Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

De la 10 la 15 mii de lei ar putea crește despăgubirea materială la constatarea amiabilă în cazul accidentelor rutiere

09 Ian. 2021, 20:41
 // Categoria: Cosmos // Autor:  Realitatea.md
09 Ian. 2021, 20:41 // Cosmos //  Realitatea.md

Potrivit unui proiect de hotărâre, Comisia Națională a Pieței Financiare propune majorarea acestuia până la 15 mii de lei. Cuantumul maxim de despăgubire va constitui 25 de mii de lei pentru deținătorii certificatului de asigurare „Carte Verde”, mai prevede proiectul. Aceasta, în cazul în care autovehiculul se află în proprietatea sau utilizarea unei persoane asigurate în străinătate.

Procedura de constatare amiabilă a accidentelor minore a intrat în vigoare în septembrie 2019. Aceasta poate fi aplicată pentru accidentele în care au fost implicate doar două autovehicule și în urma cărora au rezultat doar daune materiale nesemnificative. O condiție este ca ambii conducători auto implicați în accident să dispună de poliță de răspundere civilă auto internă (RCA) și de comun acord să fie stabilită persoana vinovată de producerea accidentului. Ambii șoferi implicați vor completa și vor semna formularul de constatare amiabilă de accident.

Potrivit datelor Comisiei Naționale a Pieței Financiare, doar în perioada septembrie 2019- mai 2020, către asiguratori au fost înaintate peste 3 mii de cereri de despăgubire în baza formularului. În acest interval, asiguratorii au achitat despăgubiri de asigurare în mărime de peste 12,5 milioane de lei, în peste 2,2 mii de dosare.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 16:59 // Societate //  Valentina Buza

UPDATE: Potrivit ultimelor date, la ora 16:54, drona care a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar, în proximitatea localității Țibirica, raionul Călărași.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

UPDATE: Ministerul Apărării anunță că la ora 16:52 a fost restricționat spațiul aerian și în Centru a țării.

ȘTIRE INIȚIALĂ: O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, sâmbătă, 31 octombrie. Aparatul de zbor a fost detectat inițial din direcția localității Semionovca, regiunea Odesa, Ucraina, spre localitatea Plopi, raionul Rîbnița, în regiunea transnistreană. Ulterior, drona a fost identificată în zona localității Bănești, raionul Telenești.

Potrivit Ministerului Apărării, incidentul a fost înregistrat la ora 16:24.

Din motive de securitate, la ora 16:46, autoritățile au restricționat spațiul aerian în zona de nord a țării.

Ministerul Apărării a anunțat că monitorizează situația.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!