Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Demersurile avocaților „ȘOR”, respinse pe bandă rulantă la CC. Ședința care a durat 7 ore, amânată pentru o altă zi

10 Mai 2023, 17:08
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
10 Mai 2023, 17:08 // Actualitate //  Realitatea.md

Ședința Curții Constituționale, unde se examina astăzi sesizarea Guvernului Republicii Moldova privind verificarea constituționalității Partidului Politic „ȘOR”, a fost amânată pentru ziua de joi, 11 mai. Decizia a fost luată de plenul CC, după ce avocații partidului „ȘOR” au invocat că au nevoie de mai mult timp pentru a face cunoștință cu unele materiale prezentate de reprezentanții Guvernului. Ședința de joi va începe la ora 10:00 și va fi transmisă în direct pe RLIVE.MD și RLIVE TV.

În schimb, judecătorii Înaltei Curți au respins pe bandă rulantă mai multe demersuri depuse de apărare. Un demers viza amânarea ședinței de astăzi a CC pentru o altă zi, astfel încât și vicepreședinta formațiunii, Marina Tauber, să poată fi prezentă.

La fel, CC a respins demersul depus de avocații formațiunii prin care solicitau audierea primelor persoane în stat, „persoane relevante cauzei”: Maia Sandu, Igor Grosu, premierul Dorin Recean, ex-premiera Natalia Gavrilița. La fel, s-a solicitat audierea ministrei Afacerilor Interne, Ana Revenco, a ministrului Dumitru Alaiba, dar și a foștilor miniștri: Sergiu Litvinenco, Andrei Spînu, dar și a deputaților: Oazu Nantoi, Lilian Carp, Mihai Popșoi, Olesea Stamate.

„Insistăm pe audierea Marinei Tauber, dar și audierea lui Denis Ulanov, Petru Jardan, Vadim Fotescu, Reghina Apostolova”, a menționat avocatul Vadim Banaru. Acest demers a fost și el respins de plenul CC.

Un alt demers depus de apărare, respins de judecătorii constituționali, viza audierea la ședința CC a următoarelor persoane: procurorul general interimar, Ion Munteanu, șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, șeful Centrului Național Anticorupție, Iulian Rusu, șeful Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteață, procurorul Victor Furtună, reprezentanții Asociației Promo-LEX, CRJM, IPRE, dar și președintele Platformei „DA”, Dinu Plîngău.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că judecătorii Curții Constituționale s-au întrunit astăzi  în ședință pentru a examina sesizarea Guvernului Republicii Moldova privind verificarea constituționalității Partidului Politic „ȘOR”.

VIDEO Dosarul „ȘOR”: Avocații partidului cer recuzarea președintelui CC: Reacția lui Nicolae Roșca

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!