Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Donald Trump, despre sfârșitul războiului: Ucraina este pregătită

24 Ian. 2025, 08:39
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
24 Ian. 2025, 08:39 // În Lume //  Redacția Realitatea

Ucraina este pregătită să ajungă la un acord pentru încetarea războiului cu Rusia, a spus Donald Trump în discursul rostit la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Noul președinte american susține că ieftinirea petrolului ar duce la încheierea ostilităților. Și le-a cerut Arabiei Saudite şi Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol să scadă preţul țițeiului. Totodată, liderul de la Casa Albă a atins și subiectul taxelor vamale.

Timp de 45 de minute, noul președinte al Statelor Unite a prezentat în fața liderilor din mediul de afaceri reuniți la Davos prioritățile administrației sale.

„Mesajul meu pentru fiecare companie din lume e simplu: veniți și fabricați-vă produsele în America și vă vom oferi printre cele mai mici taxe dintre toate națiunile de pe pământ. Dar dacă nu vă fabricați produsele în America, ceea ce e dreptul vostru, atunci e foarte simplu: va trebui să plătiți taxe vamale, în sume diferite, dar va fi un tarif care va direcționa sute de miliarde de dolari și chiar trilioane de dolari în trezoreria noastră pentru a ne consolida economia și a ne plăti datoriile. De asemenea, voi cere tuturor țărilor NATO să majoreze cheltuielile de apărare la 5% din PIB”.

În ceea ce priveste războiul din Ucraina, Trump este convins că Beijingul poate juca un rol important în oprirea ostilităților.

„Eforturile noastre de a asigura un acord de pace între Rusia și Ucraina sunt în curs de desfășurare. Este foarte important să reușim acest lucru, pentru că acolo este un adevărat câmp de luptă ucigător”.

Și analiștii consideră că Trump pregătește terenul pentru prima convorbire cu Vladimir Putin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Rusia încă exportă în Statele Unite fertilizatori și metale prețioase, dar în cantități nesemnificative. Chiar dacă nu pot fi oprite exporturile de petrol din Rusia, o problemă pentru Putin și pentru economia rusă ar fi prețul la care poate fi vândut. Dacă Rusia va fi nevoită să vândă la un preț mai mic, în același timp cu costuri de livrare mai mari, s-ar reduce considerabil veniturile substanțiale – aproximativ 192 de miliarde de dolari doar anul trecut – care ajută la finanțarea mașinăriei sale de război.

Mark Rutte, secretarul general al NATO: „Dacă obținem un acord prost, asta ar însemna doar că îl vom vedea pe președintele Rusiei sărbătorind împreună cu liderii din Coreea de Nord, Iran și China, ceea ce nu poate fi acceptat. Ar fi o mare, mare greșeală geopolitică”.

Secretarul general al NATO a avertizat că o victorie a Rusiei împotriva Ucrainei ar submina forța de descurajare a celei mai mari alianțe militare din lume.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova