Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

DOC EXCLUSIV Procuratura Anticorupție confirmă: Podarilov, băgat la pușcărie ILEGAL. Investigațiile continuă

10 Nov. 2021, 17:10
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
10 Nov. 2021, 17:10 // Actualitate //  Realitatea.md

Procuratura Anticorupție confirmă faptul că actualul șef al Inspectoratului General al Poliției, Iurie Podarilov a fost băgat la pușcărie pentru un an de zile pentru o faptă pe care nu a comis-o și că dosarul acestuia a fost fabricat intenționat de către persoane publice.

Într-un răspuns oferit redacției Realitatea.md, Procuratura Anticorupție a precizat că, la moment, se investighează acest caz.

„Vă informăm că circumstanțele care se pretind a fi încălcări a drepturilor dlui. Iu. Podarilov, la moment constituie obiect al examinării în cadrul unei cauze penale ce vizează mai multe persoane. Investigațiile vizează faptele de depășire a atribuțiilor de serviciu de către persoane publice admise intenționat, inclusiv sub aspectul de a compromite și a impune forțat demisionarea dlui. Iu. Podarilov din funcția deținută la acel moment. Urmărirea penală este în desfășurare”, a precizat procurorul șef interimar al Procuraturii Anticorupție, Elena Cazacov.

Amintim că, potrivit anticorupție.md, fostul director adjunct al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, Iurie Podarilov, a fost achitat definitiv într-un dosar pentru luare de mită, în care fusese condamnat la patru ani de închisoare, cu executarea pedepsei. Curtea Supremă de Justiție a decis că fapta care i-a fost incriminată, nu a fost comisă.

Oficialul, care a ispășit 13 luni de închisoare în penitenciarul nr. 13, susține că acest dosar i-ar fi fost fabricat și este dispus să obțină tragerea la răspundere a persoanelor care se fac vinovate. Curtea Supremă a pronunțat decizia la 17 iunie curent, dar hotărârea motivată urmează să fie făcută publică la 27 iulie.

Iurie Podarilov, care a fost încarcerat și deținut în condiții inumate pentru fapte pe care nu le-a comis, este decis să obțină despăgubiri de la stat și prejudiciu moral. El va insista și să fie trase la răspundere persoanele care i-ar fi orchestrat fabricarea dosarului și, respectiv, a probelor false.

Fostul director adjunct al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane din cadrul Ministerului de Interne, Iurie Podarilov, a descris, în cadrul Clubului Jurnaliștilor de Investigație, în iulie 2019, modul în care pe numele său a fost instrumentată cauză penală, în baza căreia el a fost condamnat și ținut în arest timp de un an și o lună. El a susținut cu mai multe probe documentare că dosarul respectiv a fost instrumentat la comanda fostei conduceri a MAI, în frunte cu Alexandru Jizdan. Podarilov presupune că toate acestea s-au făcut pentru că dânsul nu ar fi cedat cerințelor de a pleca benevol din funcție și că își făcea onest munca.

Experți din cadrul societății civile susțin că fosta conducere a MAI a eliminat în mod constant, prin scheme de presiune și dosare contrafăcute, profesioniștii din sistem, cazul fostului director adjunct al CCTP fiind parte din scenariu. Reținerea lui Iurie Podarilov a avut loc la 24 februarie 2017, în baza unui denunț, fiind organizat de SPIA al MAI și PCCOCS și a fost pe larg mediatizată de către holdingul mediatic subordonat regimului Plahotniuc.

Timp de 13 luni, cât a fost deținut în Penitenciarul nr.13, fostul oficial, el fiind ofițer de urmărire penală, nu a avut acces la materialele cauzei penale și abia după ce a fost eliberat din arest, urmare a hotărârii Curții Supreme de Justiție, care a reîntors dosarul la rejudecare, a putut să-și construiască o apărare în baza materialelor din dosar. Podarilov a povestit jurnaliștilor că mai întâi i s-a spus direct că trebuie să plece din funcție, pentru că la MAI trebuie să vină în această funcție un alt om. Ar fi fost pregătit și un ordin de demitere și altul de numire a noului succesor. La un moment s-ar fi intervenit din partea partenerilor de dezvoltare, întrucât echipa condusă de Podarilov era cunoscută pentru descoperirea mai multor cazuri grave de trafic de persoane, crimă organizată, la nivel local, dar și regional. Urmare a acestor acțiuni, conducerea MAI nu a putut să-l demită pe Podarilov, dar a pus la cale metode de a-l compromite.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 17:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 17:01 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un bărbat din Fălești a rămas fără 90.000 de lei după ce a fost înșelat de membrii unui grup care s-au dat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă și ai unei instituții de stat. Un tânăr de 20 de ani, care ar fi avut rolul de curier și ar fi preluat banii de la victimă, a fost trimis în judecată, anunță Procuratura Bălți.

Potrivit învinuirii, schema a fost pusă în aplicare în mai 2026. La 25 mai, membrii grupului au telefonat bărbatul și s-au prezentat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă. Sub pretextul verificării serviciilor și al păstrării numărului de telefon, aceștia l-au convins să le comunice un cod primit prin SMS.

Ulterior, un alt participant s-a dat drept reprezentant al unei instituții de stat responsabile de prevenirea și combaterea spălării banilor. Acesta i-a spus victimei că, folosind codul transmis, persoane necunoscute ar fi contractat fraudulos credite în numele său, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei, de la două bănci.

Sub pretextul anulării acestor împrumuturi, bărbatul a fost convins să ia un credit bancar de 90.000 de lei. La 26 mai, tânărul învinuit s-a prezentat la adresa indicată de victimă, a luat banii și i-a transmis celorlalți membri ai grupului.

În timpul urmăririi penale, tânărul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă fapta. Acesta a mai fost cercetat anterior pentru escrocherie și condamnat la închisoare cu suspendare și amendă.

Ancheta în privința celorlalte persoane implicate continuă într-un dosar separat, iar acestea sunt în curs de identificare.

Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!