Evacuarea civililor din regiunea Herson, în sudul Ucrainei, ocupată şi anexată de Rusia şi vizată într-o contra-ofensivă ucraineană, s-a încheiat, a anunţat un reprezentant prorus, relatează AFP.
„Munca de organizare a plecării locuitorilor de pe malul drept al (fluviului) Nipru către regiuni sigure din Rusia s-a încheiat”, a anunţat joi seara reprezentantul prorus al ocupaţiei Crimeei Serghei Aksionov.
Peninsula ucraineană Crimeea, care se învecinează cu regiunea ucraineană Herson, a fost anexată de Rusia în 2014.
Kievul denunţă aceste deplasări de populaţie drept „deportări”.
Amintim că, la sfârșitul lunii august, Forțele de Apărare ale Ucrainei au lansat o contraofensivă în diferite direcții. Pe 14 octombrie, Forțele Armate ale Ucrainei a raportat că 1.620 de așezări au fost deja recucerite de la începutul agresiunii armate pe scară largă a Rusiei. Începând cu 21 octombrie, 88 de așezări care acoperă peste 1.170 de kilometri pătrați au fost deja eliberate în regiunea Herson.

