Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

De la masa noastră la masa UE! „Sardeluţa marinată”, noul produs tradițional românesc recunoscut şi protejat în UE

16 Iul. 2024, 17:41
 // Categoria: Life // Autor:  Elena Putregai
16 Iul. 2024, 17:41 // Life //  Elena Putregai

Comisia Europeană a aprobat marţi, 16 iulie curent, înscrierea produsului românesc „Sardeluţă marinată” în registrul Specialităţilor Tradiţionale Garantate (STG), informează Executivul comunitar.

„Sardeluţa marinată” este obţinută prin marinarea şprotului, putând rezulta trei varietăţi diferite în funcţie de marinada folosită. După adăugarea vinului, uleiului de floarea soarelui sau a uleiului de floarea soarelui cu ardei iute la şprotul marinat şi aromat cu diferite ingrediente, produsul capătă gusturi distincte, cu calităţi organoleptice specifice.

În mod tradiţional, următoarele ingrediente sunt folosite pentru marinarea peştelui: sare neiodată, oţet de vin, vin alb, zahăr, ulei de floarea soarelui, praf de boia dulce, ardei iute, boabe de piper negru, foi de dafin, ardei iute, ardei iute şi seminţe de coriandru.

Denumirea produsului indică specificul materiei prime – şprotul fără cap şi eviscerat – şi modul de preparare (marinare).

La nivel european, România are recunoscute şi protejate 13 produse, din care 11 cu Indicaţie Geografică Protejată (IGP): Magiun de prune de Topoloveni, Salam de Sibiu, Novac afumat din Ţara Bârsei, Scrumbie afumată de Dunăre, Telemea de Sibiu, Cârnaţi de Pleşcoi, Caşcaval de Săveni, Salata cu Icre de Ştiucă de Tulcea, Plăcintă dobrogeană, Pită de Pecica, Salinate de Turda, unul cu Denumire de Origine Protejată (DOP), respectiv Telemea de Ibăneşti şi un alt produs cu Specialitate Tradiţională Garantată (STG) – Salată tradiţională cu icre de crap.

Alte produse identificate pentru o posibilă înregistrare la nivel european sunt: respectiv Telemea de Vaideeni, Brânză de burduf de Bran, Gem de rubarbă, Brânza de Gulianca, Virşli de Hunedoara, Salam de Nădlac, Usturoi de Copălău, Ceapă de Pericei, Şuncă ardelenească, Varză de Toboliu, Bere nemţeană, Cobză cu păstrăv afumat de Valea Putnei, Covrigul muscelean, Prune afumate de Sâmbureşti, Cârnaţi olteneşti, Mere de Voineşti etc.

Dintre cele 1.760 de produse alimentare din statele-membre, înregistrate în sistemele de calitate europene, doar 13 sunt produse tradiționale româneşti.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!