Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    0%
  • USD
    17.8007
    0%
  • RUB
    0.2133
    0%
  • RON
    3.8098
    0%
  • UAH
    0.3965
    0%

Toate știrile

03 octombrie 2026

Date alarmante: 50% dintre moldovenii apți de muncă nu lucrează, iar mulți tineri refuză angajarea în țară

26 Mai 2026, 12:01
 // Categoria: Economie // Autor:  Cătălina Boico
26 Mai 2026, 12:01 // Economie //  Cătălina Boico

Piața muncii din Moldova a devenit una dintre cele mai mari vulnerabilități ale economiei, în condițiile în care tot mai puțini oameni sunt disponibili să lucreze, iar migrația și îmbătrânirea populației pun presiune directă pe companii, salarii și inflație. Concluziile au fost prezentate de experții Grupului Băncii Mondiale în cadrul discuțiilor cu Clubul Presei Economice, dedicate perspectivelor economice ale Moldovei și transformărilor de pe piața muncii, scrie BANI.MD. 

Datele prezentate arată că aproape 50% dintre adulții apți de muncă sunt inactivi, în timp ce populația de vârstă activă continuă să scadă și va continua să se reducă până în 2050. În paralel, șomajul general este sub 4%, iar în rândul tinerilor ajunge la 7,4%, ceea ce indică nu lipsa locurilor de muncă, ci lipsa oamenilor disponibili pentru angajare.

Totodată, experții spun că piața muncii este „tensionată”, iar deficitul de forță de muncă deja împinge salariile în sus. Astfel, în lipsa unor măsuri eficiente, această presiune salarială riscă să alimenteze și mai mult inflația, care și așa rămâne ridicată din cauza scumpirilor externe și a crizelor regionale.

Una dintre cele mai mari probleme rămâne migrația. Pentru mulți tineri și bărbați apți de muncă, plecarea peste hotare a devenit alternativa la angajarea în Moldova. Raportul arată că peste jumătate dintre tinerii NEET, cei care nici nu lucrează și nici nu studiază, declară că muncesc deja în străinătate sau se pregătesc să plece. În cazul femeilor tinere, două treimi invocă responsabilitățile de îngrijire și lipsa serviciilor sociale drept principal motiv pentru ieșirea de pe piața muncii, potrivit sursei citate.

În același timp, salariile din Republica Moldova sunt comparate tot mai des cu veniturile din diaspora, susțin experții Băncii Mondiale. Remitențele ridicate au crescut pragul salarial acceptat de populație, iar multe persoane refuză locuri de muncă considerate slab plătite sau cu productivitate redusă. Datele prezentate arată că 42% dintre tinerii șomeri au refuzat un loc de muncă din cauza salariilor mici, influențați inclusiv de veniturile rudelor din străinătate.

Situația este agravată și de exodul specialiștilor. Potrivit raportului, lucrătorii mai educați și mai tineri emigrează disproporționat, ceea ce creează deficit de competențe și încetinește transformarea economică a țării.

„Câștigurile de participare nu se traduc automat în ocupare internă mai mare. Fără creare de locuri de muncă mai productive, noua ofertă de muncă va fi absorbită probabil în străinătate”, avertizează experții.

Datele mai arată că participarea bărbaților la piața muncii este sub nivelul Uniunii Europene și al Balcanilor de Vest pentru majoritatea grupurilor de vârstă. Participarea femeilor este mai apropiată de cea din Balcanii de Vest, însă rămâne sub media europeană, în special pentru categoria 25-54 de ani. În același timp, participarea tinerilor stagnează, fenomen descris drept o problemă structurală alimentată de criza demografică.

Pentru a evita adâncirea crizei de pe piața muncii, Banca Mondială recomandă măsuri urgente: creșterea participării femeilor și tinerilor la muncă, extinderea serviciilor de îngrijire a copiilor și vârstnicilor, facilitarea revenirii diasporei, modernizarea educației și dezvoltarea competențelor digitale. Experții mai recomandă simplificarea regulilor pentru investiții și crearea de locuri de muncă mai productive, astfel încât economia să poată păstra forța de muncă în țară.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În paralel, economia Moldovei continuă să fie afectată de șocurile externe. Banca Mondială estimează o creștere economică de 1,9% în 2026, după avansul de 2,4% din 2025, însă avertizează că impactul conflictului din Orientul Mijlociu, scumpirea energiei și presiunile asupra agriculturii vor menține inflația ridicată și vor afecta economia inclusiv în 2027.

