Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

DOC Apartament, cont bancar în Irlanda și aproape 120 de mii de euro de la Microsoft. Averea modestă a șefei de la SFS

04 Nov. 2021, 10:26
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
04 Nov. 2021, 10:26 // Actualitate //  Realitatea.md

Expertă în administrare, buget și consultanță financiară cu o experiență de peste 15 ani în sectorul public și privat, Rozalina Albu a fost numită, ieri, de Guvernul Gavrilița în funcția de șefă a Serviciului Fiscal de Stat. Funcționara urmează să-și înceapă activitatea la FISC începând cu ziua de astăzi, asta după ce fostul director, Serghei Pușcuța a plecat de bunăvoie de la instituție.

Rozalina Albu a fost, în 2019, șefă de cabinet la Ministerul Finanțelor. Anterior, Rozalina Albu a fost și candidata pentru funcția de ministru al Finanțelor în Guvernul propus de Natalia Gavrilița. Cabinetul de miniștri în frunte cu Natalia Gavrilița nu a trecut de votul Parlamentului, în condițiile în care nu a acumulat nici măcar un vot urma ședinței legislative în care a fost dezbătut programul de guvernare.

Realitatea.md a analizat declarația de avere și interese personale depusă de Rozalina Albu la data de 26 martie 2021. Iată cu ce se laudă noua șefă de la FISC.

Rozalina Albu, indică în declarația sa de avere, că a încasat pe perioada anului 2020, de la precedentul job, Microsoft un salariu de aproape 120 000 de euro, echivalentul a circa 2,5 milioane de lei.

La capitolul imobile, Albu este proprietara unui apartament de peste 97 de metri pătrați pe care l-a obținut în 2013. A scos din buzunar aproape 562 000 de lei.

În declarația sa de avere depusă la începutul anului, Rozalina Albu nu indică nici niciun autovehicul în proprietate, însă se laudă cu un cont bancar deschis în Irlanda, Dublin. Acolo, Albu ține peste 16 000 de euro, echivalentul a peste 300 000 de lei.

Amintim că, noua șefă de la FISC are studii de masterat în comerț internațional și integrare europeană la Universitatea Antwerpen și studii universitare de licență în economie și finanțe.

Timp de șapte ani a lucrat pe poziții manageriale în Microsoft Irlanda și Ericsson Moldova, dar și în cadrul Secretariatului Președinției. Vorbește fluent rusa, engleza și franceza.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 11:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
29 Oct. 2026, 11:27 // Slider //  Valentina Buza

Tragedia de pe calea ferată din Spania a fost anunțată la 112 de un român. Ioan Dunca a fost primul care a sunat să ceară ajutor după ce a văzut cum cele două trenuri s-au ciocnit. A fost o explozie că o bombă, a povestit acesta în exclusivitate pentru Știrile TVR. El a descris scenele de haos care au urmat dezastrului.

Trenurile de mare viteză AVE și Iryo s-au ciocnit miercuri dimineață, pe linia Madrid-Sevilla, în Toledo. Trenul AVE a lovit în plin, cu o viteză de peste 100 de kilometri pe oră, trenul Iryo care era oprit pe șine din cauza unei defecțiuni a sistemului informatic.

Ioan Dunca, martor al accidentului de tren: Eram la 15-20 de metri de trenul cu accidentul. Un tren a fost oprit, pe calea ferată, la semafor. Și venea unul din spatele lui. Și a intrat peste el. S-au băgat locomotivele una în alta, a explodat și au sărit trei vagoane în partea asta. Sunt două linii. Trei vagoane au sărit în partea asta și cealaltă locomotivă a sărit în partea cealaltă a căii ferate.

A fost o explozie ca o bombă, foarte mare s-a auzit. Explozie și fum, totul plin de fum. Aici, în Spania, în zona asta, e sârmă pe o parte de calea ferată și pe cealaltă parte. Și trei vagoane s-au răsturnat unde sunt eu acum. După aia am sunat la 112. Aici în apropiere e o gară care dirijează trenurile și i-am sunat și pe ăia. Nici ăia nu au știut ce s-a întâmplat. Eu am fost primul ce am anunțat. Când am văzut eu, m-am apucat și am tăiat sârma și am scos oamenii de acolo, se dădeau jos din tren acolo, săracii oameni, plini de sânge, cu copii, i-am ajutat să iasă, e o coastă așa mare și i-am ajutat să iasă, că sunt niște măslini pe aici pe unde a fost accidentul.

Peste 500 de pasageri se aflau în trenurile de mare viteză AVE și Iryo, care s-au ciocnit miercuri dimineață, pe linia Madrid-Sevilla. Echipele de intervenție au lucrat toată noaptea, sub lumina unor proiectoare puternice, pentru a tăia vagoanele metalice în căutarea victimelor. Multe dintre persoanele care și-au pierdut viața în accident nu au fost încă identificate.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat miercuri că a solicitat autorităților spaniole informații despre identitatea și cetățenia persoanelor decedate sau rănite pentru a stabili dacă printre victime se află și cetățeni români.