Doi candidați s-au înscris la concursul pentru suplinirea funcției de judecător la Curtea Constituțională din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Selectarea învingătorului urmează să aibă loc vineri.
CSM anunță că cereri de participare în concurs a depus Viorica Puica, președintă interimar a Curții Supreme de Justiție, precum și Sergiu Russu, procuror-șef al Secției Combatere trafic de ființe umane al Procuraturii Generale.
Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat ședință pentru ziua de vineri, 24 noiembrie. Pe ordinea de zi se regăsește și desfășurarea concursului pentru desemnarea unui judecător la Curtea Constituțională.
Curtea Constituțională are șase judecători, numiți pentru un mandat de șase ani. Doi judecători sunt numiți de Parlament, doi de Guvern și doi de Consiliul Superior al Magistratului. Mandatul unui judecător desemnat de CSM a rămas vacant ca urmare a decesului lui Eduard Ababei în ianuarie 2021.
Cu lacrimi în ochi, aproape fără speranță, dar totuși eroi. Două sute de prizonieri ucraineni s-au întors acasă după ani de captivitate, mulți dintre ei fiind capturați încă de la începutul invaziei ruse din 2022. Pentru unii dintre aceștia au fost aproape patru ani de chin și incertitudine, trăiți cu speranța că într-o zi se vor reîntoarce lângă familie și cei dragi.
Printre cei eliberați se numără militari din Forțele de Apărare ale Ucrainei, inclusiv apărători ai orașului Mariupol, dar și soldați care au luptat pe fronturile din regiunile Donețk, Lugansk și Harikov. Revenirea lor reprezintă unul dintre rezultatele acordurilor obținute în timpul negocierilor trilaterale desfășurate la Geneva, transmite presa ucraineană.
La Comandamentul de Coordonare pentru Problemele Prizonierilor de Război și la biroul președintelui Ucrainei s-a confirmat că joi, 5 martie, a avut loc prima etapă a schimbului de prizonieri convenit în cadrul discuțiilor trilaterale de la Geneva. Astfel, aproximativ 200 de familii din Ucraina au primit vestea pe care o așteptau de mult timp – întoarcerea celor dragi acasă.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat revenirea militarilor și a subliniat că acest lucru este rezultatul eforturilor depuse pentru a-i aduce înapoi pe toți cei capturați.
„De fiecare dată când ai noștri sunt acasă, acest lucru demonstrează că Ucraina lucrează pentru a-i aduce înapoi pe fiecare și pe fiecare. Nu uităm pe nimeni. Implicăm mediatori. Sunt recunoscător tuturor celor care ajută Ucraina. Mulțumesc Statelor Unite pentru sprijinul acordat în realizarea acestui schimb”, a declarat Zelenski.
În același timp, autoritățile Kremlinului au anunțat că și 200 de militari ruși s-au întors acasă în cadrul aceluiași schimb de prizonieri.
Potrivit părții ruse, schimbul face parte dintr-un acord mai amplu, iar în următoarele zile sunt așteptate noi etape ale procesului. Astfel, vineri, 6 martie, ar urma să aibă loc un nou schimb, în urma căruia încă 300 de prizonieri de fiecare parte ar putea reveni acasă, numărul total al celor eliberați urmând să ajungă la 500 de persoane.
Amintim că un alt schimb de prizonieri între Ucraina și Rusia a avut loc la începutul lunii februarie, iar actualul acord a fost discutat pe 26 februarie, în cadrul negocierilor trilaterale desfășurate la Geneva.