Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

DOC De ce a respins BEC candidatura lui Călin Georgescu

10 Mart. 2025, 08:35
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
10 Mart. 2025, 08:35 // Politica //  Realitatea.md

A fost publicată decizia Biroului Electoral Central din România privind invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Conform documentului, Georgescu nu întruneşte condiţiile de legalitate, întrucât acesta „prin nerespectarea regulilor procedurii electorale, a încălcat însăşi obligaţia de a apăra democraţia”, care se întemeiază pe alegeri „corecte, integre şi imparţiale”.

BEC consideră relevant faptul că hotărârea CCR din 6 decembrie 2024, prin care a fost anulat procesul electoral pentru alegerea preşedintelui României, dispunându-se reluarea în integralitate, statuează cu privire la „modul în care candidatul a înţeles să se raporteze la condiţiile care rezultă din formula sacrosantă a jurământului depus de persoana aleasă în funcţia de preşedinte al României”, scrie adevarul.ro.

BEC concluzionează că, în condiţiile în care instanţa de contencios constituţional a decis cu privire la aceste aspecte, îndeplinirea celorlalte condiţii de înregistrare a candidaturii devine irelevantă.Decizia poate fi contestată la CCR în termen de 24 de ore.

„Relevant pentru Biroul Electoral Central este faptul că hotărârea Curţii Constituţionale, anterior menţionată, analizează şi statuează cu privire la maniera în care candidatul a cărui candidatură face obiectul prezentei verificări de legalitate, a înţeles să se raporteze la condiţiile care rezultă din formula sacrosanctă a jurământului depus de persoana aleasă în funcţia de Preşedinte al României, fiind relevată o atitudine în manifestă contradicţie cu valorile de esenţă ale statului de drept. Or, statuările Curţii Constituţionale din Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024, statuări obligatorii şi pentru Biroul Electoral Central, conduc la concluzia că, în ceea ce priveşte candidatura domnului Georgescu Călin, aceasta nu întruneşte condiţiile de legalitate întrucât candidatul, prin nerespectarea regulilor procedurii electorale, a încălcat însăşi obligaţia ( expressis verbisprevăzută în Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 5 octombrie 2024) de a apăra democraţia, care se întemeiază tocmai pe sufragii corecte, integre şi imparţiale, în conformitate cu legea, în lipsa cărora este alterat însuşi fundamentul ordinii constituţionale actuale”, se arată în hotărârea BEC.

„De altfel, anulând procesul electoral în curs şi dispunând reluarea în integralitate a acestuia (inclusiv cu privire la depunerea de candidatun) ca urmare a conduitei candidatului de nerespectare a reglementărilor procedurii electorale, esenţiale pentru democraţie şi statul de drept, Curtea Constituţională a tranşat implicit şi general obligatoriu şi cu privire la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru înregistrarea candidaturii depuse de către candidatul Georgescu Călin, fiind inadmisibil ca, la reluarea procesului electoral, să se considere că aceeaşi persoană îndeplineşte condiţiile pentru a accede la funcţia de Preşedinte al României. În concluzie, atât timp cât instanţa de contencios constituţional a statuat deja cu privire la aspectele mai sus menţionate, îndeplinirea celorlalte condiţii de înregistrare a candidaturii şi a semnului electoral, apare ca irelevantă”, se arată în motivarea BEC”, mai precizează BEC.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Biroul Electoral Central (BEC) al României a decis duminică seara, 9 martie curent, să respingă candidatura lui Călin Georgescu. Cea a lui Nicușor Dan a fost validată. Susținătorii suveraniști, strânși în fața BEC în așteptarea deciziei, au devenit violenți. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene. După ce Călin Georgescu și Nicușor Dan și-au înregistrat dosarele, a urmat un val de sesizări la BEC, circa 1.300 depuse pe numele lui Călin Georgescu și alte 300 pe numele lui Nicușor Dan.

Candidatura lui Călin Georgescu – respinsă. Susținătorii au devenit violenți. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 17:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 17:00 // Slider //  Ana Panaguța

De Ziua Mondială a Diabetului, marcată anual pe 14 noiembrie, autoritățile atrag atenția asupra importanței prevenirii și diagnosticării timpurii a acestei boli. În Republica Moldova, peste 136 de mii de persoane au beneficiat, în primele zece luni ale anului 2026, de medicamente și dispozitive medicale compensate pentru tratamentul diabetului zaharat. În acest scop, Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a alocat peste 279 de milioane de lei din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală.

Potrivit CNAM, în prezent, pacienții cu diabet au acces la 19 denumiri comune internaționale de medicamente compensate, administrate atât sub formă de pastile, cât și prin injecții. Totodată, sunt compensate dispozitive medicale precum testele și lanțetele pentru măsurarea glicemiei, senzorii pentru monitorizarea continuă a acesteia, acele și seringile pentru administrarea insulinei.

În 2026, lista medicamentelor compensate a fost extinsă cu o nouă combinație de substanțe active, Sitagliptinum + Metforminum, utilizată în tratamentul diabetului zaharat de tip 2.

De asemenea, din luna iunie, copiii și tinerii cu diabet zaharat de tip 1, cu vârsta de până la 25 de ani, beneficiază de senzori pentru monitorizarea continuă a glicemiei, compensați din fondurile AOAM. Aceste dispozitive permit urmărirea permanentă a nivelului glucozei în sânge și reduc necesitatea înțepăturilor repetate.

Accesul la tratament este asigurat prin intermediul medicului de familie și al endocrinologului. Medicamentele și dispozitivele medicale sunt compensate inclusiv pentru persoanele neasigurate.

În același timp, autoritățile atrag atenția asupra importanței prevenirii și diagnosticării timpurii a bolii. Persoanele cu vârsta de peste 40 de ani și cele din grupurile de risc pot beneficia de examinarea profilactică a glicemiei în cadrul asistenței medicale primare. Depistarea valorilor crescute ale glicemiei și identificarea stărilor de prediabet permit intervenția la timp și reduc riscul apariției complicațiilor.

Mesajele sunt promovate în contextul Zilei mondiale a diabetului, marcată anual pe 14 noiembrie, care în acest an se desfășoară sub genericul „Acționează din timp împotriva diabetului”.

Specialiștii recomandă o alimentație echilibrată, activitate fizică regulată și monitorizarea periodică a glicemiei, tensiunii arteriale și colesterolului pentru menținerea sănătății și reducerea riscului de apariție a diabetului zaharat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!