Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

Domeniile specifice sistemului afacerilor interne – abordate diferit. Ce presupune strategie de dezvoltare

23 Sept. 2022, 13:31
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
23 Sept. 2022, 13:31 // Actualitate //  Realitatea.md

Guvernul a aprobat, astăzi, 23 septembrie, Strategia de dezvoltare a domeniului afacerilor interne (SDDAI) pentru anii 2022-2030. Documentul stabilește viziunea de dezvoltare strategică a sistemului afacerilor interne într-un mod sustenabil și funcțional, bazat pe aplicarea legii, protejarea interesului cetățeanului și prestarea serviciilor de calitate.

Strategia prevede o nouă abordare a domeniilor specifice sistemului afacerilor interne, cu accent pe efectele și beneficiile care se produc pentru cetățeni, astfel încât mediul social să rămână stabil și sigur, iar nivelul infracționalității să fie menținut scăzut.

Noua abordare a strategiei de dezvoltare a fost determinată și de mediul instabil, generat de războiul din Ucraina, și de lipsa documentelor de politici publice din domeniile de competență atribuite MAI, cele vechi fiind expirate încă din anul 2020. Pentru elaborarea strategiei au fost luate în calcul noile riscuri regionale – pe lângă analizele efectuate pe domeniile de intervenție pe timp de pace, sunt trasate priorități ce țin de sporirea capacității rezilienței țării la situații de criză.

„Elaborarea strategiei a început pe timp de pace dar, pe măsură ce amenințările aduse de război au început să se concretizeze, experții au adaptat și inovat instrumentele uzuale, inclusiv pentru situații de criză, astfel încât răspunsul nostru să fie optim, să avem mecanisme de reacție flexibile, iar rezultatul să fie focusat și imediat”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco.

Pentru implementarea strategiei, vor fi elaborate șase programe sectoriale pe sub-domeniile de activitate ale MAI, și anume: ordine și securitate publică; prevenirea și combaterea criminalității; managementul integrat al frontierei de stat; gestionarea fluxului migrațional, azilului și integrării străinilor; prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență; formarea profesională, integritatea și digitalizarea.

La baza noului document de politici publice stau prevederile Acordului și Agendei de Asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova, precum și a Foii de parcurs a MAI, în contextul obținerii statutului de țară candidat la aderare în UE. La fel, documentul se aliniază la obiectivele de dezvoltare durabilă ale agendei ONU 2030.

Totodată, prioritățile și obiectivele strategice sunt formulate în vederea realizării Programului de activitate a Guvernului „Moldova vremurilor bune” și proiectului Strategiei naționale de dezvoltare „Moldova 2030”. În vederea realizării strategiei naționale de dezvoltare, domeniul afacerilor interne este unul important – spre exemplu, un stat european este imposibil de construit fără o poliție prietenoasă în comunitate, iar dezvoltarea economică a țării este imposibil de asigurat fără a oferi un sentiment de siguranță investitorilor interni și externi.

De menționat că, la elaborarea proiectului strategiei au fost implicați atât experți naționali, cât și internaționali, precum și reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale. La fel, proiectul a fost supus consultărilor publice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 12:53
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 12:53 // Slider //  Ana Panaguța

O navă comercială care se îndrepta spre Ucraina a fost lovită de o dronă lângă Sfântu Gheorghe. Ministrul Apărării al României, Radu Oprea, a confirmat incidentul și a precizat că nu sunt victime, scrie hotnews.ro.

Incidentul s-a produs vineri seară, 13 noiembrie, în jurul orei 21:40, în apele teritoriale ale României, la aproape 7 mile marine (aproximativ 12,6 kilometri) nord-est de localitatea Sfântu Gheorghe, județul Tulcea, potrivit TVR Info.

Nava comercială vizată, identificată drept MV Larissa 1, navighează sub pavilion Palau și se îndrepta spre rada portului Sulina, având ca destinație finală Ucraina.

În urma impactului cu drona aeriană, a fost avariată o macara de marfă aflată la bord, fără să izbucnească un incendiu.

Comandantul vasului a informat imediat autoritățile navale române despre incident.

Ce spune ministrul Apărării al României, Radu Oprea

Prezent sâmbătă în Portul Militar Constanța, ministrul Apărării, Ștefan-Radu Oprea, a confirmat incidentul și a precizat că ancheta este în desfășurare.

„Suntem informați tot timpul. Nu sunt răniți sau pierderi de vieți omenești”, a declarat ministrul.

El a spus că autoritățile monitorizează permanent obiectele detectate pe apă sau în apropierea spațiului aerian și a amintit că vineri au fost emise cel puțin două alerte în județul Tulcea.

În astfel de cazuri pot interveni aeronave românești și spaniole din Poliția Aeriană, precum și elicoptere, care pot inclusiv să doboare țintele, a adăugat ministrul.

Oficialul a precizat că piloții români au doborât șase drone până acum, performanță care îi plasează printre cei mai eficienți din NATO.

„Nu cred că ne dorim să avem astfel de reușite, dar, în același timp, este bine că îi vedem că sunt pregătiți și că pot face față oricărei misiuni”, a afirmat Radu Oprea.

Ministrul a mai spus că aceste incidente sunt privite cu îngrijorare, însă determină armata să își consolideze pregătirea în fața amenințărilor actuale și potențiale.

Incidente similare în Marea Neagră

Lovirea cargoului MV Larissa 1 vine după ce mai multe incidente similare au fost raportate în Marea Neagră în ultimele săptămâni.

Pe 28 octombrie, o navă comercială care se îndrepta spre portul Constanța a fost lovită de drone în apele teritoriale ale Bulgariei, în aceeași zi în care miniștrii apărării din România, Bulgaria și Turcia se aflau la o reuniune comună.

Cu câteva zile înainte, pe 23 octombrie, o altă navă comercială a fost lovită de drone la 13 mile marine de Constanța, incident soldat cu un marinar mort și trei dispăruți.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!