Situația politică legată de alegerile din Găgăuzia se transformă treptat dintr-o criză instituțională locală într-un conflict politic mai complex între Comrat și Chișinău. Este un nou conflict, pe fondul celui vechi, nerezolvat. Formal, este vorba despre neînțelegeri juridice și aspecte procedurale, însă amânarea procesului electoral arată că problema este mult mai profundă. Tot mai multe semne indică faptul că întârzierea alegerilor ar putea fi nu doar o consecință a incertitudinii juridice, ci și o strategie conștientă a unei părți a elitelor regionale, scrie IPN.
Dialogul care nu a avut loc
În ultimele luni, autoritățile centrale ale Moldovei au întreprins o serie de acțiuni pentru deblocarea situației. În parlament au avut loc discuții, reprezentanții Comisiei Electorale Centrale au propus crearea unor grupuri de lucru comune, iar Chișinăul a invitat reprezentanții Găgăuziei la consultări pentru găsirea unei soluții juridice. Nu trebuie uitat de la ce au început toate aceste mișcări: anume de la vizita șefului Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Alexandru Musteața, la Comrat.
Totuși, aceste încercări recente ale Chișinăului nu au dus la un progres real. Reprezentanții regiunii fie amânau discuțiile, fie delegau la negocieri politicieni care adoptau o poziție rigidă și practic blocau orice compromis.
Situația creată arată că criza are o natură nu doar juridică, ci și politică. Iar asta o face și mai complicată. Cu cât alegerile sunt amânate mai mult, cu atât mai mult se menține configurația actuală a puterii în regiune.
Logica menținerii puterii
Pentru o parte a liderilor politici din Găgăuzia, amânarea alegerilor poate fi o strategie politică rațională. Organizarea unui nou vot implică riscul pierderii influenței și al funcțiilor, mai ales într-un context de scădere a încrederii în elitele regionale și de creștere a concurenței.
În spațiul public, cele mai active figuri asociate cu actuala configurație a puterii din regiune rămân: președintele interimar al Adunării Populare a Găgăuziei, Nicolae Ormanji (numit după fuga lui Dmitri Constantinov), vicepreședintele APG al autonomiei, Gheorghe Leiciu, precum și adjunctul bașcanului, Ilie Uzun. Tocmai acești politicieni au fost în ultimele luni participanții-cheie în discuțiile privind procesul electoral.
Prin urmare, amânarea alegerilor permite menținerea status-quo-ului. Cu cât blocajul instituțional durează mai mult, cu atât mai mult timp au politicienii aflați la putere pentru a-și consolida pozițiile, a-și mobiliza susținătorii și a-și contura o agendă politică avantajoasă.
O astfel de abordare nu este unică. În multe sisteme politice, amânarea procedurilor electorale este utilizată ca instrument de menținere a puterii. Totuși, pentru o regiune autonomă, o asemenea strategie capătă dimensiuni suplimentare: ea începe să influențeze relațiile dintre centru și autonomie.
Influența rețelei lui Șor
Un factor suplimentar în dinamica politică din Găgăuzia rămâne influența rețelelor politice asociate grupului lui Ilan Șor. Deși partidul Șor a fost declarat neconstituțional, iar Șor, după înfrângerea la alegerile parlamentare, a declarat că se retrage din politică, influența sa politică în anumite regiuni ale țării se păstrează prin intermediul elitelor locale, organizațiilor civice și noilor inițiative politice.
Printre figurile care participă regulat la discuțiile politice regionale se numără Ivan Colioglo, Vitali Derevenco, Dmitri Chiseev, Valeri Ianioglo, precum și o serie de activiști civici care promovează ideea unei distanțe politice mai mari față de Chișinău.
În Găgăuzia, această rețea continuă să dețină resurse semnificative – de la influență mediatică până la capacități organizaționale. Pentru politicienii asociați cu acest grup, menținerea controlului asupra instituțiilor regionale are o importanță strategică. Comratul poate fi considerat unul dintre ultimele puncte de sprijin ale infrastructurii politice create de Șor.
În acest context, amânarea alegerilor devine un mijloc de menținere a pârghiilor instituționale ale puterii.
