Atomii şi moleculele din atmosfera Pământului au străbătut aproape 400 de mii de kilometri prin spațiul cosmic pentru a se „stabili” în cele din urmă pe Lună, iar procesul a început acum aproape patru miliarde de ani.
Concluziile apar într-un studiu publicat recent în revista Communications Earth & Environment și vin elucideze să un mister semnalat încă de pe vremea misiunilor Apollo.Consecințele descoperirii merg însă mai departe, pentru că elementele care au „migrat” de pe Pământ pe Lună le-ar putea fi utile oamenilor în eventualitatea ridicării unor baze selenare permanente.
În mostrele de regolit lunar aduse de astronauții misiunilor Apollo, oamenii de știință au descoperit cantități aparent inexplicabile de substanțe volatile precum apa, dioxidul de carbon, heliul, argonul şi azotul, care au puncte de fierbere sau de sublimare scăzute.
S-a presupus că unele dintre aceste substanțe volatile ajung pe Lună prin intermediul vântului solar.
Totuși, abundența lor și în special a azotului – cel mai substanțial component al atmosferei terestre – nu a putut fi explicată exclusiv prin particulele aduse de vântul solar.
Cercetătorii japonezi avansează ipoteza migrației elementelor volatile de pe Terra
În 2005, oamenii de știință de la Universitatea din Tokyo au lansat ipoteză că unele dintre substanțele volatile provin de pe Pământ, sub formă de particule care „se scurg” în spațiu din păturile superioare ale atmosferei terestre, atunci când primesc un impuls de la corpusculii încărcați energetic și transportați de vântul solar.
Savanții japonezi au estimat inițial că acest proces s-ar fi putut întâmpla doar în perioada timpurie a existenței Pământului, înainte ca planeta noastră să-și dezvolte un câmp magnetic de natură să țină captive particulele atmosferice.În mod surprinzător, cercetătorii din Rochester au descoperit că scenariul Pământului modern este mai propice transferului de particule atmosferice către Lună.
Conform simulărilor, acest lucru se datorează faptului că, în loc să blocheze ruta de evadare, câmpul magnetic al Pământului a deschis o „autostradă” pentru particule.
Asta, întrucât unele dintre liniile câmpului magnetic terestru sunt suficient de lungi pentru a ajunge până la Lună.
În 2024, cercetătorii de la Universitatea din Oxford au găsit dovezi în rocile bogate în fier, vechi de 3,7 miliarde de ani și prelevate din Groenlanda, că Pământul străvechi avea un câmp magnetic comparabil ca intensitate cu cel de astăzi.
Este cea mai veche dovadă pe care o avem despre câmpul magnetic al Pământului.
De atunci și până în prezent, atmosfera Pământului s-a scurs puțin câte puțin în spațiu, ajungând şi la Lună. Revenind la sistemul Pământ – Lună, schimbul de atomi şi molecule atmosferice ar putea avea implicații pozitive pentru o viitoare prezență umană pe Lună.
Faptul că fluxul de particule între cele două corpuri cerești durează de miliarde de ani înseamnă că pe suprafața selenară s-ar fi putut acumula mai multe substanțe volatile decât au anticipat inițial oamenii de știință.
