Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Deputatul Partidului ȘOR, Vadim Fotescu, despre atacurile la adresa bisericii: Suntem solidari cu Mitropolia Moldovei

01 Feb. 2023, 16:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
01 Feb. 2023, 16:25 // Societate //  Realitatea.md

Partidul „ȘOR” își exprimă îngrijorarea, în legătură cu atacurile furibunde la adresa Bisericii, la adresa Mitropoliei Moldovei. Poziția a fost expusă de către deputatul din partea formațiunii, Vadim Fotescu, într-un briefing de presă. El a menționat că ofensiva, care s-au întețit în ultima perioadă, este regizată de către guvernarea PAS și președintele Maia Sandu, cu implicarea comunității LGBT.

„Ne declarăm pe deplin solidari cu Mitropolia Moldovei, care le-a solicitat autorităților de la Chișinău să nu permită căsătoriile cuplurilor homosexuale. Partidul „ȘOR” a fost și rămâne adeptul valorilor multiseculare ale poporului nostru și consideră că principiile fundamentale trebuie apărate de agresiunea murdară și propaganda LGBT, care, cu ajutorul actualului regim antipopular, a pătruns puternic în școli, în presa controlată, iar, mai nou, atacă Biserica”, a mai spus parlamentarul din partea Partidului „ȘOR”.

El a subliniat că Partidul „ȘOR” este gata să-și apere drepturile.

„Partidul „ȘOR” anunță că va fi alături de cetățenii, care țin la valorile tradiționale, alături de Biserică, în apărarea principiilor pe care le-am moștenit de la înaintași. Suntem gata să ne apărăm drepturile prin toate metodele legale, umăr la umăr cu majoritatea cetățenilor țării”, a mai spus deputatul Partidului „ȘOR”, Vadim Fotescu.

 

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 17:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 17:01 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un bărbat din Fălești a rămas fără 90.000 de lei după ce a fost înșelat de membrii unui grup care s-au dat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă și ai unei instituții de stat. Un tânăr de 20 de ani, care ar fi avut rolul de curier și ar fi preluat banii de la victimă, a fost trimis în judecată, anunță Procuratura Bălți.

Potrivit învinuirii, schema a fost pusă în aplicare în mai 2026. La 25 mai, membrii grupului au telefonat bărbatul și s-au prezentat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă. Sub pretextul verificării serviciilor și al păstrării numărului de telefon, aceștia l-au convins să le comunice un cod primit prin SMS.

Ulterior, un alt participant s-a dat drept reprezentant al unei instituții de stat responsabile de prevenirea și combaterea spălării banilor. Acesta i-a spus victimei că, folosind codul transmis, persoane necunoscute ar fi contractat fraudulos credite în numele său, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei, de la două bănci.

Sub pretextul anulării acestor împrumuturi, bărbatul a fost convins să ia un credit bancar de 90.000 de lei. La 26 mai, tânărul învinuit s-a prezentat la adresa indicată de victimă, a luat banii și i-a transmis celorlalți membri ai grupului.

În timpul urmăririi penale, tânărul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă fapta. Acesta a mai fost cercetat anterior pentru escrocherie și condamnat la închisoare cu suspendare și amendă.

Ancheta în privința celorlalte persoane implicate continuă într-un dosar separat, iar acestea sunt în curs de identificare.

Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!