Curs valutar
  • EUR
    20.1523
    0.1305%
  • USD
    17.9427
    -0.0786%
  • RUB
    0.2182
    0.5041%
  • RON
    3.7767
    0.0662%
  • UAH
    0.3985
    0.0251%

Toate știrile

22 octombrie 2026

Cumătrul lui Putin rupe tăcerea! Medvedciuk: Nu credeam că voi fi eliberat

26 Ian. 2023, 12:29
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
26 Ian. 2023, 12:29 // Actualitate //  Realitatea.md

Viktor Medvedciuk, personaj din cercul apropiat al lui Vladimir Putin, a acordat primul interviu după ce a fost eliberat într-un schimb de prizonieri cu Ucraina. Fostul deputat ucrainean, acuzat de trădare de stat, a spus că nu a crezut până în ultima clipă că va fi eliberat, scrie postul rusesc RT.

„Pe de o parte, voiam să cred și credeam că schimbul va avea loc. Dar pe de altă parte, până în ultimul moment nu credeam că asta s-ar putea întâmpla. Când am aflat că acest schimb va avea loc și pe 21 septembrie am fost transferat cu un avion în Polonia, unde am stat 12 sau 14 ore în avion, vedeam că se duc negocieri”, a declarat Medvedciuk în interviu.

Oligarhul ucrainean a mai spus că în tot acest timp a fost însoțit de membrii serviciilor speciale ucrainene, care dîn permanență negocieri. Din discuțiile lor, Medvedciuk a tras concluzia că schimbul de prizonieri ar putea să nu aibă loc.

„După cum s-a dovedit mai târziu, îndoielile au fost în zadar. Am înțeles clar că acest schimb va avea loc atunci când am fost transportat din Polonia la Ankara, unde am coborât și am văzut un avion rusesc. Am înțeles că schimbul va avea loc”, a concluzionat aliatul lui Putin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Medvedciuk a fost eliberat la 21 septembrie, în cadrul unui schimb de prizonieri dintre Ucraina și Rusia.

La începutul lunii ianuarie, președintele ucrainean Vladimir Zelenski i-a revocat lui Medvedciuk cetățenia, cel din urmă fiind suspectat de înaltă trădare. Cu toate acestea, politicianul a declarat că nu a deținut niciodată cetățenia Federației Ruse.

Cunoscut drept „Prinţul Întunericului”, Medvedciuk este cumătru cu Vladimir Putin, care a botezat-o pe fiica sa, Daria. De la începutul războiului din Ucraina, s-a vehiculat că deputatul ucrainean ar putea deveni următorul președinte al Ucrainei.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
22 Oct. 2026, 11:59
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
22 Oct. 2026, 11:59 // Societate //  Valentina Buza

O surpare de teren s-a produs pe strada Universului din orașul Ialoveni, într-o zonă afectată și în luna iunie. Incidentul a fost constatat pe 21 octombrie, în apropierea unui teren privat unde au fost efectuate lucrări de excavare, anunță primăria orașului. În urma incidentului, a fost convocată de urgență o ședință extraordinară a Comisiei locale de management al situațiilor de criză din Ialoveni.

Potrivit Primăriei Ialoveni, după surparea din luna iunie, autoritățile locale au intervenit pentru stabilizarea provizorie a terenului, folosind aproximativ 1.100 de metri cubi de material de umplutură. Beneficiarii lucrărilor au fost informați despre necesitatea consolidării terenului și protejării drumului public.

Cu toate acestea, măsurile de consolidare definitivă nu au fost realizate. Conform constatărilor preliminare ale autorităților, materialul de umplutură folosit pentru stabilizarea terenului ar fi fost ulterior excavat și evacuat. În consecință, terenul s-a surpat din nou, iar degradarea drumului public s-a agravat.

Autoritățile urmează să stabilească măsurile necesare pentru securizarea zonei, să sesizeze instituțiile competente și să verifice lucrările efectuate, în vederea stabilirii responsabilităților legale.

Primăria anunță că va documenta prejudiciile și va întreprinde măsuri pentru recuperarea acestora, în condițiile legii.

Cetățenii sunt îndemnați să evite deplasarea în sectorul afectat și să respecte eventualele restricții de acces.