Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

Deputatul Constantin Starîș, despre inițiativa PCRM: Motivul constă în neputința autorităților

03 Iun. 2022, 15:15
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
03 Iun. 2022, 15:15 // Societate //  Realitatea.md

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, cheamă cetățenii să participe la adunarea națională: O viață nouă, pentru o nouă Moldovă, împotriva guvernării PAS. Mai multe detalii despre inițiativa PCRM a oferit deputatul PCRM, Constantin Starîș, care este și secretar al Comitetului Central al formațiunii.

Potrivit lui Starîș, liderul PCRM, Vladimir Voronin, a anunțat că formațiunea sa începe consultări cu cetățenii Republicii Moldova. Motivul este unul evident: în lunile în care PAS, partid ales democratic, conduce țara, viața cetățenilor s-a înrăutățit.

„Autoritățile nu intenționează, dar, probabil, nici nu sunt capabile să reacționeze în mod adecvat provocărilor vremii. Oamenii sărăcesc de la o zi la alta din cauza creșterii prețurilor și tarifelor. Amenințarea potrivit căreia Moldova va fi atrasă într-un conflict armat străin crește și ea. De asemenea, a fost introdusă cenzura ideologică și au fost declanșate represiuni împotriva celor care au o altă opinie. Țara este, de fapt, sub administrare externă”, a menționat Starîș.

Politicianul a reamintit că oamenii au ales acest guvern, dar, spune el, luând în considerare sondajele de opinie, cetățenii deja sunt dezamăgiți de alegerea făcută.

„În aceste condiții, o forță de opoziție serioasă, precum este PCRM, trebuie să se consulte cu alegătorii. Și asta pentru ca, împreună cu ei, să stabilească tacticile și strategia, dacă doriți, agenda politică. Este foarte probabil ca oamenii să îndemne comuniștii să declanșeze proteste în masă, cu scopul de a obține demisia actualului guvern neputincios și periculos pentru țară, dar și organizarea alegerilor parlamentare anticipate”, a mai spus Constantin Starîș.

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!