Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

DIICOT a deschis dosar penal pe campania lui Călin Georgescu pentru prezidențialele din România

06 Dec. 2024, 17:58
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
06 Dec. 2024, 17:58 // În Lume //  Elena Putregai

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) anunță vineri seara, 6 decembrie curent, că a deschis dosar penal, după analiza documentelor desecretizate de serviciile de informații legate de campania online a lui Călin Georgescu.

„În urma analizei informațiilor rezultate din documentele (desecretizate) care au fost prezentate în cadrul ședinței CSAT din data de 28 noiembrie 2024 privind desfășurarea procesului electoral pentru funcția de Președinte al României, procurorii DIICOT s-au sesizat cu privire la săvârșirea infracțiunilor de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, tentativă la infracțiunea de perturbarea funcționării sistemelor informatice și tentativă la infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic. Cercetările sunt efectuate in rem, iar această etapă a procesului penal nu semnifică formularea unor acuzații împotriva unei/unor persoane, ci instituie cadrul procesual necesar strângerii probelor pentru stabilirea corectă și completă a stării de fapt care să permită adoptarea în cauză a unei soluții legale și temeinice”, anunță DIICOT.

Amintim că, mai devreme, Curtea Constituțională a României (CCR) a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale. Cu o zi înainte, au fost desecretizate documente legate de campania politicianului menționat de pe TikTok.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale din România. Primul tur se va relua

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!