Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

Cum trebuie să fie o sală de sport în 2021?

22 Feb. 2021, 11:13
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
22 Feb. 2021, 11:13 // Economie //  Realitatea.md

Ți-ai pus ca și scop să faci mai mult sport anul acesta? Cauți o sală de forță care să te ajute să realizezi acest lucru? Noi știm exact de ce ai nevoie pentru ca să ajungi la rezultatele dorite și îți spunem la ce criterii să acorzi atenție înainte să alegi un abonament. Iată cum trebuie să fie o sală de sport anul acesta pentru a avea un antrenament sigur, confortabil și motivant.

Dotată cu aparate de fitness moderne

Pentru a te antrena cu succes, ai nevoie de acces la o sală de fitness cu echipamente moderne și performante. În sală este practic să existe o varietate largă de aparate de fitness și accesorii, pentru ca să descoperi noi interese și abilități. Pe lângă aparate multifuncționale de ultimă generație, sunt utile și aparatele clasice, cum ar fi benzile de alergat, biciclete fitness, haltere și greutăți libere, bănci de greutate, aparate cardio sau steppere. Este necesar ca între toate echipamentele să existe suficient spațiu și în plus, acestea să fie grupate într-un mod logic și eficient pentru confortul tău.

Menținută în stare impecabilă

Cu siguranță, curățenia determină calitatea unei săli de sport și se află printre primele lucruri pe care le observi. Acest aspect a devenit unul de însemnătate majoră mai ales în condițiile de pandemie în care ne aflăm. Podeaua, echipamentul și întreaga zonă trebuie să fie într-o stare perfectă de curățenie și funcționare, pentru a garanta că membrii au parte de un mediu care le protejează sănătatea. Impecabilitatea întregului spațiu, de la vestiar la sălile de antrenament, este un prim semn al grijii față de clienți.

Spațioasă și cu design plăcut

Spațiul și felul în care e proiectată și decorată sala de sport sunt elemente deosebit de importante. În primul rând, este recomandat ca încăperile să fie suficient de spațioase pentru ca mai mulți membri să se poată antrena în același timp, fără a se incomoda reciproc și fără a avea un sentiment de aglomerare. De asemenea, o structura clară și bine organizată te va ajuta să găsești echipamentele cu ușurință, iar o sală în culori alese cu gust te va umple de energie. Nu în ultimul rând, este folositor ca sala de sport să fie bine luminată și cu o climă controlată, pentru ca membrii să se simtă confortabil indiferent de sezon sau de perioada zilei. Atunci când ai spațiu suficient și te simți în largul tău, antrenamentul este unul productiv, iar tu vei fi mereu motivat să revii la sală și să continui drumul spre o viață sănătoasă.

Cu antrenamente diversificate

În dependență de interesele tale, o sală de sport îți poate oferi mai mult decât un spațiu cu aparate de fitness. În timp, antrenamentele devin o rutină, iar dacă ești dispus să încerci ceva nou, atunci ai nevoie de un abonament la o sală cu mai multe opțiuni. De exemplu, accesul la un bazin de înot poate reprezenta o schimbare pozitivă și sănătoasă în programul tău. Cele mai diversificate opțiuni, însă, sunt antrenamentele de grup – o bună metodă de practicare a sportului, dar și de socializare. Antrenamentele de grup îți pot introduce o nouă lume a sportului, de la clasicele exerciții de cardio, forță și dans, la arte marțiale, yoga și pilates. Așa poți găsi un nou hobby care te va ajuta să te dezvolți!

Dacă dorești să frecventezi o sală de forță care împlinește toate aceste condiții, Aquaterra Fitness Ciocana este alegerea ideală. Vizitează clubul și convinge-te singur de calitatea serviciilor și de luxul pe care îl vei avea la dispoziție. Un singur abonament te ajută să ajungi la performanță maximă!

Realitatea Live

13 Nov. 2026, 22:35
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
13 Nov. 2026, 22:35 // Slider //  Ana Panaguța

Iranul discută tot mai intens posibilitatea de a-și schimba doctrina nucleară și de a se retrage din Tratatul de Neproliferare Nucleară (TNP), acordul internațional care urmărește împiedicarea răspândirii armelor atomice. Unii parlamentari iranieni susțin că țara ar trebui să își dezvolte propriile arme nucleare pentru a se apăra de Statele Unite și Israel. Alți oficiali avertizează însă că o asemenea decizie ar putea provoca noi conflicte, relatează antena3.ro.

Deși rezultatul alegerilor parlamentare din SUA pare să fi redus, cel puțin pentru moment, riscul unui nou atac de amploare al americanilor și israelienilor asupra Iranului, programul nuclear al Teheranului continuă să provoace dispute.

Statele Unite și Israelul au făcut din împiedicarea Iranului de a dezvolta arme nucleare unul dintre principalele obiective ale războiului împotriva acestei țări.

În Iran, această situație a reaprins discuțiile despre necesitatea schimbării strategiei nucleare a țării.

Kamran Ghazanfari, membru al Parlamentului iranian, a declarat vineri pentru Euronews că dezvoltarea armelor nucleare este mult mai importantă pentru Iran decât combaterea a ceea ce el numește „propaganda americană și israeliană împotriva Republicii Islamice”.

