Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

De la Varșovia, la Strasbourg! Maia Sandu pleacă în deplasări, împreună cu mai mulți miniștri, săptămâna viitoare

23 Ian. 2026, 14:21
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
23 Ian. 2026, 14:21 // Politica //  Realitatea.md

Maia Sandu va avea deplasări la Varșovia și Strasbourg. Vizita oficială în Polonia începe pe 25 ianuarie. Președinta va fi însoțită acolo de ministrul Apărării Anatolie Nosatîi și cel al Culturii – Cristian Jardan. 

Șefa statului vizitează Varșovia la invitația președintelui polonez Karol Nawrocki, fiind planificată o întrevedere și declarații de presă cu omologul. De asemenea, președinta Moldovei va discuta cu premierul Donald Tusk, cu mareșalul Senatului – Małgorzata Kidawa-Błońska, dar și cu mareșalul Seimului Poloniei – Włodzimierz Czarzasty.

Agenda întrevederilor include subiecte referitoare la cooperarea bilaterală, aderarea la Uniunea Europeană a Republicii Moldova și securitatea regională.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

De la Varșovia, Maia Sandu se va deplasa la Strasbourg, unde va susține pe 27 ianuarie un discurs în cadrul ședinței plenare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). În aceeași zi, șefa statului va fi prezentă la ceremonia de comemorare a victimelor Holocaustului.

Președinta se va întâlni la Strasbourg cu președinta APCE Petra Bayer, secretarul general al Consiliului Europei Alain Berset, cu președinta Comisiei de la Veneția Marta Cartabia și cu președintele Curții Europene pentru Drepturile Omului Mattias Guyomar.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!