Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Iurie Radulov, interlopul care a fugit din Moldova în martie, a fost găsit. Ce spune ministra Justiției

14 Mai 2025, 13:46
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
14 Mai 2025, 13:46 // Societate //  Cătălina Boico

Iurie Radulov, alias „Babior”, eliberat condiționat din penitenciar, și care a fugit din Republica Moldova pe 16 martie 2025, după ce a ieșit după gratii, a fost identificat, transmite TV8.md. Cel puțin, asta spune ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, care a evitat să spună unde acesta a fost găsit.

„Am fost sesizați de către organele care au competențe în acest domeniu și respectiv am întreprins măsurile necesare conform competenței legale. În scurt timp vă vom informa despre detalii suplimentare”, a declarat Veronica Mihailov-Moraru jurnaliștilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că Iurie Radulov a devenit cunoscut în lumea interlopă în anii 90. El a fost capul uneia dintre cele mai sângeroase grupări de killeri din R. Moldova. Gruparea condusă de Radulov avea la activ zeci de omoruri, printre victime fiind oameni de afaceri și lideri interlopi. În anii 2000, investigațiile au arătat că membrii grupului au comis în regiunea transnistreană patru asasinate și șase tentative de omor. Radulov, împreună cu alți membri ai grupării sale, au fugit din țară și au fost dați în căutare internațională. Radulov a fost reținut în Bulgaria și predat Chișinăului.

El a fost condamnat pentru 10 omoruri și 11 tentative de omor. Iurie Radulov a avut un rol important în crearea uneia dintre cele mai sângeroase grupuri criminale din România, la începutul anilor ’90. În cele din urmă, gruparea lui Radulov a fost destructurată, iar mulți dintre membrii acesteia au fost prinși și condamnați.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!