Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Doar 41,2 la sută din agenții economici eliberează bonuri fiscale. SFS a făcut verificări

15 Sept. 2023, 11:57
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
15 Sept. 2023, 11:57 // Economie //  Realitatea.md

Agenții economici au fost verificați de către angajații SFS,  privind respectarea prevederilor legislației în vigoare și utilizarea echipamentelor de casă și de control, conform unui comunicat al instituției.

Astfel, în perioada 01-21 august 2023 de către angajații SFS au fost efectuate 38 ieșiri în teritoriu inclusiv și în sectoarele mun. Chișinău, fiind efectuate 485 cumpărături sub anonimat.

Ca rezultat s-a constatat că doar 200 agenți economici sau 41,2 la sută au eliberat bonuri fiscale. Cele mai multe cazuri de neeliberare a bonului fiscal au fost identificate în mun. Chișinău și raioanele: Ștefan-Vodă, Telenești, Vulcănești, Cahul, Șoldănești, Rezina, Călărași, Fălești, Florești, Soroca, Comrat, Criuleni, Râșcani, Strășeni, Orhei, Hâncești și Nisporeni, transmite Serviciul Fiscal de Stat.

În cadrul desfășurării campaniei s-a stabilit nerespectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 141 din 27 februarie 2019 cu privire la aplicarea echipamentelor de casă și de control la efectuarea decontărilor, precum și alte cazuri de nerespectare a legislației, și anume:

  • desfășurarea activității în lipsa ECC;
  • desfășurarea activității de comerț, fără a înregistra o formă juridică de organizare;
  • nefuncționalitatea ECC din diverse motive;
  • eliberarea notelor de plată, în schimbul bonurilor fiscale;
  • indicarea altor adrese în bonurile fiscale, decât cele unde se desfășoară activitatea;
  • activarea în baza patentei de întreprinzător contrar prevederilor legale;
  • eliberarea bonurilor fiscale selectiv, doar la persoane necunoscute și la cumpărături de sume mici.

Serviciul Fiscal de Stat va continua să monitorizeze contribuabilii respectivi prin analiza indicatorilor înregistrați de către aceștia, cu aplicarea măsurilor de conformare voluntară/forțată care se impun după caz.

De asemenea,  acțiunea privind efectuarea cumpărăturilor sub anonimat va continua, iar în domeniile cu risc sporit precum HORECA, reparații auto și altele vor fi aplicate inclusiv măsuri de conformare forțată.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 12:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
06 Nov. 2026, 12:27 // Slider //  Victoria Laur

Marco Rubio ia în considerare demisia, după înfrângerea republicanilor la alegeri. Conform Bloomberg, cu referire la surse, discuții de acest gen au avut avut loc cu oficiali de la Casa Albă.

Rubio ar fi anunțat despre decizia sa, dar i s-ar fi cerut să rămână. Decizia finală nu a fost luată încă, potrivit unor interlocutori familiarizați cu situația..

Pe de altă parte, Rubio a spus într-un interviu acordat The New York Times că a planificat întotdeauna să servească administrația Trump până la sfârșitul mandatului și nu înțelege de unde ar proveni zvonurile. Casa Albă, la fel, a infirmat aceste informații.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În ultimul deceniu, Rubio a evoluat de la rivalul lui Trump la unul dintre cei mai de încredere susținători ai săi. Demisia anticipată l-ar putea ajuta să se distanțeze de războiul din Iran și să se pregătească de eventuala participare la alegerile prezidențiale, scrie Meduza. Oficialul ar putea prefera să nu concureze cu Vance pentru nominalizarea din 2028, ci să se concentreze pe scrutinul din 2032.

Dacă Rubio demisionează înainte de ianuarie, Trump va putea nominaliza un înlocuitor înainte ca democrații să preia controlul asupra Congresului. Potrivit The Washington Sun, succesorul lui Rubio ca secretar de stat ar putea fi Sergio Gore, un ambasador american în India, născut în Uniunea Sovietică, care a vizitat Rusia înainte de a se alătura administrației Trump.