Cel mai lesne acest lucru poate fi obținut prin desfășurarea unui referendum republican, în cadrul căruia toți cetățenii Republicii Moldova vor decide ce fel de autonomie trebuie acordată găgăuzilor în componența Republicii Moldova. Un asemenea referendum va pune capăt situației jenante, când puțin peste 100 de mii de găgăuzi țin ostatici trei milioane de cetățeni moldoveni în problema alegerii căii civilizaționale de dezvoltare...

Pe 2 februarie curent, la Comrat, conducerea UTA Găgăuzia aflată în solda oligarhului fugar Ilan Șor, asistată de deputații șoriști ai Parlamentului de la Chișinău Marina Tauber și Vadim Fotescu, au defilat în cadrul marșului cu iz separatist, celebrând aniversarea referendumurilor ilegale de pe 2 februarie 2014. Atunci, zece ani în urmă, în Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia s-au desfășurat două referendumuri consultative privind vectorul politicii externe: integrarea europeană sau integrarea în Uniunea Vamală. De asemenea, a avut loc și un referendum legislativ privind independența amânată a Găgăuziei, în cazul schimbării statutului de stat independent al Republicii Moldova.

Referendum inspirat și susținut din exterior

Așa-numitul referendum din 2 februarie 2014 nu a apărut spontan. Inițiat de bașcanul de atunci al Găgăuziei, Mihail Formuzal, referendumul găgăuz a fost inspirat și susținut din exterior, fiind finanțat direct din Federația Rusă. Cei care au susținut și au promovat acest referendum s-au condus de interesul de a opri Republica Moldova de pe calea de integrare europeană și de a compromite semnarea și ratificarea Acordului de Asociere. În afară de susținerea financiară privind desfășurarea referendumului, autonomia a fost vizitată de un grup de deputați din Duma de Stat a Federației Ruse și jurnaliști ruși care au avut misiunea de a internaționaliza acest subiect.

Chiar dacă desfășurarea „referendumurilor” din 2 februarie 2014 a fost declarată ilegală de către instanța de judecată de la Comrat și rezultatele acelui exercițiu plebiscitar nu au creat efecte juridice, votul formal al găgăuzilor a demonstrat o disonanță izbitoare între presupozițiile politice dominante în societatea moldovenească per ansamblu și a majorității categorice a comunității găgăuze. Conform datelor Comisiei Electorale Centrale a Găgăuziei (CECG) la referendumurile desfășurate la 2 februarie 2014, din numărul total de alegători – 100,469 de persoane – înscriși în listele electorale de bază, au participat 70,777 alegători – 70.42%. Pentru independența amânată a Găgăuziei au votat – 68,023 (98.8%),  împotrivă -1,324 (1.1%). Pentru integrarea în Uniunea Vamală (Rusia-Belarus-Kazahstan) au votat pentru — 68,182 (98.47%), au votat împotrivă — 1,057 (1.52%). Privind integrarea europeană au votat pentru 1,718 (2.57%) și au votat împotrivă — 66,643 (97.43%) de alegători din zona găgăuză.

Recidive pe parcursul istoriei recente

Reflexele antimoldovenești ale liderilor politici găgăuzi nu odată au recidivat în istoria recentă. Ele s-au manifestat încă pe timpul avântului mișcării de emancipare națională moldovenească în lupta pentru limbă, când marea parte din liderii comunității găgăuze din Moldova, foști activiști sovietici în frunte cu Stepan Topal, s-au aliat cu reprezentanții adepților păstrării URSS din republică, pentru a se împotrivi mișcării naționale a românilor-moldoveni.

Astăzi liderilor găgăuzi de la Comrat mult le place să se erijeze în cei mai consecvenți adepți ai statalității moldovenești. În realitate lucrurile stau exact invers. În acest context este suficient să amintim că în august 1990, în timp ce moldovenii se pregăteau să-și cucerească independența față de URSS, liderii politici găgăuzi au proclamat Găgăuzia ca republică autonomă a URSS, simultan cu același proces care avea loc în Transnistria sub conducerea liderilor separatiști de la Tiraspol. La 19 august 1990 separatiștii din Găgăuzia își proclamă independența, urmați fiind în septembrie de separatiștii din Transnistria. În martie 1991, la referendumul unional privind păstrarea URSS boicotat de moldoveni, găgăuzii îndemnați de liderii lor au votat în unanimitate pentru rămânerea în cadrul URSS, adică împotriva statului independent moldovenesc în formare. La toate acestea merită să fie adăugată susținerea deschisă de către liderii găgăuzi a puciului de la Moscova din august 1991, tot așa cum și solidaritatea nu odată demonstrată de Comrat în raport cu Tiraspolul separatist.

