Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Discuții la Președinție cu ambasadorii acreditați de țara noastră, la final de an. Ce le-a zis Maia Sandu diplomaților?

21 Dec. 2022, 18:20
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
21 Dec. 2022, 18:20 // Politica //  Realitatea.md

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi, 22 decembrie o discuție online cu șefii misiunilor diplomatice acreditate în țara noastră, în cadrul căreia le-a vorbit ambasadorilor despre provocările întâmpinate de țara noastră în 2022, despre rezultatele obținute și a punctat principalele priorități pentru anul viitor.

Șefa statului a mulțumit țărilor partenere pentru solidaritate și pentru cooperarea pe care am avut-o în acest an dificil. Maia Sandu a mulțumit statelor care au venit cu un răspuns rapid la criza energetică majoră prin care trece Republica Moldova, facilitând accesul la resurse energetice sau oferind sprijin financiar pentru compensațiile cetățenilor. De asemenea, șefa statului a apreciat contribuția țărilor partenere la Platforma de Sprijin pentru Moldova.

Lidera de la Chișinău a mai subliniat că trebuie „să fim în continuare solidari, să ajutăm Ucraina și să pledăm pentru restabilirea ordinii internaționale”. Cât privește anul viitor, Maia Sandu a spus că prioritățile-cheie rămân, pentru noi, integrarea europeană, securitatea energetică și reforma justiției, precum și dezvoltarea economică și atragerea investițiilor.

Discuțiile online cu ambasadorii acreditați în Republica Moldova, inclusiv cei care au reședința în alte capitale, este o practică lansată de președinta Maia Sandu acum un an. Ele permit informarea din prima sursă privind situația la zi din țară, dar și abordarea directă a subiectelor de cooperare bilaterală.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!