Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

Cum să-ți cumperi o viață sexuală mai bună?

26 Sept. 2021, 10:52
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
26 Sept. 2021, 10:52 // Life //  Realitatea.md

18+

Industria de wellness sexual valorează miliarde.
Dar poți pune o garanție de preț pe un orgasm?

Colaboratoarea Cosmo, Paisley Gilmour, a testat piața celor mai noi și mai interesante jucării sexuale. 

Te poate simți când ești aproape. Atunci începe să lumineze violet, zvâcnind, pentru ca mai apoi să împrăștie lubrifiant perfect încălzit, chiar în palma mâinii tale. Pentru aproximativ 145 de lire sterline*, The Pulse Warmer va realiza ceea ce poți face și tu cu ușurință, atunci când îți freci palmele una de cealaltă, de câteva ori.

Dacă acest dispozitiv nu este pentru tine, ce zici de o jucărie sexuală controlată de un smartphone, care folosește senzori pentru a-ți urmări căldura corpului și mișcările planșei pelvine în timp ce te masturbezi, urmărindu-ți intensitatea orgasmelor în timp real? Acesta costă, de asemenea, în jur de 145£. Sau ce zici de un vibrator pentru punctul G, placat cu aur de 24 de carate? Pentru 10.000£, este al tău. În mod clar, viața noastră sexuală a intrat pe un tărâm nou, de lux.

În calitate de jurnalist care scrie despre sex și relații, Paisley Gilmour adesea are impresia că le-a auzit pe toate. Pentru ca apoi ceva nou să apară, fie absolut genial, fie atât de ciudat, încât să o surprindă țipând de una singură în fața computerului.

„Nu mă înțelegeți greșit, îi susțin întru totul pe cei care fac ceea ce vor pentru a-și îmbunătăți viața sexuală, atâta timp cât sunt în siguranță – dar piața jucăriilor sexuale a fost evaluată la aproape 20 de miliarde de lire sterline în 2019 și este pe drumul cel bun care o va duce la o valoare de aproximativ 35 de miliarde de lire sterline, până în 2027 (iar asta, înainte ca izolarea de anul trecut să aducă vânzări uriașe pentru jucăriile sexuale). Cu cât viața noastră sexuală devine mai comodificată (devine o marfă), cu atât este mai probabil să ni se prezinte lucruri de care nu avem, de fapt, nevoie”.

Wellness-ul sexual nu mai este înghesuit într-un colț întunecat al internetului – site-uri precum Cult Beauty și Boots au acum propriile secțiunile legate de sex, astfel încât puteți naviga căutând butt plugs în timp ce cumpărați pastă de dinți.

Goop – furnizorul controversatului ou de jad pentru vagin – vinde acum orice: de la o „cutie pentru noaptea unei întâlniri” (195£, pentru un vibrator, gel pentru sex, ulei de masaj, ciocolată și lumânarea „This Smells Like My Vagina”), până la un set bondage collar-and-lead placat cu aur de 14 carate (aproximativ 400£). Există, de asemenea, aplicații de wellness sexual precum Emjoy, un „ghid audio pentru welnessul intim”, cu un abonament lunar de £10.99 și Ferly, care promite să „transforme radical relația ta cu sexul”, de la 12.99£ pe lună.

„Toate acestea, înainte chiar de a menționa gama de ateliere și tratamente pe care le poți încerca (sau cel puțin se putea, înainte de pandemie) pentru a-ți „îmbunătăți” viața sexuală. Îmi vin în minte retreats-urile tantrice pentru cupluri, începând de la aproximativ 650£ și un masaj de trei ore pentru „probleme de performanță și orgasm”, în valoare de 325£”.

Dar, pe lângă jucăriile sexuale scumpe, pe care majoritatea dintre noi nici nu am putea visa vreodată să ni le permitem, piața s-a extins și în direcția opusă. Poundland și-a lansat propria gamă de jucării sexuale – puteți comanda chiar un vibrator cu șapte trepte, vândut în lanțurile Sainsbury’s, acum, pentru doar 8£.

Având în vedere că această industrie va continua să înflorească, iar varietatea de produse disponibile acoperă o arie largă de prețuri, putem spune oare că a cheltui mai mult pentru wellness-ul tău sexual îți garantează cu adevărat succesul? Îți poți cumpăra drumul spre o viață sexuală mai bună?

Jurnalista aduce exemplul unei femei. Ness Cooper a cheltuit aproape 3.000 de lire sterline pentru viața sa sexuală în ultimul an: a început cu un Sybian (în jur de 900£) – un aparat sexual cu vibratoare ce pot fi personalizate și pe care le poți „călări” – și un vibrator Doxy Wand reîncărcabil (149,99£). De asemenea, a investit în lenjerie nouă („pentru recâștigarea încrederii în sine”) și un butt plug cu cristale în interior (pentru că „avea nevoie de sclipire în 2020”).