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
03 Oct. 2026, 13:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
03 Oct. 2026, 13:00 // Slider //  Realitatea.md

De Ziua Națională a Vinului, iubitorii de vin pot alege nu doar degustările din Piața Marii Adunări Naționale, ci și tururi ghidate sau experiențe direct la vinării. În program sunt incluse atât plimbări prin festival, cât și excursii cu degustări, bucate tradiționale și muzică.

În PMAN, Wine of Moldova organizează tururi ghidate sâmbătă, 3 octombrie, între 14:00 și 16:30, și duminică, 4 octombrie, între 13:00 și 16:00. Un tur pornește la fiecare 30 de minute, costă 100 de lei de persoană, iar numărul de locuri este limitat. Biletele pot fi procurate de la punctele Info Point.

Pentru cei care vor să meargă direct la vinării, oferta este mai variată.

La Doina Vin, în satul Răzeni, raionul Ialoveni, tururile sunt organizate zilnic, de la ora 10:00, cu rezervare prealabilă. Varianta standard costă 600 de lei și include degustarea a trei vinuri și un prânz tradițional moldovenesc. Pachetul premium, de 1.000 de lei, include cinci vinuri, prânz tradițional și două sticle de vin cadou. Tururile sunt disponibile în română, rusă și engleză.

La Kislov, în Bender, experiențele vinicole sunt disponibile până pe 4 octombrie, cu rezervare prealabilă. Programul include un tur prin vie și zona de producție, povestea familiei, degustare și gustări gastronomice. Prețul pentru un adult este de 260 de lei.

O experiență mai amplă este pregătită la Château Cojușna, la aproximativ 15 minute de Chișinău. Pe 3 și 4 octombrie, tururile ghidate prin beciuri vor porni din oră în oră, între 11:00 și 17:00, iar transportul tur-retur din centrul Capitalei este inclus. Biletul pentru un adult costă 700 de lei, iar pentru copii și adolescenți – 350 de lei. Copiii de până la 10 ani au acces gratuit. Programul include turul beciurilor, degustarea a șase vinuri, gustări, masterclass-uri de olărit și de înfundare a butoaielor, concursuri, tombolă, must proaspăt și muzică live. Sâmbătă vor evolua ansamblul „Ștefan Vodă” și AKORD, iar duminică – Lia Taburcean și Valentin Uzun.

La Cricova Winery, tururile din 3 și 4 octombrie încep de la ora 10:00, ultima intrare fiind la 18:00. Transportul Chișinău–Cricova–Chișinău este inclus. Un bilet pentru adulți costă 590 de lei, iar pentru copiii între 2 și 12 ani – 200 de lei. Pachetul include tur ghidat, degustare de must, patru vinuri premium și gustări. După tur, atmosfera continuă pe platou, cu bucate tradiționale pregătite pe foc, zone de relaxare și muzică.

La Epicrama Winery, în Stăuceni, accesul la evenimentele din 3 și 4 octombrie este gratuit. Vizitatorii vor putea descoperi povestea vinurilor casei, într-un program destinat inclusiv familiilor și grupurilor de prieteni, cu muzică asigurată de un DJ.

Iar pentru cei care vor să ajungă până în sudul țării, Vinuri de Comrat propune turul „Drumul Vinului”, cu degustarea a cinci vinuri și program festiv. Transportul Chișinău–Comrat–Chișinău este inclus, iar biletul pentru un adult costă 420 de lei.

Astfel, pe lângă programul din centrul Capitalei, Ziua Națională a Vinului oferă în acest an posibilitatea de a descoperi vinăriile direct la ele acasă, prin tururi care combină degustările cu gastronomia, tradițiile și muzica.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată