Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

DOC Alegeri în Bălți. A fost aprobat textul buletinelor de vot cu numele lui Nicolai Grigorișin și Nicolae Chirilciuc

10 Dec. 2021, 20:37
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
10 Dec. 2021, 20:37 // Alegeri //  Realitatea.md

A fost aprobat textul buletinelor de vot pentru turul II al alegerilor locale din Bălți, informează Realitatea.md. Potrivit deciziei Consiliului electoral al circumscripției electorale municipale Bălți nr. 2 (CECEM), în textul buletinelor apar doi candidați: independentul Nicolai Grigorișin și cel al Partidului „Patrioții Moldovei”, Nicolae Chirilciuc.

Turul doi al alegerilor din Bălți urmează să aibă loc pe 19 decembrie.

Deși în turul I ieșiseră învingători Marina Tauber și Nicolai Grigorișin, CEC a decis să o elimine din cursa electorală pe Marina Tauber. Ulterior, următorul candidat cu punctaj mare, candidatul PAS Boris Marcoci s-a retras din cursa electorală. Același lucru l-a făcut și candidatul BECS, Alexandr Nesterovschi, iar următorul pe listă era candidatul Nicolae Chirilciuc.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!