Confuzie de noțiuni privind autonomia etno-culturală

Începutul perioadei de independență a Republicii Moldova a fost marcat de existența manifestărilor separatiste pronunțate în regiune, aplanarea situației fiind atribuită creării autonomiei găgăuze în 1994. La 23 decembrie 1994 parlamentul de la Chișinău a adoptat statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri), care reglementa practic toate aspectele de constituire și funcționare a autonomiei găgăuze, dar mai prevedea, chiar în articolul 1, că: „În cazul schimbării statutului Republicii Moldova ca stat independent poporul Găgăuziei are dreptul la autodeterminare externă”. Această prevedere, alături de unele altele, au imprimat autonomiei etno-culturale găgăuze conținut de autonomie teritorial politică, în condițiile când societatea găgăuză, ca parte a societății moldovenești, este mai degrabă contemplativă, decât activă și participativă la procesele politice din republică, continuând să fie influențată profund de vechile precepte propagandistice de proveniență imperială.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În pofida sau datorită deznaționalizării cvasitotale

În perioada țaristă și sovietică comunitatea găgăuză nu a dispus de autonomie, fiind supusă unui proces avansat de deznaționalizare și asimilare în cadrul „poporului sovietic”. Deznaționalizarea găgăuzilor prin educație și influentă informațională, efectuată prin ignorarea limbii găgăuze și impunerea fără limite a limbii ruse, propagarea masivă a spiritului anti-Occidental, dar mai ales a spiritului anti-românesc, a lăsat amprente adânci în conștiința găgăuzilor. Influența nedepășită a propagandei imperiale ruse pliată pe sentimentul rusofil tradițional pentru comunitatea găgăuză, au creat un complex puternic de dependență a elitelor găgăuze, dar și a grosului populației pentru susținerea unor relații speciale cu Rusia, inclusiv cu scopul de a exercita presiuni asupra puterii centrale de la Chișinău. În aceste condiții cetățenii Republicii Moldova de etnie găgăuză simpatizează mai mult Moscova în detrimentul Chișinăului și mai degrabă percep statul moldovenesc ca o stație de așteptare în care urmează să sosească trenul restabilirii unității cu Rusia.

La toate acestea se adaugă comunicarea ineficientă a Chișinăului cu Comratul, atât la nivel oficial, cât și la nivelul societății civile, fapt ce a contribuit la instituirea în autonomie a spiritului de autoconservare, de izolare față de politicile statului moldovenesc. Această detașare a găgăuzilor a fost alimentată și de lipsa unor politici efective de integrare a minorităților naționale în societatea moldovenească promovate de Chișinău. Or, majoritatea cetățenilor de etnie găgăuză preferă să locuiască compact pe teritoriul U.T.A.G. și se abțin să studieze limba de stat, ceea ce a condus la faptul că localnicii nu au acces la informație obiectivă și nu cunosc suficient despre perspectivele și oportunitățile integrării europene.

Un pericol pentru siguranța națională, stabilitatea politică și integritatea statului

Trebuie de recunoscut că o asemenea stare a comunității găgăuze asistată de autoritatea unei autonomii cu conținut politic, reprezintă un pericol iminent pentru siguranța națională, stabilitatea politică și integritatea statului moldovenesc. Pentru a contracara aceste pericole statutul juridic al autonomiei găgăuze necesită o amendare principială, ea urmând să fie axată pe fortificarea prevederilor legale cât mai largi ale conținutului etno-cultural al autonomiei. Statutul de autonomie urmează să contribuie la emanciparea culturii naționale a găgăuzilor, cultivarea și dezvoltarea limbii găgăuze, permițând pe această cale loializarea și armonizarea intereselor comunității găgăuze cu interesele românilor-moldoveni, poporului în sânul căruia și împreună cu care găgăuzii nemijlocit trăiesc.

A venit timpul de a corija gafele comise în cadrul elaborării și adoptării actualului statut juridic al UTA Găgăuzia provocate de presiunea Moscovei, eliminând conținutul politic al autonomiei găgăuze și fortificând conținutul ei etno-cultural. Cel mai lesne acest lucru poate fi obținut prin desfășurarea unui referendum republican, în cadrul căruia toți cetățenii Republicii Moldova vor decide ce fel de autonomie trebuie acordată găgăuzilor în componența Republicii Moldova. Un asemenea referendum va pune capăt situației jenante, când puțin peste 100 de mii de găgăuzi țin ostatici trei milioane de cetățeni moldoveni în problema alegerii căii civilizaționale de dezvoltare.