Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Desfășurarea de arme nucleare în Europa nu va aduce securitatea, amenință Kremlinul după anunțul lui Macron

14 Mai 2025, 14:58
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
14 Mai 2025, 14:58 // În Lume //  Realitatea.md

O eventuală desfăşurare de avioane franceze dotate cu arme nucleare în Europa, evocate marţi de către preşedintele francez Emmanuel Macron, nu va aduce „securitate” continentului european, ameninţă Kremlinul.

„Desfăşurarea de arme nucleare pe continentul european nu este ceea ce va aduce securitate, previzibilitate şi stabilitate continentului european”, declară purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Rusia, SUA şi statele europene dotate cu arme nucleare trebuie să depună în continuare eforturi importante pentru a forma o arhitectură de securitate strategică în Europa”, a continuat el, apreciind că „întregul sistem de securitate şi stabilitate strategică” se află în prezent „într-o stare deplorabilă”.

Această discuție intervine pe fondul unei apropieri între Statele Unite și Rusia și al temerilor privind o dezangajare militară majoră a SUA în Europa.

Franța este singura țară din Europa Occidentală, alături de Regatul Unit, care deține arme nucleare. În prezent, Franța dispune de aproape 300 de focoase nucleare, care pot fi lansate din avioane sau submarine.

Polonia, la fel ca Franța, un aliat-cheie al Ucrainei și o forță din ce în ce mai importantă în Uniunea Europeană, a precizat deja că ar fi dornică să beneficieze de descurajarea nucleară a Franței.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 19:04
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
02 Nov. 2026, 19:04 // Slider //  Victoria Laur

Trei persoane au fost rănite, după un grav accident produs la Bălți. Conform publicației locale NordInfo, printre persoanele care au avut de suferit se numără și un copil de 7 ani.

Impactul s-a produs luni, în jurul orei 17:00, pe strada Decebal din municipiu. În imaginile publicate de la fața locului se vede un vehicul grav avariat.

Capota mașinii a fost complet distrusă, iar airbagurile au funcționat. Pompierii au intervenit, pentru a acorda sprijin victimelor accidentului.

La ora publicării știrii, nu se cunosc alte detalii despre impact. Redacția Realitatea a solicitat informații despre accident Poliției din Bălți. Revenim cu actualizări la subiect, imediat ce le obținem.