Curs valutar
  • EUR
    20.1053
    0.0269%
  • USD
    17.9224
    0.3911%
  • RUB
    0.2169
    1.9825%
  • RON
    3.7755
    0.2278%
  • UAH
    0.3980
    0%

Toate știrile

20 octombrie 2026

De ce Republica Moldova trebuie să aleagă Uniunea Europeană

12 Oct. 2024, 08:58
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
12 Oct. 2024, 08:58 // Actualitate //  Realitatea.md

Locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană. Asta cred și vor cetățenii țării noastre, potrivit celor mai recente sondaje de opinie efectuate în contextul scrutinului din octombrie. De ce moldovenii trebuie să aleagă UE? Pentru creșterea economică a țării în primul rând, pentru prețuri mai mici în facturi, securitate energetică, afaceri profitabile, locuri de muncă cu salarii mai mari, oportunități de studiu în Europa și condiții de viață mai bune. De asemenea, pentru egalitatea în drepturi, legi bine funcționale și o țară în care să domine pacea. Cei cărora le pasă de viitorul lor și al copiilor, vor merge la referendum și vor vota „Da” pentru integrarea Moldovei în marea familie europeană.

Pe parcursul ultimilor ani, UE a acordat un sprijin puternic Moldovei, în cele mai grele momente, precum șantajul energetic al Gazpromului, suport financiar în combaterea corupției și dezinformării, dezvoltarea economiei, uși deschise pentru export și chiar sancționarea persoanelor care seamănă ură în țară. Însă, cel mai puternic sprijin oferit – lansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

Ce beneficii oferă UE statelor membre? Securitate și protecție, cea mai mare provocare pentru Moldova la momentul actual. Singurul loc unde cetățenii moldoveni se pot simți în siguranță este UE. Domeniul economic, un alt capitol important. Țările baltice sunt un exemplu potrivit în acest sens. Letonia, după aderarea la UE, a început să dezvolte vertiginos, să atragă investiții străine de zeci de miliarde de euro, iar PIB-ul țării să crească la 38,4 miliarde în 2022, de la 11,3 miliarde de euro în 2004. Salariile oamenilor au crescut la peste 1.300 de euro în 2022, de la 430 euro pe lună, până în anul aderării. Au crescut mult și investițiile în economie (ISD). De la 2 miliarde în 2004, la 17 miliarde în 2022. Estonia, un alt exemplu de țară fost-sovietică, care a reușit să ofere cetățenilor săi siguranță și bunăstare. Potrivit datelor statistice, până la aderarea la UE, PIB-ul țării era de aproximativ 12,6 miliarde de euro. Informațiile din 2022 relevă că cifra a crescut cu aproape 25 de miliarde de euro. În privința salariilor, acestea au crescut la peste 1.700 de euro în 2022, de la 400 în 2004. După aceste creșteri spectaculoase, viața oamenilor s-a schimbat radical. Au crescut considerabil și investițiile străine directe (ISD) de la aproximativ 3,6 miliarde de euro în 2004, la 18,2 miliarde de euro în 2022. Investitorii străini au descoperit în Estonia un mediu de afaceri favorabil și stabilitate economică. Lituania, țara care s-a numărat printre economiile UE cu cea mai rapidă creștere economică. PIB-ul țării, de la 16,5 miliarde de euro în 2004, a explodat la 66,8 miliarde de euro în 2022. În 2004, cetățenii ridicau un salariu lunar de aprozimativ 400 de euro pe lună. 18 ani mai târziu, salariul mediu brut constituia 1.700 de euro. Aceste, dar și alte schimbări în bine, au sporit speranța de viață a oamenilor. În cazul bărbaților, de la 66 de ani în 2004, la 70 de ani în 2022. În cazul femeilor, de la 77 de ani în 2004, la 81 de ani în 2022. Bulgaria, o altă țară care a ales să se dezvolte în familia europeană. În 2007, anul aderării, PIB-ul țării constituia aproximativ 28,9 miliarde de euro, cifră care a crescut până la aproape 87 de miliarde în 2022. Salariul mediu brut a crescut de la 220 de euro în 2007, la 870 către anul 2022. O creștere destul de bună a înregistrat țara și în ceea ce privește investițiile străine directe (ISD). De la puțin peste 6 miliarde de euro în 2007, la aprozimativ 25 de miliarde de euro în 2022. Nu putem să nu menționăm aici și România. Integrarea țării în structurile Uniunii a prezentat o serie de avantaje. Țara s-a integrat într-o piață în care mărfurile pot circula liber, iar oamenii pot călători în orice țară, la care până la aderare nu aveau acces. În anul aderării la UE, PIB-ul României era de aproximativ 124 miliarde de euro. Către anul 2022, PIB-ul a crescut la aproximativ 286 miliarde de euro, o creștere spectaculoasă din punct de vedere economic. S-au majorat mult și salariile cetățenilor. De la 350 de euro, cât primeau în 2007, la 1.200 de euro în 2022. Potențialul economic al României a crescut substanțial, deoarece UE a adus investitori străini. Până în anul aderării, investițiile străine directe (ISD) constituiau 8 miliarde de euro, cifră care a crescut până la 90 de miliarde, potrivit datelor statistice din 2022. Economia națională prosperă a crescut și speranța de viață a cetățenilor de peste Prut.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Republica Moldova poate fi următoarea. Țara se poate dezvolta doar cu ajutorul UE, iar cetățenii vor avea posibilitatea de a trăi mai bine, de a-și pune pe roate afaceri care să le aducă profit, de a studia în ce țară și universitate își doresc, de a avea salarii mari acasă, de a călători ușor, de a fi respectați, protejați și egali în fața legii, dar și de a trăi contrui familii în siguranță.

