Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Dezvăluirile Simonei Halep la trei luni de la retragerea din tenis

13 Mai 2025, 11:53
 // Categoria: Sport // Autor:  Realitatea.md
13 Mai 2025, 11:53 // Sport //  Realitatea.md

La trei luni de la retragerea sa din tenis, Simona Halep a scris, într-o postare pe Instagram, că acest sport a fost „educatorul” şi „prietenul” său. Ea mai adaugă că nu există o „linie de finish” pentru tenis și că rămâne o parte din ea, însă „acum este momentul să afle cine poate fi dincolo de acest sport”.

Simona Halep a dezvăluit când a luat decizia de a se retrage din tenis și ce vrea să facă mai departe.

„Au trecut trei luni de când am hotărât, în timpul unui meci, că trebuie să mă opresc. După multe discuţii cu cei mai importanţi oameni din viaţa mea, planificând cum ar fi cel mai bine să anunţ… unde, când, în ce fel… decizia a fost luată împreună cu tenisul, in acel meci. Tenisul a fost educatorul meu, îndrumătorul meu, confidentul şi prietenul meu, dar şi criticul meu cel mai sever. M-a învăţat să lupt, m-a învăţat să fiu dură cu mine, dar şi blândă, să fiu exigentă, dar şi să-mi port de grijă trupului, minţii şi sufletului meu.

Tenisul a intrat în viaţa mea când nu ştiam prea multe despre ce înseamnă viaţa. Eram un copilaş care a simţit o chimie imediată cu acest sport, fără să înţeleagă atunci ce înseamnă performanţa, visul, loialitatea, dăruirea totală. Tenisul m-a ghidat pas cu pas până în vârful muntelui. Pentru că, da, performanţa este ca un munte.

Tenisul a fost, este şi va rămâne în sufletul meu pentru totdeauna. Tot el mi-a arătat, în acel ultim meci, ce am de făcut: că e momentul să am grijă de Simona, ca om. Performanţa vine la pachet cu multe momente în care simţi că tragi de tine la maximum, chiar şi atunci când crezi că nu mai poţi. E dură, dar oferă satisfacţii pe care nicăieri altundeva nu le poţi găsi.

Tenisul nu a fost doar un sport pentru mine. Tenisul este o parte din mine. De aceea, nu există un «stop» sau o linie de finish, există doar o încetare a practicării lui. El trăieşte şi va trăi în mine pentru totdeauna. Tenisul m-a învăţat cine sunt. Acum e timpul să aflu cine pot fi dincolo de el“, a scris Simona Halep într-un mesaj pe Instagram.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Simona Halep (@simonahalep)

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pe 4 februarie, Simona Halep a anunţat că se retrage din tenisul profesionist la 33 de ani. Sportiva din Constanţa a lăsat în urmă un palmares impresionant, cu 24 de trofee, dintre care două de grand slam, şi 64 de săptămâni ca lider WTA.

Simona Halep își anunță retragerea din tenis: „A fost ultimul meu meci la Cluj, cine ştie dacă mă voi mai întoarce”

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 09:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
29 Oct. 2026, 09:27 // Slider //  Cătălina Boico

Cazul celor 700.000 de euro furați din Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni capătă o turnură neașteptată. În centrul poveștii se află o asistentă medicală din Bihor, care a aterizat pe aeroport cu un avion privat din Dubai, alături de fiica sa, având în bagaje sute de mii de euro și bijuterii de 2,3 milioane de euro, scrie Antena3.ro.

Totul a început în luna ianuarie 2026, când femeia a ajuns pe Aeroportul Otopeni împreună cu fiica ei. Cele două veneau din Dubai, cu un avion privat care aterizase la terminalul Țiriac. Ulterior, la aeroport erau așteptate de două mașini, chiar pe pistă.

Inițial, au fost întrebate dacă au ceva de declarat, însă comandantul avionului le-a atras atenția polițiștilor că aveau foarte multe bagaje la cală.

Polițiștii le-au întrebat din nou dacă au ceva de declarat, iar femeia le-ar fi răspuns: „Veți primi un telefon și veți vedea că nu am nimic de declarat”. Acela a fost momentul în care autoritățile au insistat să le verifice bagajele.

