Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

DOC Copiii de la liceul Matei Basarab rămân fără stadion! Guvernarea a blocat proiectul primăriei Chișinău

22 Oct. 2026, 10:37
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
22 Oct. 2026, 10:37 // Societate //  Vlada Ciorici

Renovarea terenului sportiv al Liceului Teoretic „Matei Basarab” din Chișinău a fost suspendată, iar peste 600 de elevi riscă să rămână fără condiții moderne pentru practicarea sportului. Despre acest lucru a scris Andrei Pavaloi, șef adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a Consiliului Municipal Chișinău, care cere clarificări din partea Ministerului Educației și Cercetării.

 

Potrivit lui Pavaloi, municipalitatea intenționa să transforme terenul într-un spațiu modern și sigur, unde elevii să poată desfășura orele de educație fizică și să practice fotbalul. a anunțat că urmează să discute cu părinții elevilor și reprezentanții clubului sportiv, pentru a le prezenta informațiile disponibile și a propune o adresare colectivă către minister.

„Copiii nu trebuie să devină victimele neînțelegerilor dintre instituții. Ei nu au nevoie de promisiuni și explicații contradictorii. Au nevoie de terenuri sigure, condiții moderne și investiții care se văd în viața lor de zi cu zi. Marți, vom discuta deschis cu părinții elevilor de la „Matei Basarab” și cu reprezentanții clubului sportiv despre situația creată. Le vom prezenta informațiile pe care le deținem și vom propune o adresare colectivă către Ministerul Educației și Cercetării, pentru a solicita clarificări și identificarea unei soluții care să permită realizarea proiectului. Este firesc ca părinții să știe ce se întâmplă cu un proiect destinat copiilor lor. Este firesc să întrebe de ce o investiție cu utilitate publică nu poate merge înainte și ce soluții propune ministerul.
Iar atunci când se vorbește despre preluarea instituțiilor de învățământ, asemenea situații ridică o întrebare legitimă: dacă un proiect pentru copii poate fi blocat în aceste condiții, ce garanții există că deciziile viitoare vor pune pe primul loc interesele elevilor și ale comunității?”, a scris Andrei Pavaloi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Subiectul a generat controverse după ce, zilele trecute, mai mulți locatari au protestat în fața Primăriei Chișinău împotriva modernizării terenului sportiv.

Oamenii au declarat că nu au fost consultați în privința proiectului și și-au exprimat îngrijorarea față de zgomotul produs de activitățile sportive, lumina proiectoarelor și aglomerația din zonă.

Totodată, directoarea instituției de învățământ a adăugat că, zilnic, de pe teren sunt adunate sticle de alcool și seringi, situație care prezintă un pericol pentru cei 600 de copii.

Stadionul Liceului „Matei Basarab”, motiv de nemulțumire pentru locatarii din zonă. Reacția municipalității

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Oct. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Un bărbat de 54 de ani și fiul său, în vârstă de 17 ani, au murit în această seară, în urma unui accident rutier produs pe drumul dintre localitățile Marianca de Jos și Alava, raionul Ștefan Vodă.

Potrivit informațiilor preliminare, accidentul s-a produs în jurul orei 21:20. Bărbatul conducea un tractor, când ar fi pierdut controlul asupra vehiculului. Acesta a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat.

În urma impactului, atât șoferul, cât și fiul său, care se afla în cabina tractorului, au decedat pe loc.

Polițiștii se află la fața locului și investighează circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!