut 18 luni în arest preventiv și arest la domiciliu, deși, potrivit publicației ruse, împotriva sa nu existau probe concludente. Ulterior, urmărirea penală a fost încetată din lipsă de dovezi.

Criminalul, identificat după amprente

Alexei Melniciuk a fost identificat abia după mai bine de zece ani, în urma unei potriviri a amprentelor digitale. O urmă lăsată pe o comodă din penthouse a coincis cu datele sale dactiloscopice, înregistrate după ce fusese reținut pentru o încălcare a legislației migraționale în regiunea Kostroma.

În timpul anchetei și al procesului, bărbatul și-ar fi schimbat de mai multe ori declarațiile, încercând inclusiv să invoce existența unui complice sau legitima apărare. În ultimul său cuvânt în fața instanței, Melniciuk și-a cerut scuze de la Khoren Kazarian, a declarat că regretă faptele și a solicitat să nu fie condamnat la detenție pe viață.

Instanța a respins solicitarea și l-a condamnat la închisoare pe viață, într-un penitenciar de regim special.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!