Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Demonstrarea forţei sau pregătiri pentru război? China a trimis în zona Taiwanului zeci de avioane militare

26 Dec. 2022, 12:34
 // Categoria: În Lume // Autor:  Victoria Laur
26 Dec. 2022, 12:34 // În Lume //  Victoria Laur

China intensifică exercițiile militare în regiunea Taiwanului. Duminică, 47 de avioane au zburat prin zona de apărare aeriană a insulei, aceasta fiind cea mai mare incursiune din ultimele luni.

Militarii taiwanezi au raportat că, în total, 71 de avioane au zburat în jurul insulei, conform CNN. Drept reacție, armata Taipeiului a pus pe alertă forțele aeriene, maritime și sistemele  terestre de rachete.

Zborurile chinezilor, oficial care fac parte dintr-un exercițiu militar al trupelor de pe un portavion din Pacificul de Vest, care a început vineri, aproape de Japonia. Atunci, avioanele lui Xi Jinping au trecut pe lângă insula niponă Kitadaito, iar autoritățile de la Tokyo au trimis dpuă nave pentru a colecta informații și a escorta portavionul Beijingului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Partidul Comunist Chinez consideră Taiwanul parte a teritoriului său. Conflictul dintre Beijing și Taipei a început în 1949. Comuniștii lui Mao Maozedong și naționaliștii din Kuomintang, conduși de Chiang Kai-shek, nu au putut împărți puterea în China, iar în Taiwan a fost creat un Guvern în refugiu. În 1970, ONU declara că guvernarea de acolo nu poate reprezenta întreaga Chină, iar un an mai târziu putere oficială a fost recunoscută cea de la Beijing.

Ulterior, chinezii și-au consolidat relațiile cu SUA, iar Taiwanul a rămas în umbră. Casa Albă susține public că nu îi va recunoaște independența, însă îi ia apărarea în fața chinezilor, care creează tot mai multe presiuni economice și militare, în special după vizita efectuată în acest an de Nancy Pelosi la Taipei.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:33
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:33 // Slider //  Daniela Baranovschi

Circulația prin punctul de trecere a frontierei Costești–Stânca a fost reluată, iar camioanele pot traversa din nou frontiera în regim normal. Redeschiderea punctului oferă transportatorilor o rută suplimentară și permite distribuirea fluxului de camioane între posturile vamale.

Transportatorii sunt îndemnați să își planifice din timp traversarea și să verifice intervalele disponibile în sistemul electronic BQS, în funcție de categoria transportului: cu marfă, fără încărcătură sau cu statut AEO. Programarea prin acest sistem este obligatorie pentru camioanele care ies din Republica Moldova prin postul vamal Costești–Stânca.

Amintim că traficul prin punctul de trecere a frontierei Stânca–Costești a fost sistat temporar sâmbătă, 7 noiembrie, pentru desfășurarea unor lucrări tehnice planificate la baraj.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!