Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Dodon și-a felicitat partenerii PSRM pentru victoria obținută la alegerile din Rusia. Zice că suntem „popoare frățești”

20 Sept. 2021, 15:16
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
20 Sept. 2021, 15:16 // Politica //  Realitatea.md

Liderul PSRM, deputatul Igor Dodon, a transmis un mesaj de felicitare Partidului Politic „Edinaia Rossia” din Federația Rusă, pentru „victoria obținută în alegerile pentru Duma de Stat”, desfășurate ieri, 19 septembrie.

Dodon nu a ezitat să amintească că PSRM și „Edinaia Rossia” au semnat un acord de colaborare.

„Adresez felicitări Partidului Politic „Edinaia Rossia” din Federația Rusă cu ocazia victoriei în alegerile pentru Duma de Stat și păstrarea majorității constituționale. Acum câțiva ani, Partidul Socialiștilor și „Edinaia Rossia” au semnat un acord de colaborare, iar acum sunt sigur că relațiile noastre vor primi un nou impuls pentru dezvoltare în numele consolidării parteneriatului strategic dintre Moldova și Rusia”, se arată în mesajul lui Dodon.

Totodată, deputatul a felicitat încă un partid, care a acces în Camera inferioară a Parlamentului de la Moscova.

„Felicit Partidul „Spravedlivaia Rossia – Za pravdu” cu ocazia unei noi accederi în Camera inferioară a Parlamentului din Rusia. „Spravedlivaia Rossia – Za pravdu” este, de asemenea un partener important al Partidului Socialiștilor și cooperarea noastră va continua întru binele popoarelor noastre frățești”.

Amintim că, duminică, 19 septembrie, rușii și-au ales un nou Parlament, iar partidul „lui Vladimir Putin” a obținut victorie majoritară.

Partidului Politic „Edinaia Rossia” a obținut 315 mandate în total.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!