Seismul violent care a lovit luni sudul Turciei şi Siria vecină a fost unul devastator din cauza mai multor factori: momentul producerii, locaţia sa, o falie relativ calmă timp de două secole şi clădiri prost construite, relatează agenția France-Presse, citată de Agerpres.

Un bilanţ provocat mai ales de puterea seismului, fără precedent în Turcia după un cutremur produs în 1939, şi care a survenit într-o regiune foarte populată. Pământul s-a cutremurat la ora 04:17 şi toţi cei care dormeau au fost „prinşi sub dărâmături când casele lor s-au prăbuşit”, a declarat Roger Musson, cercetător la British Geological Survei.

În plus, construcţia caselor „nu prea corespundea unei zone cu risc de cutremure majore”, a explicat Musson, autor al unei cărţi consacrate cutremurelor. Ceea ce s-ar putea explica prin faptul că falia seismică, unde se aflau aceste locuinţe, a fost relativ calmă în trecut.

„Aproape repetarea” seismului produs în urmă cu două secole

Turcia este situată în una dintre principalele zone seismice ale globului. În 1999, un cutremur s-a produs de-a lungul faliei din Anatolia de Nord, în regiunea nordică Düzce, provocând moartea a peste 17.000 de persoane. Luni, pământul s-a cutremurat de cealaltă parte a ţării, în apropiere de graniţa cu Siria, de-a lungul faliei Anatoliei de Est.

Pe această falie nu s-au mai produs cutremure cu magnitudinea de 7 de mai bine de două secole, ceea ce ar fi putut determina populaţia „să neglijeze importanţa periculozităţii sale”, a mai spus Musson. O durată care înseamnă, de asemenea, că „o cantitate mare de energie s-a putut acumula” de-a lungul faliei. Supoziţie susţinută, potrivit cercetătorului, de apariţia unei replici puternice după seismul principal.

Cutremurul de luni este „aproape repetarea” seismului produs în zonă pe 13 august 1822, a cărui magnitudine a fost estimată la 7,4 de seismologi. Seismul a provocat la acea vreme „o cantitate enormă de distrugeri, oraşe întregi devastate şi pierderi de zeci de mii de vieţi omeneşti”, a amintit Roger Musson.

Seismul s-a produs la mică adâncime – circa 17,9 kilometri – în apropierea oraşului Gaziantep, cu două milioane de locuitori. El a fost provocat de o mişcare spre nord a plăcii tectonice arabe care „avansează spre Turcia”, a explicat seismologul.

Când tensiunea devine prea puternică, placa avansează brusc şi „eliberarea acestei mişcări produce un cutremur major, ca cel produs astăzi”, a mai spus el.

Amploarea distrugerilor depinde şi de lungimea rupturii solului de-a lungul liniei de falie (100 de kilometri în cazul seismului de luni), susţine omul de ştiinţă. „Aceasta înseamnă că orice punct din apropierea acestor 100 km a ajuns, de fapt, în centrul cutremurului”.

Multe clădiri „s-au prăbuşit ca nişte clătite”

Construcţia clădirilor este un factor primordial atunci când are loc un cutremur, a declarat la rândul său Carmen Solana, vulcanolog la Universitatea din Portsmouth, Marea Britanie.

„Rezistenţa infrastructurii este, din păcate, inegală în sudul Turciei şi, mai ales, în Siria. Prin urmare, salvarea de vieţi depinde acum de rapiditatea echipelor de salvare”, a declarat ea pentru AFP.

Cutremurul din 1999 din Turcia a dat naştere unei legislaţii în 2004 care obligă toate construcţiile noi să respecte criteriile de rezistenţă la cutremur.

Amploarea distrugerilor de luni ar trebui să determine autorităţile turce să verifice dacă legea a fost respectată, a afirmat Joanna Faure Walker, de la Institutul pentru Reducerea Riscurilor şi a Dezastrelor, de la universitatea britanică UCL.

„Acest lucru se întâmplă atunci când pereţii şi podelele nu sunt suficient de rezistente, fiecare etaj se prăbuşeşte vertical pe cel de dedesubt”, lăsând puţine şanse de supravieţuire locatarilor, a mai spus.

„Nu este neobişnuit să vezi o clădire în picioare fără prea multe avarii şi următoarea complet aplatizată, din cauza construcţiei îndoielnice sau a materialelor de slabă calitate”, a afirmat el.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

#bilant #cutremur #turcia

Iranul discută tot mai intens posibilitatea de a-și schimba doctrina nucleară și de a se retrage din Tratatul de Neproliferare Nucleară (TNP), acordul internațional care urmărește împiedicarea răspândirii armelor atomice. Unii parlamentari iranieni susțin că țara ar trebui să își dezvolte propriile arme nucleare pentru a se apăra de Statele Unite și Israel. Alți oficiali avertizează însă că o asemenea decizie ar putea provoca noi conflicte, relatează antena3.ro.

Deși rezultatul alegerilor parlamentare din SUA pare să fi redus, cel puțin pentru moment, riscul unui nou atac de amploare al americanilor și israelienilor asupra Iranului, programul nuclear al Teheranului continuă să provoace dispute.

Statele Unite și Israelul au făcut din împiedicarea Iranului de a dezvolta arme nucleare unul dintre principalele obiective ale războiului împotriva acestei țări.

În Iran, această situație a reaprins discuțiile despre necesitatea schimbării strategiei nucleare a țării.

