Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Cum au provocat TikTok și Instagram revoluție în Nepal? Viața luxoasă a aprins scânteia protestelor

13 Sept. 2025, 14:28
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
13 Sept. 2025, 14:28 // În Lume //  Realitatea.md

Revoluția generației Z din Nepal, care a protestat după ce Guvernul a interzis mai multe rețele sociale, a pornit de la campania virală „nepo kids”. Pe platforme ca TikTok și Instagram au circulat numeroase videoclipuri cu beizadelele înalților demnitari care epatează un stil de viață luxos. După două zile de proteste violente, armata a fost adusă, la mijlocul săptămânii, pe străzile capitalei Nepalului, pentru a restabili ordinea, după ce zeci de mii de protestatari au luat cu asalt și au incendiat clădiri guvernamentale și au atacat politicieni.

Militarii înarmați care păzeau principalele zone din Kathmandu păreau să readucă un oarecare sentiment de control într-un oraș copleșit, în zilele anterioare, de violență și haos, titrează Politico. Armata a avertizat, într-un comunicat, că forțele de securitate sunt hotărâte să mențină legea și ordinea. Armata este rareori mobilizată și, până acum, rămăsese în cazărmi, însă poliția nu a reușit să țină situația sub control. Soldații le-au spus oamenilor din Kathmandu că restricțiile de circulație sunt în vigoare și au verificat vehicule și persoane. Într-un comunicat, armata a anunțat arestarea a 21 de persoane suspectate de jaf.

Protestele au pornit de la decizia Guvernului de a blocat 26 de site-uri media, inclusiv WhatsApp, Facebook, Instagram, LinkedIn și YouTube, într-o încercare de a combate dezinformarea, frauda și discursul instigator la ură.

Demonstrațiile conduse de tineri, furioși din cauza blocării mai multor rețele sociale, au cuprins capitala. Poliția a deschis focul asupra mulțimii, ucigând 19 persoane. Interdicția rețelelor sociale a fost ridicată, dar protestele au continuat, alimentate de furia provocată de victime și de acuzațiile de corupție politică. Protestele au devenit din ce în ce mai violente: manifestanții au incendiat clădiri guvernamentale și locuințe ale politicienilor și au atacat unii lideri. Prim-ministrul și-a dat demisia pe fondul criticilor crescânde la adresa elitei politice, deși gestul părea să aibă un efect redus asupra valului de nemulțumiri. Zeci de mii de protestatari au rămas pe străzi până târziu, blocând drumuri și luând cu asalt instituții guvernamentale. Elicoptere militare au transportat unii miniștri în locuri sigure.

Președintele Ram Chandra Poudel, șeful statului cu rol mai mult ceremonial, a făcut apel la protestatari să caute o soluție pașnică și să oprească escaladarea. El a acceptat demisia prim-ministrului Khadga Prasad Oli și l-a numit pe acesta șeful guvernului interimar până la formarea unuia nou — fără a fi clar ce puteri va avea sau chiar unde se află.

Un factor-cheie al protestelor, spun activiștii și experții, a fost percepția tot mai răspândită că familiile elitei conducătoare duc vieți de lux într-o țară săracă, scoțând la iveală inegalități profunde, a relatat televiziunea Al Jazerra. Pe rețelele sociale nepaleze, termenul „nepo kids” – derivat din nepotism – a devenit viral în săptămânile premergătoare protestelor de luni. El se referă în general la copiii oficialilor guvernamentali de rang înalt și ai miniștrilor.

De mult timp, guvernanții și politicienii din Nepal sunt acuzați de corupție generalizată, lipsă de transparență privind cheltuirea banilor publici și suspiciuni că o parte dintre fonduri ar fi folosite pentru a susține stilurile de viață luxoase de care par să beneficieze familiile lor, în ciuda salariilor oficiale modeste.

Pe platforme precum TikTok și Instagram circulă numeroase videoclipuri cu rudele demnitarilor și miniștrilor care călătoresc sau pozează lângă mașini scumpe și poartă haine de designer.

„Furia împotriva ‘copiilor nepo’ din Nepal reflectă frustrarea publicului”, a explicat Yog Raj Lamichhane, profesor asociat la Școala de Afaceri a Universității Pokhara. „Pentru nepalezii de rând, izbitor este faptul că liderii politici – părinții acestor „nepo kids” – care trăiau modest pe vremea când erau activiști de partid, „acum își etalează vieți extravagante ca figuri consacrate”, a spus el pentru Al Jazeera.

De aceea, protestatarii cer formarea unei comisii speciale de anchetă pentru a „investiga temeinic sursele averilor politicienilor”, ceea ce reflectă preocupările mai largi legate de corupție și inegalități economice.

Nepalul a fost tradițional o societate profund feudală, cu monarhie până acum mai puțin de două decenii, a subliniat Dipesh Karki, profesor asociat la Școala de Management a Universității din Kathmandu.

De-a lungul istoriei țării, „cei ajunși la putere au controlat resursele și bogăția națiunii, rezultând ceea ce putem numi capturarea elitei”, a explicat Karki.

Fiul președintelui Curții Supreme și mașinile de lux

La începutul acestei săptămâni, un videoclip pe TikTok arăta imagini cu Sayuj Parajuli, fiul fostului președinte al Curții Supreme, Gopal Parajuli, pozând lângă mașini de lux și în restaurante sofisticate. „Își etalează ostentativ mașinile și ceasurile de lux pe social media. Nu v-ați săturat de ei?”, scria legenda clipului.

