Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

DECIS! UE impune noi sancțiuni împotriva lui Ianukovici și a fiului său

05 Aug. 2022, 10:18
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
05 Aug. 2022, 10:18 // În Lume //  Realitatea.md

Ţările membre ale Uniunii Europene au impus joi, 4 august, sancţiuni împotriva fostului preşedinte ucrainean pro-rus Viktor Ianukovici şi a fiului său Oleksandr. Decizia a fost cauzată de presupusul lor rol în ameninţarea la adresa securităţii Ucrainei, transmite Digi 24.

Consiliul European a indicat într-un comunicat că ex-președintele Ucrainei și fiul său au fost adăugaţi pe o listă a sancţiunilor europene, pusă în aplicare „ca răspuns la agresiunea militară nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei”.

UE consideră că Viktor Ianukovici, care actualmente trăiește în Rusia, joacă în continuare „un rol în subminarea sau ameninţarea integrităţii teritoriale, suveranităţii şi independenţei Ucrainei”.

„Potrivit diferitelor surse, Viktor Ianukovici a făcut parte dintr-o operaţiune specială rusă, vizând înlocuirea preşedintelui ucrainean cu el, în primele faze ale agresiunii militare ilegale împotriva Ucrainei”, se arată în document.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aleksandr Ianukovici a fost pus pe lista sancţiunilor din acelaşi motiv şi pentru că „a efectuat tranzacţii cu grupurile separatiste din regiunea Donbas”.

Ca persoane sancţionate, Viktor și Aleksandr Ianukovici vor fi supuşi unei interdicţii de acordare a vizei UE şi blocării eventualelor bunuri deţinute în ţările Uniunii.

Ianukovici și mai mulți membri ai guvernului său au fost incluși pentru prima dată pe lista de sancțiuni a UE în 2014, pe baza unor proceduri penale inițiate în Ucraina după Euro-Maidan .

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 12:04
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 12:04 // Slider //  Ana Panaguța

Două cetățene ale Ucrainei au fost reținute pentru 72 de ore, după ce ar fi încercat să introducă ilegal în Republica Moldova peste 640 de mii de lei și 50 de mii de dolari. Cazul a fost documentat de Poliția de Frontieră în orașul Otaci.

Potrivit oamenilor legii, cele două femei au traversat frontiera de stat prin punctul de trecere Otaci, în calitate de pietoni, având asupra lor 643.675 de lei și 50.500 de dolari SUA. Banii nu ar fi fost declarați autorității vamale, așa cum prevede legea.

Ulterior, în urma unor măsuri speciale de investigații, polițiștii de frontieră au oprit pentru verificări, în orașul Otaci, un automobil condus de un cetățean moldovean. În mașină se aflau și cele două femei, precum și un alt cetățean al Republicii Moldova.

Acțiunile au fost desfășurate de Poliția de Frontieră, sub conducerea Procuraturii Edineț, oficiul Ocnița. Cele două suspecte au fost reținute pentru 72 de ore.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele cazului și a identifica toate persoanele implicate. Femeile beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!