Astfel, în ghete, pantofi de lux și printre celelalte lucruri erau ascunse sume mari de bani. Cele două aveau și bijuterii foarte scumpe, bunurile găsite fiind evaluate la aproximativ 2,3 milioane de euro.

Întrebată de unde provin banii, asistenta medicală le-ar fi spus polițiștilor că nu sunt ai ei și că trebuiau să ajungă la o persoană importantă din Oradea. Pentru că nu a putut justifica atunci proveniența tuturor sumelor, a fost deschis un dosar penal pentru contrabandă, iar banii și bijuteriile au fost ridicate.

Dosarul a fost clasat, dar cei 700.000 de euro dispăruseră

Ulterior, procurorii au clasat dosarul, pentru că nu au găsit dovezi care să arate că banii proveneau din săvârșirea unor infracțiuni. Potrivit informațiilor Antena 3 CNN, este posibil ca între timp să fi fost prezentate documente care să justifice proveniența sumelor, dar există și posibilitatea ca bunurile să fi aparținut mai multor persoane, nu doar femeii.

Astfel, după clasarea dosarului, cea mai mare parte a bijuteriilor ar fi fost restituită. Banii, însă, nu.

Cele două femei au încercat să îi recupereze de la Vama Otopeni, dar, potrivit sursei citate, li s-ar fi spus ba că banii nu sunt acolo, ba că trebuie să aștepte anumite documente oficiale. În cele din urmă, au mers mai departe, la conducerea centrală a Autorității Vamale. Atunci s-a descoperit că cei 700.000 de euro dispăruseră.

De altfel, banii nici nu ar fi trebuit să rămână în depozitul Vămii Otopeni, ci să fie predați unei alte autorități, care avea atribuții privind păstrarea bunurilor ridicate.

Autoritatea Vamală a fost cea care a anunțat Poliția despre dispariția sumei.

Hoții au înlocuit banii cu hârtii și au cusut sacul la loc

Cei 700.000 de euro erau păstrați într-un sac de rafie, într-o încăpere securizată a Vămii Otopeni, folosită pentru depozitarea bunurilor ridicate de autorități. Când sacul a fost verificat, în locul banilor au fost găsite hârtii, iar persoanele care au furat suma avuseseră grijă să coasă sacul la loc, astfel încât să nu se observe că fusese desfăcut.

Cel mai surprinzător este faptul că încăperea în care erau ținuți banii nu avea camere de supraveghere. Așadar, deși era vorba despre un spațiu securizat, nu există imagini din interior care să arate cine a umblat la sac.

Vameși suspectați de furt. Unul ar avea datorii de 200.000 de euro la cămătari

În urma dispariției banilor, a fost deschis un dosar penal pentru furt calificat. Suspiciunile îi vizează în primul rând pe lucrătorii vamali, iar mai multe persoane sunt în atenția anchetatorilor.

Unul dintre vameșii suspectați ar avea datorii de aproximativ 200.000 de euro la cămătari. Un altul și-ar fi cumpărat o mașină de aproximativ 100.000 de euro la scurt timp după ce banii și bijuteriile au fost descoperite în bagajele celor două femei.

Deocamdată, nu s-a stabilit cine a furat banii și nici dacă aceste situații au vreo legătură cu dispariția lor.

De asemenea, sursele Antena 3 CNN spun că, la Otopeni, multe dintre bunurile ridicate de autorități nu mai sunt revendicate de proprietari. Este posibil ca persoanele care au luat banii să fi mizat tocmai pe acest lucru: că nimeni nu se va mai întoarce după ei.

În acest caz însă, femeile au cerut restituirea banilor, iar dispariția lor a ieșit la iveală. Rămâne și întrebarea ce s-a întâmplat cu toate bijuteriile găsite în bagaje. Ancheta pentru furt vizează în prezent cei 700.000 de euro, deoarece dispariția acestei sume a fost sesizată oficial de Autoritatea Vamală, potrivit sursei citate.

Anchetatorii încearcă acum să afle cine a luat banii, cum a reușit să îi scoată din camera securizată și unde a ajuns întreaga sumă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Scandal în România! Aproape 700.000 de euro au dispărut din biroul Vămii Otopeni