Un alt videoclip prezenta imagini similare cu Saugat Thapa, fiul ministrului pentru afaceri legislative și parlamentare, Bindu Kumar Thapa, din guvernul lui Oli.

Karki a adăugat că bogăția urbană, afacerile și oportunitățile educaționale sunt concentrate în mare parte în rândul familiilor de elită, în special al celor cu conexiuni politice.

„Copiii politicienilor trăiesc din dividendele politice”, a concluzionat el.

Venitul anual pe cap de locuitor al Nepalului, de aproximativ 1.400 de dolari, este cel mai mic din Asia de Sud. Rata sărăciei s-a menținut constant peste 20% în ultimii ani.

Șomajul în rândul tinerilor reprezintă o mare provocare, iar procentul tinerilor nepalezi fără loc de muncă și care nu urmează niciun program educațional era de 32,6% în 2024, comparativ cu 23,5% în India, potrivit datelor Băncii Mondiale.

Ca urmare, aproximativ 7,5% din populația țării trăia în străinătate în 2021. Prin comparație, doar circa 1% dintre indieni și 3,2% dintre pakistanezi locuiau în afara țării lor în 2022.

Economia Nepalului depinde masiv de remitențele trimise de cetățenii care lucrează în străinătate. „Este o realitate dură că cei mai mulți dintre săraci se află în afara Nepalului, trimițând bani acasă”, a spus Karki.

În 2024, remitențele personale reprezentau 33,1% din produsul intern brut (PIB) al țării – unul dintre cele mai ridicate procente din lume, după Tonga (50%), Tadjikistan (47,9%) și Liban (33,3%).

Prin comparație, în același an, procentul era de 3,5% în India și 9,4% în Pakistan.

Karki a adăugat că distribuția terenurilor rămâne inegală, în ciuda reformelor funciare. „Primele 10% dintre gospodării dețin peste 40% din terenuri, în timp ce o mare parte dintre săracii din mediul rural sunt fără pământ sau aproape fără pământ.” „Ceea ce se întâmplă astăzi în Nepal poate fi considerat … suma inegalităților persistente care au afectat națiunea din timpuri imemoriale”, a concluzionat el.

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 18:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 18:37 // Slider //  Realitatea.md

Franța și alți reprezentanți europeni vor fi prezenți la următoarea rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, programată pentru 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi. Anunțul a fost făcut duminică de ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, care a precizat că Parisul va participa la discuții pentru a face auzită poziția Europei, relatează AFP, citat de Agerpres.ro. 

„Europenii vor fi bine reprezentați, iar Franța va fi la Abu Dhabi pentru a participa la aceste discuții”, a declarat Jean-Noël Barrot la postul RTL/Public Sénat. Oficialul nu a precizat cine va reprezenta Franța, dar a insistat că țara sa va fi prezentă.

Șeful diplomației franceze a subliniat că nicio negociere care vizează viitorul continentului european nu poate avea loc fără implicarea statelor europene. Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni, europenii au transmis mediatorilor americani că așteptările și interesele lor trebuie luate în considerare.

Prezența europenilor la Abu Dhabi rămâne însă sub semnul întrebării în ceea ce privește formatul negocierilor. Săptămâna trecută, reprezentanții Kremlinului au afirmat că oficialii europeni ar putea avea contacte separate cu Ucraina și Statele Unite, fără să participe direct la tratativele dintre cele trei părți.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a admis că, la o anumită etapă, implicarea europenilor va fi necesară, în special în discuțiile despre viitorul sistem de securitate al continentului. Totodată, el a exclus participarea acestora la negocierile tripartite de la Abu Dhabi.

În paralel, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat lipsa unei poziții comune a statelor europene în procesul de negociere și a cerut Uniunii Europene să clarifice cine vorbește în numele său.

Discuțiile de la Abu Dhabi urmăresc identificarea unei soluții pentru încheierea războiului din Ucraina, declanșat de invazia rusă. Președintele american Donald Trump a vorbit despre pregătirea unui „mare acord”, care ar putea depăși cadrul conflictului ucrainean și ar putea viza întreaga Europă.

Emisarul american Jared Kushner a declarat că Washingtonul și mai multe state europene au discutat la Bruxelles despre necesitatea unei arhitecturi de securitate europene mai ample, care să creeze premisele unei păci durabile.

Ideea a stârnit însă îngrijorări la Kiev și în capitalele europene, unde oficialii au avertizat că nu vor accepta decizii privind securitatea continentului luate fără implicarea lor. O astfel de abordare ar putea aminti de împărțirea sferelor de influență, în condițiile în care Rusia a cerut în repetate rânduri restricționarea extinderii NATO și retragerea trupelor Alianței din Europa de Est.

Kushner a dat asigurări că NATO va rămâne fundamentul apărării colective europene și că orice eventual acord trebuie să respecte suveranitatea statelor și dreptul acestora de a-și alege independent alianțele. El a mai precizat că Statele Unite vor consulta liderii europeni după negocierile de la Abu Dhabi, iar dacă vor exista progrese, europenii ar putea fi implicați în viitoare discuții într-un format multilateral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!