Kamran Ghazanfari, membru al Parlamentului iranian, a declarat vineri pentru Euronews că dezvoltarea armelor nucleare este mult mai importantă pentru Iran decât combaterea a ceea ce el numește „propaganda americană și israeliană împotriva Republicii Islamice”.

„Când America și regimul sionist ne-au amenințat în repetate rânduri cu folosirea armelor nucleare, nu putem rămâne indiferenți, pentru că este o amenințare care vizează întregul popor iranian și însăși existența noastră”, a declarat parlamentarul.

Acesta susține că Iranul trebuie să fie pregătit să răspundă unui eventual atac nuclear și că nu se poate baza pe presupunerea că adversarii săi nu vor folosi asemenea arme.

Un parlamentar iranian cere dezvoltarea armelor nucleare: „Trebuie să creăm o putere de descurajare”

Ghazanfari a cerut conducerii Iranului să reanalizeze doctrina nucleară a țării, astfel încât Statele Unite și Israelul să știe că un eventual atac nuclear ar putea primi un răspuns similar.

„Trebuie să revizuim doctrina nucleară a Republicii Islamice, astfel încât inamicul să știe că, dacă încearcă un atac nuclear împotriva Iranului, se va confrunta cu un răspuns pe măsură”, a afirmat acesta.

Parlamentarul a invocat faptul că, de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, statele care dețin arme nucleare au evitat să le folosească unele împotriva celorlalte, de teama unui atac de represalii.

În opinia sa, Iranul ar trebui să își dezvolte o capacitate asemănătoare de descurajare nucleară. Ghazanfari consideră că lipsa submarinelor nucleare sau a bombardierelor capabile să transporte asemenea arme nu ar reprezenta un obstacol decisiv, deoarece focoasele nucleare ar putea fi transportate și cu rachete.

Nu toți politicienii iranieni sunt însă de acord cu această abordare.

Heshmatollah Falahatpisheh, fost parlamentar iranian, a declarat pentru Euronews că simpla deținere a câtorva focoase nucleare nu ar garanta securitatea Iranului.

„Descurajarea nucleară are trei componente: deținerea unei bombe atomice, un echilibru nuclear de descurajare și capacitatea de a aplica lovitura finală. Cei care cred că descurajarea nucleară poate fi creată doar prin deținerea unei bombe atomice se înșală”, a explicat acesta.

Fostul parlamentar a precizat că nu știe dacă Iranul deține sau nu arme nucleare. Din informațiile pe care le avea, programul nuclear iranian era unul pașnic, iar eventualele sale dimensiuni militare fuseseră abordate în cadrul acordului nuclear din 2015, cunoscut sub numele de JCPOA, pentru ca dosarul Iranului să fie scos de sub incidența Capitolului VII al Cartei ONU.

Falahatpisheh consideră că strategia militară a Iranului se bazează în continuare pe arme convenționale și că aceasta s-a dovedit destul de eficientă.

El a comentat și declarațiile secretarului Consiliului Suprem de Securitate Națională, Mohsen Rezaei, care afirmase că Iranul „are anumite lucruri”. Fostul parlamentar spune că este puțin probabil ca oficialul să se fi referit la o bombă atomică.

Ghazanfari interpretează însă declarația diferit și consideră că Rezaei a făcut aluzie la o „armă specială”, nu la una obișnuită.

Iranul discută retragerea din Tratatul de Neproliferare Nucleară

În paralel cu dezbaterea despre dezvoltarea armelor atomice, mai mulți parlamentari iranieni încearcă să obțină retragerea oficială a țării din Tratatul de Neproliferare Nucleară.

Acordul internațional are ca scop împiedicarea răspândirii armelor nucleare și a tehnologiilor folosite pentru fabricarea lor.

Kamran Ghazanfari susține că schimbarea doctrinei nucleare a Iranului s-ar fi produs deja în practică, iar parlamentarii încearcă acum să obțină și modificarea poziției oficiale a țării.

„În Parlament urmărim și retragerea din TNP. Anul trecut, unii membri ai conducerii Parlamentului au blocat acest demers, dar deputații continuă să facă presiuni pentru ca proiectul să ajungă în plen”, a declarat Ghazanfari.

Fostul parlamentar Heshmatollah Falahatpisheh avertizează însă că ieșirea din tratat ar putea pregăti terenul pentru noi războaie împotriva Iranului.

„Discuția despre retragerea Iranului din TNP nu servește intereselor naționale ale Iranului, deoarece ieșirea din tratat echivalează cu ascunderea unei părți a programului nuclear iranian”, a declarat acesta pentru Euronews.

Potrivit fostului parlamentar, relația Iranului cu tratatul este deja grav afectată, iar decizia privind continuarea participării depinde în mare măsură de evoluția relațiilor dintre Teheran și Washington.

Falahatpisheh a mai spus că proiectul parlamentarilor privind retragerea în procedură de maximă urgență nu a primit aprobarea Consiliului Suprem de Securitate Națională. În caz contrar, acesta ar fi fost deja discutat în plenul Parlamentului.

Dezbaterea s-a extins și la alte instituții importante ale statului iranian.

Joi, Adunarea Experților, organismul responsabil cu supravegherea activității conducerii supreme a Iranului, a cerut analizarea posibilității retragerii din Tratatul de Neproliferare Nucleară.

Într-un comunicat, instituția a susținut că examinarea acestei opțiuni, revizuirea doctrinei de apărare și dezvoltarea capacităților de descurajare au devenit o necesitate inevitabilă și o cerere la nivel național.