Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Delegația Comisiei pentru Relații Internaționale a Sloveniei, în vizită la Chișinău. Cu cine se va întâlni

23 Iun. 2025, 09:16
 // Categoria: Politica // Autor:  Cătălina Boico
23 Iun. 2025, 09:16 // Politica //  Cătălina Boico

Luni, 23 iunie, și marți, 24 iunie, o delegație a membrilor Comisiei pentru relații internaționale și afaceri europene din cadrul Consiliului Național al Republicii Slovenia se va afla într-o vizită de lucru în Republica Moldova.

Delegația este condusă de președintele Comisiei pentru relații internaționale și afaceri europene, Bojan Kekec.

La Parlament, oficialii sloveni se vor întâlni cu șeful legislativului, Igor Grosu. De asemenea, sunt planificate discuții cu vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, cu președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Ina Coșeru, cu președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, cu Președinta Grupului parlamentar de prietenie a Republicii Moldova cu Republica Slovenia, Mariana Cușnir, și cu vicepreședintele Comisiei administrație publică și dezvoltare regională, Petru Frunze. Agenda vizitei mai include discuții cu viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, cu ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, vicepremierul Vladimir Bolea, și cu ministrul afacerilor externe, vicepremierul Mihai Popșoi.

Totodată, oficialii vor vizita stația de epurare din orașul Căușeni, care a fost modernizată în ultimii doi ani, iar acum oferă acces la un sistem modern de epurare și canalizare pentru locuitorii orașului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Discuțiile abordate în cadrul întrevederilor se vor referi la consolidarea relațiilor bilaterale, în mod special la cooperarea la nivel parlamentar, precum și la dezvoltarea regională în Republica Moldova, implementarea proiectelor, inclusiv exemple de bune practici. Alte subiecte vor viza provocările de securitate, cooperarea dintre Republica Moldova, Uniunea Europeană și statele din vecinătate, precum și consolidarea democrației, organizarea alegerilor parlamentare și procesul de extindere a Uniunii Europene”, se arată în comunicatul emis de Parlamentul Republicii Moldova.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:33
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:33 // Slider //  Daniela Baranovschi

Circulația prin punctul de trecere a frontierei Costești–Stânca a fost reluată, iar camioanele pot traversa din nou frontiera în regim normal. Redeschiderea punctului oferă transportatorilor o rută suplimentară și permite distribuirea fluxului de camioane între posturile vamale.

Transportatorii sunt îndemnați să își planifice din timp traversarea și să verifice intervalele disponibile în sistemul electronic BQS, în funcție de categoria transportului: cu marfă, fără încărcătură sau cu statut AEO. Programarea prin acest sistem este obligatorie pentru camioanele care ies din Republica Moldova prin postul vamal Costești–Stânca.

Amintim că traficul prin punctul de trecere a frontierei Stânca–Costești a fost sistat temporar sâmbătă, 7 noiembrie, pentru desfășurarea unor lucrări tehnice planificate la baraj.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!