Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

CRJM cere transparență la numirea judecătorilor Curții Constituționale: „e risc de politizare”

24 Iun. 2025, 08:59
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
24 Iun. 2025, 08:59 // Actualitate //  Realitatea.md

Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) solicită autorităților să asigure un proces de numire a judecătorilor Curții Constituționale care să fie transparent, echitabil și bazat pe merit. Printr-un apel public adresat Guvernului și Parlamentului, organizația avertizează că, în lipsa unor mecanisme clare de selecție, există riscul ca procesul să fie politizat, transmite IPN.

În vara acestui an urmează să expire mandatele a cinci din cei șase judecători constituționali. Deși în luna mai a fost adoptată legea care stabilește că Parlamentul, Guvernul și Consiliul Superior al Magistraturii vor desemna câte un judecător, actul normativ nu prevede proceduri de selecție, precum concursuri publice, criterii clare de evaluare sau interviuri deschise.

„Solicităm Guvernului și Parlamentului să asigure respectarea principiilor transparenței și meritocrației, precum și evitarea practicilor anterioare de nominalizare a persoanelor cu funcții politice recente în funcția de judecători ai Curții Constituționale”, se arată în apelul CRJM.

În acest sens, instituția recomandă autorităților să organizeze concursuri publice în cele trei instituții și să stabilească criterii transparente de selectare, inclusiv profesionalism, integritate și independență. Totodată, organizația solicită ca candidații să fie audiați public și să obțină cel puțin 3/5 din voturile deputaților.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Apelul adresat autorităților a fost semnat de Centrul de Politici și Reforme (CPR), Promo-LEX, Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM), Fundația Soros Moldova, Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) și Institutul pentru Politici Publice (IPP).

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 12:35
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
10 Nov. 2026, 12:35 // Slider //  Cătălina Boico

„Uneori pare un copil care privește un obiect cu curiozitate”. Persoane apropiate lui Bruce Willis au vorbit despre felul în care s-a schimbat viața actorului din „Die Hard”, la trei ani după ce a fost diagnosticat cu demență frontotemporală.

Potrivit unei surse din anturajul starului, acesta ar fi suferit un declin cognitiv semnificativ și „trăiește într-o lume a lui”. Mai mult, actorul nu ar fi conștient de boala de care suferă, scrie Mediafax cu referire la Daily Mail.

„Și totuși, dacă te uiți la el, pare un bărbat de vârstă mijlocie, sănătos”, a adăugat aceeași persoană.

Actorul de 71 de ani nu este conștient de propriul declin.

„Știe că viața lui e diferită, dar nu crede că e chiar atât de diferită. Nu vorbește despre asta și nici nu se plânge prea mult”, a spus ea. Willis ar simți că ceva nu este în regulă, fără să înțeleagă pe deplin ce se întâmplă.

Totodată, personalitatea lui s-ar fi schimbat mult față de tinerețe, când avea o energie copleșitoare și vorbea foarte mult, dar acum ar fi mai liniștit, mai „împăcat”. Purtătorul de cuvânt al lui Bruce Willis nu a răspuns solicitării de comentariu, scrie sursele citate.

Soția lui: „Bruce nu are Alzheimer”

În luna septembrie, soția actorului, Emma Heming Willis, povestea pentru revista Hello! că trăiește într-o stare de durere constantă îngrijindu-și soțul.

„Demența frontotemporală e o boală devastatoare, care îți fură tot, foarte încet”, explica ea.

Heming a atras atenția asupra lipsei de informații despre această boală. Faptul că oamenii o întreabă des dacă Bruce își mai amintește de ea spune mult, a adăugat.

„Răspunsul meu este întotdeauna un da hotărât. Bruce nu are Alzheimer. Are demență frontotemporală, care afectează o parte complet diferită a creierului”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Actorul are cinci fiice. Rumer, Scout și Tallulah sunt din căsnicia cu Demi Moore, iar Mabel și Evelyn, din căsnicia cu Emma Heming.

Bruce Willis s-a retras din actorie în anul 2022, după ce familia a anunțat că suferă de afazie. Un an mai târziu, în februarie 2023, a primit diagnosticul de demență frontotemporală.

Starea de sănătate a lui Bruce Willis s-a înrăutățit. Renumitul actor nu mai poate vorbi și citi