Realitatea Live

Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
20 Oct. 2026, 18:28
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
20 Oct. 2026, 18:28 // Slider //  Realitatea.md

La 25 octombrie 2026, Casa de Cultură din satul Zăicani, raionul Rîșcani, va găzdui spectacolul „Scrisori din Milano”, dedicat aniversării a 85 de ani de la nașterea lui Iacob Burghiu, personalitate marcantă a culturii și vieții publice, și a 80 de ani de la nașterea cântăreței de operă Svetlana Burghiu, potrivit Noi.md.

Spectacolul reprezintă o compoziție literar-dramatică realizată pe baza corespondenței dintre Svetlana și Iacob Burghiu. Prin intermediul scrisorilor, publicul va descoperi fragmente din viața personală și destinul artistic al celor două personalități, într-o evocare a relației lor și a parcursului cultural care le-a marcat existența.

Regia, scenografia și coloana sonoră sînt semnate de Dmitri Koev, Artist Emerit al Republicii Moldova. Rolurile principale vor fi interpretate de Alla Tuz-Haret, Maestru al Artelor din Republica Moldova, care o va întruchipa pe Svetlana Burghiu, și Constantin Haret, Artist al Poporului din Republica Moldova, în rolul lui Iacob Burghiu.

Înaintea reprezentației, în foaierul Casei de Cultură va fi inaugurată expoziția foto-audio „Svetlana Burghiu. Vocea destinului. De la Teatrul Bolșoi și «La Scala» la Teatrul de Operă din Chișinău”. Expoziția va oferi vizitatorilor posibilitatea de a descoperi momente importante din cariera artistică a interpretei și legătura acesteia cu marile scene de operă.

Evenimentul este organizat de familia Burghiu în satul natal al lui Iacob Burghiu, cu sprijinul Agenției Relații Interetnice, Centrului Cultural Belarus din Republica Moldova și Primăriei satului Zăicani. Organizatorii își propun ca această manifestare să readucă satul Zăicani în centrul atenției culturale, transformîndu-l, pentru o zi, într-un loc de întîlnire al memoriei, artei și tradițiilor.

Spectacolul va începe la ora 17:00, va dura aproximativ 45 de minute, iar intrarea este liberă. Premiera spectacolului „Scrisori din Milano” a avut pe 10 martie 2026, la Casa Naționalităților din Chișinău.