Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Deputații „au dat buzna” într-o carieră din țară. Au constatat că se execută lucrări ce dăunează mediului

23 Nov. 2021, 09:31
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
23 Nov. 2021, 09:31 // Politica //  Realitatea.md

Membrii Comisiei de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile și determinarea impactului asupra mediului au efectuat o vizită de lucru la S.A. „Cariera Micăuți”, unde au constatat că extragerea zăcămintelor minerale la această carieră s-au desfășurat cu numeroase abateri de la normele legale.

„Membrii Comisiei de anchetă au remarcat faptul că activitățile de extracție a zăcămintelor minerale la această carieră s-au desfășurat cu numeroase abateri de la normele legale, pe perioada activității S.A. „Cariera Micăuți”, efectuând extragerea zăcământului de calcar brut pentru construcții pe terenuri agricole fără schimbarea destinației acestora și fără compensarea pierderilor pentru scoaterea acestora din circuitul agricol. De asemenea, au fost încălcate limitele perimetrului minier și a proiectelor de recultivare a terenurilor, prejudiciind astfel statul”, se arată într-un comunicat al Parlamentului.

În cadrul examinării situației de pe teritoriul carierei au participat și reprezentanții Ministerului Mediului, Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Agenției pentru Geologie și Resurse Minerale, și Agenției de Mediu. De asemenea a fost invit administratorul S.A. „Cariera Micăuți”, administratorul companiei „Ex-Stone”.

Comisia de anchetă va continua efectuarea vizitelor de documentare, cu antrenarea în activitate a autorităților statului responsabile de domeniu, și pe teritoriul altor cariere de extracție a zăcămintelor minerale.

 

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 17:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 17:01 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un bărbat din Fălești a rămas fără 90.000 de lei după ce a fost înșelat de membrii unui grup care s-au dat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă și ai unei instituții de stat. Un tânăr de 20 de ani, care ar fi avut rolul de curier și ar fi preluat banii de la victimă, a fost trimis în judecată, anunță Procuratura Bălți.

Potrivit învinuirii, schema a fost pusă în aplicare în mai 2026. La 25 mai, membrii grupului au telefonat bărbatul și s-au prezentat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă. Sub pretextul verificării serviciilor și al păstrării numărului de telefon, aceștia l-au convins să le comunice un cod primit prin SMS.

Ulterior, un alt participant s-a dat drept reprezentant al unei instituții de stat responsabile de prevenirea și combaterea spălării banilor. Acesta i-a spus victimei că, folosind codul transmis, persoane necunoscute ar fi contractat fraudulos credite în numele său, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei, de la două bănci.

Sub pretextul anulării acestor împrumuturi, bărbatul a fost convins să ia un credit bancar de 90.000 de lei. La 26 mai, tânărul învinuit s-a prezentat la adresa indicată de victimă, a luat banii și i-a transmis celorlalți membri ai grupului.

În timpul urmăririi penale, tânărul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă fapta. Acesta a mai fost cercetat anterior pentru escrocherie și condamnat la închisoare cu suspendare și amendă.

Ancheta în privința celorlalte persoane implicate continuă într-un dosar separat, iar acestea sunt în curs de identificare.

Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!