Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

De ce menține Ucraina trupe la granița cu Moldova? Răspunsul ministrului ucrainean de externe

05 Mai 2023, 08:36
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
05 Mai 2023, 08:36 // În Lume //  Redacția Realitatea

Ministrul ucrainean de externe, Dmitri Kuleba, a declarat că regiunea transnistreană, care nu se află sub controlul autorităţilor de la Chişinău şi pe teritoriul căreia este prezentă armata rusă, obligă Ucraina să menţină trupe la graniţa cu Republica Moldova. Oficialul a dat însă asigurări că Ucraina nu va întreprinde nicio acţiune în Transnistria, pentru că este un teritoriu ce ţine de suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, pe care Kievul o respectă.

„Sigur că prezenţa Transnistriei pe flancul sud-vestic este un pericol ce ne impune să trimitem forţe în această porţiune a hotarului pentru un potenţial control şi menţinere a situaţiei. Dar vreau să subliniez că Transnistria este o chestiune ce ţine de suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova. Noi vom respecta calea aleasă de Guvernul Republicii Moldova în ceea ce priveşte relaţia cu Transnistria şi reintegrarea acestei regiuni. Ne respectăm vecinii, respectăm Republica Moldova şi alegerea poporului ei. Aveţi dreptul să decideţi cum să vă dezvoltaţi ţara şi cum să rezolvaţi problema cu Transnistria. Noi ne confruntăm cu aceeaşi problemă. Constat că pe plan militar această problemă persistă”, a declarat şeful diplomaţiei ucrainene.

Întrebat dacă depozitul de arme de la Cobasna reprezintă în continuare o ameninţare pentru securitatea Ucrainei, Dmitri Kuleba a răspuns:

„Pot să spun că rămăşiţele trecutului sovietic, sub forma obuzelor de artilerie, sunt foarte necesare. Rusia a recurs la rarităţi sovietice, tancuri produse în anii 50-60 şi le trimit pe front. Nu am o viziune clară a ceea ce e în Cobasna, cantitatea şi starea acestora. Vă spun sincer”, a subliniat şeful diplomaţiei ucrainene.

În luna februarie, autorităţile ruse şi cele din Transnistria au acuzat serviciile secrete ucrainene că ar fi pus la cale atacuri teroriste în Transnistria şi că s-ar pregăti să invadeze regiunea separatistă pentru a pune mâna pe armamentul din depozitul de la Cobasna şi pentru a-i lua prizonieri pe soldaţii ruşi, pentru ca apoi să-i dea în schimbul prizonierilor ucraineni luaţi de ruşi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Acuzaţiile au fost respinse de Kiev, care au avertizat, la rândul lor, în legătură cu posibile acţiuni sub steag fals puse la cale de Moscova pentru a destabiliza şi provoca.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 12:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 12:40 // Slider //  Ana Panaguța

Un roi masiv de drone ucrainene a atacat regiunea de frontieră rusă Belgorod în noaptea de sâmbătă spre duminică, potrivit autorităților locale, scrie hotnews.ro.

Loviturile ucrainene asupra orașului Belgorod au provocat moartea a două persoane și rănirea a 13, au declarat duminică autoritățile locale.

„Atacul a avariat 30 de blocuri de locuințe, 35 de mașini, patru case, trei clădiri administrative, opt spații comerciale și trei instituții sociale”, a declarat guvernatorul regional Alexander Shuvayev.

Cartierul general operațional al regiunii Belgorod a confirmat un „atac masiv cu drone” asupra orașului și a declarat că serviciile de urgență au fost trimise în zonele afectate.

Locuitorii din zonă au afirmat că majoritatea dronelor s-au concentrat asupra unei zone din centrul orașului Belgorod.

Potrivit canalului de monitorizare Exilenova-Plus, ținta a fost complexul comercial MegaGRINN, cel mai mare centru comercial și de divertisment din Belgorod.

MegaGRINN se întinde pe o suprafață de peste 163.000 de metri pătrați și găzduiește peste 200 de magazine, precum și un supermarket, un cinematograf și restaurante. Complexul era închis în timpul atacului din timpul nopții.

Orașul Belgorod se află la doar 34 de kilometri de granița de nord-est a Ucrainei cu Rusia și la aproximativ 70 de kilometri de Harkov. Apropierea sa de liniile frontului îl face o țintă frecventă a atacurilor ucrainene, chiar și în contextul în care capacitățile de lungă distanță în continuă extindere ale Kievului permit dronelor sale să pătrundă adânc în interiorul teritoriului rus.

Atacurile ucrainene anterioare asupra orașului Belgorod au vizat infrastructura energetică și depozitele logistice, inclusiv instalațiile aparținând gigantului rus de retail Ozon.