„Când America și regimul sionist ne-au amenințat în repetate rânduri cu folosirea armelor nucleare, nu putem rămâne indiferenți, pentru că este o amenințare care vizează întregul popor iranian și însăși existența noastră”, a declarat parlamentarul.

Acesta susține că Iranul trebuie să fie pregătit să răspundă unui eventual atac nuclear și că nu se poate baza pe presupunerea că adversarii săi nu vor folosi asemenea arme.

Un parlamentar iranian cere dezvoltarea armelor nucleare: „Trebuie să creăm o putere de descurajare”

Ghazanfari a cerut conducerii Iranului să reanalizeze doctrina nucleară a țării, astfel încât Statele Unite și Israelul să știe că un eventual atac nuclear ar putea primi un răspuns similar.

„Trebuie să revizuim doctrina nucleară a Republicii Islamice, astfel încât inamicul să știe că, dacă încearcă un atac nuclear împotriva Iranului, se va confrunta cu un răspuns pe măsură”, a afirmat acesta.

Parlamentarul a invocat faptul că, de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, statele care dețin arme nucleare au evitat să le folosească unele împotriva celorlalte, de teama unui atac de represalii.

În opinia sa, Iranul ar trebui să își dezvolte o capacitate asemănătoare de descurajare nucleară. Ghazanfari consideră că lipsa submarinelor nucleare sau a bombardierelor capabile să transporte asemenea arme nu ar reprezenta un obstacol decisiv, deoarece focoasele nucleare ar putea fi transportate și cu rachete.

Nu toți politicienii iranieni sunt însă de acord cu această abordare.

Heshmatollah Falahatpisheh, fost parlamentar iranian, a declarat pentru Euronews că simpla deținere a câtorva focoase nucleare nu ar garanta securitatea Iranului.

„Descurajarea nucleară are trei componente: deținerea unei bombe atomice, un echilibru nuclear de descurajare și capacitatea de a aplica lovitura finală. Cei care cred că descurajarea nucleară poate fi creată doar prin deținerea unei bombe atomice se înșală”, a explicat acesta.

Fostul parlamentar a precizat că nu știe dacă Iranul deține sau nu arme nucleare. Din informațiile pe care le avea, programul nuclear iranian era unul pașnic, iar eventualele sale dimensiuni militare fuseseră abordate în cadrul acordului nuclear din 2015, cunoscut sub numele de JCPOA, pentru ca dosarul Iranului să fie scos de sub incidența Capitolului VII al Cartei ONU.

Falahatpisheh consideră că strategia militară a Iranului se bazează în continuare pe arme convenționale și că aceasta s-a dovedit destul de eficientă.

El a comentat și declarațiile secretarului Consiliului Suprem de Securitate Națională, Mohsen Rezaei, care afirmase că Iranul „are anumite lucruri”. Fostul parlamentar spune că este puțin probabil ca oficialul să se fi referit la o bombă atomică.

Ghazanfari interpretează însă declarația diferit și consideră că Rezaei a făcut aluzie la o „armă specială”, nu la una obișnuită.

Iranul discută retragerea din Tratatul de Neproliferare Nucleară

În paralel cu dezbaterea despre dezvoltarea armelor atomice, mai mulți parlamentari iranieni încearcă să obțină retragerea oficială a țării din Tratatul de Neproliferare Nucleară.

Acordul internațional are ca scop împiedicarea răspândirii armelor nucleare și a tehnologiilor folosite pentru fabricarea lor.

Kamran Ghazanfari susține că schimbarea doctrinei nucleare a Iranului s-ar fi produs deja în practică, iar parlamentarii încearcă acum să obțină și modificarea poziției oficiale a țării.

„În Parlament urmărim și retragerea din TNP. Anul trecut, unii membri ai conducerii Parlamentului au blocat acest demers, dar deputații continuă să facă presiuni pentru ca proiectul să ajungă în plen”, a declarat Ghazanfari.

Fostul parlamentar Heshmatollah Falahatpisheh avertizează însă că ieșirea din tratat ar putea pregăti terenul pentru noi războaie împotriva Iranului.

„Discuția despre retragerea Iranului din TNP nu servește intereselor naționale ale Iranului, deoarece ieșirea din tratat echivalează cu ascunderea unei părți a programului nuclear iranian”, a declarat acesta pentru Euronews.

Potrivit fostului parlamentar, relația Iranului cu tratatul este deja grav afectată, iar decizia privind continuarea participării depinde în mare măsură de evoluția relațiilor dintre Teheran și Washington.

Falahatpisheh a mai spus că proiectul parlamentarilor privind retragerea în procedură de maximă urgență nu a primit aprobarea Consiliului Suprem de Securitate Națională. În caz contrar, acesta ar fi fost deja discutat în plenul Parlamentului.

Dezbaterea s-a extins și la alte instituții importante ale statului iranian.

Joi, Adunarea Experților, organismul responsabil cu supravegherea activității conducerii supreme a Iranului, a cerut analizarea posibilității retragerii din Tratatul de Neproliferare Nucleară.

Într-un comunicat, instituția a susținut că examinarea acestei opțiuni, revizuirea doctrinei de apărare și dezvoltarea capacităților de descurajare au devenit o necesitate inevitabilă și o cerere la nivel național.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!