Ness participă în mod regulat la un curs de Pilates centrat în jurul perineului, pentru o mai bună plăcere sexual și este o serioasă abonată a platformei OnlyFans, plătind în fiecare lună alt model, pentru a sprijini lucrătorii sexuali în timpul pandemiei.

După ce s-a confruntat cu probleme de sănătate ce vizau perineul, și cu dificultatea de a ajunge la orgasm, Ness, în vârstă de 31 de ani, a decis să investească mai mult în bunăstarea sa sexuală.

„Cu ani în urmă, mi-am dat seama cât de importantă este o stare generală de bine”, spune ea. „Plăcerea și satisfacția sexuală sunt o parte integrantă a vieții pentru mulți dintre noi. Sunt dispusă să cheltuiesc bani pentru asta, dar a trebuit să mă gândesc inițial cu ce mă pot ajuta toate acestea cu adevărat în viața mea sexuală.”

Deci investiția ei a dat roade? Fiecare bănuț cheltuit aduce orgasmuri uimitoare? Nu este chiar atât de simplu.

„Am constatat că articolele care arată frumos nu sunt mereu grozave. Adesea, jucăriile sexuale realizate din materiale scumpe se pot sparge foarte ușor. Sunt doar decorative”, spune Ness. „A fost una pe care mi-am dorit-o datorită faptului că fusese catalogată ca fiind o marcă „de lux ”, menită să îți dea senzația sexului oral [când] atinge clitorisul. A fost însă atât de neplăcută, chiar mi-a rănit pielea. Din fericire, simulatoarele de sex oral s-au îmbunătățit de atunci. De asemenea, am cumpărat un vibrator de argint adevărat, care a fost groaznic. Dildo-urile placate cu aur au fost și ele o mare greșeală, deoarece lubrifiantul natural al vaginului a erodat stratul de aur în timp.”

Deși lui Ness îi plac pernele cu poziții sexuale pe care le-a cumpărat, între timp a găsit o alternativă mai accesibilă din punct de vedere al prețului: pernele de mobilitate, precum și cele concepute pentru a ajuta la durerile de spate, care pot fi găsite în supermarketuri.

„Una dintre perne nu este grozavă; a fost nevoie să învăț din greșeli pentru a obține forma potrivită pentru contururile și nevoile corpului meu. Dar, cel puțin, pisica mea o iubește… așa că acum perna a devenit un pat de pisici foarte scump”, îmi spune ea râzând. Cursurile și atelierele s-au dovedit întotdeauna utile pentru Ness, de asemenea. „Întotdeauna plec de acolo cu ceva care mă ajută”, spune ea.

Per ansamblu, Ness a văzut cea mai mare beneficitate a investiției sale atunci când a cumpărat obiecte pentru ea însăși – lucru pe care l-a făcut mult mai mult în ultimul an, de când nu mai are o relație poliamoroasă, ci explorează întâlnirile cu ea însăși. „Ceea ce cumpăr acum este mai puțin concentrat pe cupluri, și mai mult despre mine – lucru pe care probabil l-am neglijat de ani de zile”, spune ea.

Acesta nu este un articol publicitar, ci doar o ușă spre explorarea plăcerilor voastre. Reiterăm, e pentru cei care au atins majoratul!

Realitatea Live

13 Nov. 2026, 22:35
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
13 Nov. 2026, 22:35 // Slider //  Ana Panaguța

Iranul discută tot mai intens posibilitatea de a-și schimba doctrina nucleară și de a se retrage din Tratatul de Neproliferare Nucleară (TNP), acordul internațional care urmărește împiedicarea răspândirii armelor atomice. Unii parlamentari iranieni susțin că țara ar trebui să își dezvolte propriile arme nucleare pentru a se apăra de Statele Unite și Israel. Alți oficiali avertizează însă că o asemenea decizie ar putea provoca noi conflicte, relatează antena3.ro.

Deși rezultatul alegerilor parlamentare din SUA pare să fi redus, cel puțin pentru moment, riscul unui nou atac de amploare al americanilor și israelienilor asupra Iranului, programul nuclear al Teheranului continuă să provoace dispute.

Statele Unite și Israelul au făcut din împiedicarea Iranului de a dezvolta arme nucleare unul dintre principalele obiective ale războiului împotriva acestei țări.

În Iran, această situație a reaprins discuțiile despre necesitatea schimbării strategiei nucleare a țării.

Kamran Ghazanfari, membru al Parlamentului iranian, a declarat vineri pentru Euronews că dezvoltarea armelor nucleare este mult mai importantă pentru Iran decât combaterea a ceea ce el numește „propaganda americană și israeliană împotriva Republicii Islamice”.

„Când America și regimul sionist ne-au amenințat în repetate rânduri cu folosirea armelor nucleare, nu putem rămâne indiferenți, pentru că este o amenințare care vizează întregul popor iranian și însăși existența noastră”, a declarat parlamentarul.