Platforme noi și radicalizarea discursului
Pe fondul crizei politice din regiune au început să apară noi inițiative civice și politice. Printre acestea se numără mișcarea „Autonomia noastră”, asociată cu activiștii Mihail Vlah și Ivan Panei, precum și proiectul „Platforma 111” (111 – de la articolul din Constituția Republicii Moldova care conferă autonomiei un statut special), inițiat de Dmitri Chiseev.
Formal, ei se prezintă ca structuri de mobilizare civică, însă retorica lor publică este adesea îndreptată împotriva autorităților centrale, iar unii lideri ai mișcărilor s-au discreditat prin legături cu un oligarh aflat în exil.
În spațiul public se răspândesc tot mai des teze despre „presiunea Chișinăului asupra regiunii”, „încălcarea drepturilor locuitorilor regiunii” și necesitatea de a se distanța de deciziile instituțiilor centrale. Astfel de narațiuni creează treptat o atmosferă de confruntare politică, iar retorica poate îndeplini mai multe funcții simultan. În primul rând, mobilizează electoratul în jurul temei protejării autonomiei. În al doilea rând, oferă o explicație pentru întârzierea alegerilor ca reacție la acțiunile autorităților centrale. În al treilea rând, conturează o agendă politică în care conflictul cu Chișinăul devine elementul central al politicii regionale.
Unde se încheie autonomia
Criza legată de alegerile din Găgăuzia ridică încă o întrebare mai amplă – unde se trasează granița dintre autonomia regiunii și ordinea constituțională a statului.
Pe de o parte, regiunea deține propriile organe de conducere și un anumit grad de independență politică. Adunarea Populară a Găgăuziei joacă un rol cheie în administrarea regională și are competența de a lua decizii în cadrul statutului său autonom.
Pe de altă parte, alegerile și procedurile electorale trebuie să fie conforme cu legislația națională. Comisia Electorală Centrală răspunde de asigurarea aplicării unor standarde unitare pentru desfășurarea alegerilor în întreaga țară.
Exact în acest punct apare conflictul de interpretare: elitele regionale subliniază atribuțiile autonome ale Adunării Populare, în timp ce autoritățile centrale insistă asupra necesității respectării regulilor naționale.
Rolul Curții Constituționale
Unul dintre pașii cheie ai autorităților centrale a fost sesizarea Curții Constituționale de către Ministerul Justiției. Curtea trebuie să ofere o evaluare juridică privind legitimitatea organizării alegerilor în Găgăuzia și să stabilească care competențe aparțin instituțiilor regionale și care organelor centrale ale statului.
Decizia Curții Constituționale poate deveni un punct de cotitură în conflict. Aceasta fie va confirma pozițiile autorităților centrale, fie va consolida o interpretare mai largă a atribuțiilor autonome.
Totuși, chiar și o decizie juridică nu garantează un compromis politic imediat. Dacă conflictul are cauze politice profunde, mecanismele legale pot doar să stabilească cadrul pentru negocieri ulterioare.
Posibile scenarii
Situația legată de alegerile din Găgăuzia poate evolua, conform mai multor scenarii. Primul este o dezescaladare treptată a conflictului prin negocieri și crearea unor mecanisme de lucru comune între Chișinău și Comrat. Acest scenariu presupune compromis și armonizarea procedurilor electorale.
Al doilea scenariu ar putea conduce la un conflict politic prelungit, în care alegerile vor continua să fie amânate, iar politica regională se va desfășura în jurul confruntării cu autoritățile centrale.
Al treilea scenariu este legat de implicarea activă a instituțiilor juridice, în special a Curții Constituționale. În acest caz, evoluția ulterioară va depinde de cât de pregătite sunt părțile să accepte decizia juridică.
Testul politic al autonomiei
Criza legată de alegerile din Găgăuzia devine un fel de test pentru întregul model de autonomie din Republica Moldova. Aceasta arată cât de rezistente sunt mecanismele de interacțiune dintre centru și regiune și cât de eficient pot funcționa procedurile instituționale în condițiile unui conflict politic.
Este important și faptul că toate acestea se desfășoară paralel cu reforma administrativ-teritorială pe care autoritățile din Moldova au început să o implementeze.
