Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Doliu în familia „Friends”. A murit actorul James Michael Tyler, cunoscut pentru rolul lui Gunther

25 Oct. 2021, 18:01
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
25 Oct. 2021, 18:01 // Life //  Realitatea.md

James Michael Tyler, cunoscut pentru rolul Gunther în serialul „Friends”, a murit, a anunțat managerul său. Actorul american avea 59 de ani și fusese diagnosticat în anul 2018 cu cancer de prostată, relatează CNN. 

Tyler a murit în locuinţa sa din Los Angeles.  Actorul anunţase în luna iunie la o emisiune pe NBC că suferea din septembrie 2018 de o formă avansată de cancer de prostată, care s-a răspândit în sistemul osos.

„A fost cunoscut ca actor, muzician, un avocat al conştientizării cu privire la cancer şi un soţ iubitor. Michael a iubit muzica live împreună cu formaţia sa Clemson Tigers. Dacă îl întâlneai o dată, ţi-l făceai prieten pe viaţă”, a transmis managerul său.

Un mesaj a fost postat și pe contul de Twitter al serialului „Friends”.

„Warner Bros. Television deplânge pierderea lui James Michael Tyler, un actor iubit şi parte integrantă a familiei noastre Friends. Gândurile noastre se îndreaptă către familia sa, colegi şi fani”.

James Michael Tyler a devenit cunoscut și a fost îndrăgit de public cu rolul Gunther, un angajat al cafenelei Central Perk, îndrăgostit de Rachel, personaj principal interpretat de actrița Jennifer Aniston. Personajul său din „Friends” a apărut în 150 de episoade pe parcursul celor 10 sezoane ale popularului sitcom din anii 1990.

Anul acesta, Tyler s-a alăturat prietenilor săi din serialul de comedie prin videoconferinţă în proiectul „Friends: Reuniunea”.

Tyler a jucat şi în seriale ca „Scrubs”, „Sabrina, the Teenage Witch” şi „Modern Music”.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!