Acesta susține că Iranul trebuie să fie pregătit să răspundă unui eventual atac nuclear și că nu se poate baza pe presupunerea că adversarii săi nu vor folosi asemenea arme.

Un parlamentar iranian cere dezvoltarea armelor nucleare: „Trebuie să creăm o putere de descurajare”

Ghazanfari a cerut conducerii Iranului să reanalizeze doctrina nucleară a țării, astfel încât Statele Unite și Israelul să știe că un eventual atac nuclear ar putea primi un răspuns similar.

„Trebuie să revizuim doctrina nucleară a Republicii Islamice, astfel încât inamicul să știe că, dacă încearcă un atac nuclear împotriva Iranului, se va confrunta cu un răspuns pe măsură”, a afirmat acesta.

Parlamentarul a invocat faptul că, de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, statele care dețin arme nucleare au evitat să le folosească unele împotriva celorlalte, de teama unui atac de represalii.

În opinia sa, Iranul ar trebui să își dezvolte o capacitate asemănătoare de descurajare nucleară. Ghazanfari consideră că lipsa submarinelor nucleare sau a bombardierelor capabile să transporte asemenea arme nu ar reprezenta un obstacol decisiv, deoarece focoasele nucleare ar putea fi transportate și cu rachete.

Nu toți politicienii iranieni sunt însă de acord cu această abordare.

Heshmatollah Falahatpisheh, fost parlamentar iranian, a declarat pentru Euronews că simpla deținere a câtorva focoase nucleare nu ar garanta securitatea Iranului.

„Descurajarea nucleară are trei componente: deținerea unei bombe atomice, un echilibru nuclear de descurajare și capacitatea de a aplica lovitura finală. Cei care cred că descurajarea nucleară poate fi creată doar prin deținerea unei bombe atomice se înșală”, a explicat acesta.

Fostul parlamentar a precizat că nu știe dacă Iranul deține sau nu arme nucleare. Din informațiile pe care le avea, programul nuclear iranian era unul pașnic, iar eventualele sale dimensiuni militare fuseseră abordate în cadrul acordului nuclear din 2015, cunoscut sub numele de JCPOA, pentru ca dosarul Iranului să fie scos de sub incidența Capitolului VII al Cartei ONU.

Falahatpisheh consideră că strategia militară a Iranului se bazează în continuare pe arme convenționale și că aceasta s-a dovedit destul de eficientă.

El a comentat și declarațiile secretarului Consiliului Suprem de Securitate Națională, Mohsen Rezaei, care afirmase că Iranul „are anumite lucruri”. Fostul parlamentar spune că este puțin probabil ca oficialul să se fi referit la o bombă atomică.

Ghazanfari interpretează însă declarația diferit și consideră că Rezaei a făcut aluzie la o „armă specială”, nu la una obișnuită.

Iranul discută retragerea din Tratatul de Neproliferare Nucleară

În paralel cu dezbaterea despre dezvoltarea armelor atomice, mai mulți parlamentari iranieni încearcă să obțină retragerea oficială a țării din Tratatul de Neproliferare Nucleară.

Acordul internațional are ca scop împiedicarea răspândirii armelor nucleare și a tehnologiilor folosite pentru fabricarea lor.

Kamran Ghazanfari susține că schimbarea doctrinei nucleare a Iranului s-ar fi produs deja în practică, iar parlamentarii încearcă acum să obțină și modificarea poziției oficiale a țării.

„În Parlament urmărim și retragerea din TNP. Anul trecut, unii membri ai conducerii Parlamentului au blocat acest demers, dar deputații continuă să facă presiuni pentru ca proiectul să ajungă în plen”, a declarat Ghazanfari.

Fostul parlamentar Heshmatollah Falahatpisheh avertizează însă că ieșirea din tratat ar putea pregăti terenul pentru noi războaie împotriva Iranului.

„Discuția despre retragerea Iranului din TNP nu servește intereselor naționale ale Iranului, deoarece ieșirea din tratat echivalează cu ascunderea unei părți a programului nuclear iranian”, a declarat acesta pentru Euronews.

Potrivit fostului parlamentar, relația Iranului cu tratatul este deja grav afectată, iar decizia privind continuarea participării depinde în mare măsură de evoluția relațiilor dintre Teheran și Washington.

Falahatpisheh a mai spus că proiectul parlamentarilor privind retragerea în procedură de maximă urgență nu a primit aprobarea Consiliului Suprem de Securitate Națională. În caz contrar, acesta ar fi fost deja discutat în plenul Parlamentului.

Dezbaterea s-a extins și la alte instituții importante ale statului iranian.

Joi, Adunarea Experților, organismul responsabil cu supravegherea activității conducerii supreme a Iranului, a cerut analizarea posibilității retragerii din Tratatul de Neproliferare Nucleară.

Într-un comunicat, instituția a susținut că examinarea acestei opțiuni, revizuirea doctrinei de apărare și dezvoltarea capacităților de descurajare au devenit o necesitate inevitabilă și o cerere la nivel național.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!