Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

De ce au durat tocmai 8 zile căutările Anei-Maria? Răspunsul șefului IGP

22 Apr. 2024, 20:49
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ursu Ana
22 Apr. 2024, 20:49 // Actualitate //  Ursu Ana

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a explicat la o emisiune de Radio Moldova de ce au durat tocmai 8 zile căutările Anei Maria, găsită sâmbăta trecută fără suflare. Șeful IGP a precizat că toate imaginile ridicate inițial au fost de noapte, iar calitatea acestora nu era tocmai bună. Din acest considerent, întreg procesul a durat mai mult.

„Noi în prima fază am avut o situație, o fetiță a dispărut în raionul Orhei. Alte detalii nu se cunoaște nimic. Se cunoaște că este o mașină în care a urcat dintr-o stație de așteptare din mun. Orhei. După astfel de logică s-ar prezuma că noi absolut trebuia să începem a căuta toate câmpiile și toate dealurile din R. Moldova să le verificăm. În prima fază știindu-se că este pe raionul Orhei s-a lucrat pe anumite principii pe raionul Orhei. Primele acțiuni s-au căutat în raionul Orhei, ulterior făcându-se analiza la toate înregistrările, alte metode de investigații legate de anumite circumstanțe, s-a stabilit că mijlocul de transport a părăsit municipiul Orhei și s-a făcut alte măsuri, inclusiv până la deplasarea la raionul Telenești, conform calculelor de traseu, durata a fost un pic mai îndelungată decât cea normală”, a declarat Cernăuțeanu.

Acesta a fost un prim indiciu pentru organele de drept de a extinde căutările, a mai precizat Cernăuțeanu. Totodată, el a subliniat că procesul de documentare nu s-a limitat doar la analiză a imaginilor video, a descifrărilor telefonice sau a căutărilor.

„Noi trebuie să constatăm că toate camerele video care au fost ridicate toate sunt cu imagine de noapte. Calitatea camerelor nu era cea mai performantă. Urma o expertiză clară ca să constatăm anumite lucruri și circumstanțe. În momentul în care s-a știut cu exactitate unele nuanțe pe anumite măsuri de investigație care s-au realizat s-au început căutările în localitatea respectivă. Dacă în primele zile s-a lucrat pe adiacentul până la distanță de 15 km, raza localității, și ținând cont că toți factorii ne duceau în acea direcție, anume la acea etapă ne-am mobilizat pentru ziua de sâmbătă ca să extindem raza de căutare. Trebuie să ne aducem și faptul că au fost două zile ploioase și nu era atât de ușor să mergem prin câmpuri, prin dealuri, prin toate imașurile sau fermele care sunt în acea zonă. Plus la asta au fost verificate toate fântânile, toate zonele, toate gropile. A fost un volum de muncă enorm”, a specificat șeful IGP.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, corpul neînsuflețit al Anei Maria, care era gravidă în șase luni, a fost identificat sâmbătă, la circa 25 de kilometri de casa suspectului. Bărbatul refuză să colaboreze cu ancheta. Procurorii au pornit urmărire penală pentru omor intenționat. Deocamdată se cunoaște că în locuinţa individului au fost găsite mai multe lucruri care aparțin femeilor, dar şi presupuse urme ale Anei-Maria. Urmează să fie dispuse mai multe expertize, pentru a acumula probatoriul necesar.

Urme de injecţii şi ţigări stinse de corp. Chinurile groaznice prin care a trecut Ana-Maria înainte de a muri

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!