Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

Doliu. S-a stins din viață soția interpretului de muzică populară Nicolae Glib

06 Dec. 2024, 14:21
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
06 Dec. 2024, 14:21 // Actualitate //  Cătălina Boico

Doliu în familia interpretului de muzică populară Nicolae Glib. Tatiana, soția lui, a încetat din viață astăzi, 6 decembrie. 

Ministerul Culturii al Republicii Moldova a venit pe pagina sa de Facebook cu un mesaj de condoleanțe.

„Ministerul Culturii exprimă sincere condoleanțe artistului poporului, maestrului Nicolae Glib, în legătură cu trecerea la cele veșnice a soției sale, Tatiana. Dumnezeu s-o ierte și s-o așeze-n veșnicie printre drepți…”, a transmis instituția.

De asemenea, cu un mesaj a venit și conducerea primăriei comunei Pepeni din raionul Sîngerei, unde locuiesc soții Glib.

„Primăria Comunei Pepeni îşi exprimă regretul profund în legătură cu încetarea din viaţă a dnei Tatiana Glib, și în aceste momente de mare tristeţe, suntem alături de familia Maestrului Nicolae GLIB.

Dna Tatiana şi-a pus toată înţelepciunea, dragostea şi dăruirea pentru sustinerea si promovarea dlui Glib in lumea muzicii populare, precum si responsabilitatea pentru cresterea si educarea copiilor si nepotilor. Vestea plecării sale pe neaşteptate pe drumul veşniciei ne-a întristat şi îndurerat pe toţi. Transmitem sincere condoleanţe şi sentimentele noastre de compasiune familiei, rudelor şi celor care au cunoscut-o şi apreciat-o. Împărtăşim durerea lor şi îi asigurăm de tot sprijinul moral de care vor avea nevoie în aceste momente de grea cumpănă. Dumnezeu s-o odihnească în pace!”, se arată în mesaj.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 08:31
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
11 Nov. 2026, 08:31 // Slider //  Ursu Ana

Un atac cu drone a provocat un incendiu în portul Ust-Luga, de la Marea Baltică, în nord-vestul Rusiei. Trei muncitori au fost răniți, iar o centrală electrică a fost scoasă din funcțiune. Informațiile au fost anunțate miercuri de guvernatorul regiunii Leningrad, Aleksandr Drozdenko, potrivit Reuters.

Oficialul rus a declarat că, în timpul atacului, apărarea antiaeriană ar fi doborât 150 de drone deasupra regiunii. Mai multe imagini și înregistrări video publicate pe rețelele sociale,  arată incendii și coloane mari de fum în zona portului.

Ust-Luga este unul dintre cele mai importante puncte de export ale Rusiei la Marea Baltică, prin care sunt transportate petrol, produse petroliere, cereale și alte mărfuri. În regiunea Leningrad se află și o mare rafinărie de petrol, precum și orașul Sankt Petersburg.

Portul se află sub sancțiunile Uniunii Europene, Canadei, Regatului Unit, Statelor Unite și Elveției. Potrivit Comisiei Europene, acesta este utilizat inclusiv pentru transportul petrolului rusesc prin intermediul așa-numitei flote fantomă.

Atacul a fost însoțit de alerte de securitate în mai multe state de la Marea Baltică. Letonia și Lituania au avertizat populația din anumite regiuni să se adăpostească, după ce drone neidentificate au pătruns în spațiul lor aerian din direcția Rusiei sau Belarusului. NATO a ridicat avioane de vânătoare pentru misiuni de apărare aeriană. Nu au fost raportate victime în aceste două țări.

Și Finlanda a impus restricții temporare asupra unei părți din spațiul aerian și maritim din estul Golfului Finlandei. Autoritățile au explicat că măsura este una de precauție, pentru protejarea populației și pentru a permite intervenția în cazul unor eventuale amenințări cu drone.

Incidentele au amplificat îngrijorările privind extinderea efectelor războiului din Ucraina asupra statelor NATO vecine cu Rusia și Belarus. Moscova acuză Kievul că ar folosi spațiul aerian al Alianței pentru atacuri, în timp ce Ucraina susține că unele drone au fost deviate de bruiajul electronic rusesc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!