Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

Dosarul BEM: Două persoane au fost condamnate pentru escrocherie și spălare de bani

05 Iun. 2025, 15:28
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
05 Iun. 2025, 15:28 // Societate //  Realitatea.md

Doi administratori au fost recunoscuți vinovați de săvârșirea infracțiunilor de escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, în dosarul Banca de Economii, anunță Centrul Național Anticorupție (CNA). Instanța a dispus unuia din ei o pedeapsă cu închisoare pe termen de 15 ani, iar cel de-al doilea a primit o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de 8 ani și 6 luni.

Potrivit CNA, ambii au fost privați de dreptul de a ocupa funcții legate de gestionarea și administrarea bunurilor materiale pe un termen de 5 ani. Pedeapsa urmează a fi pusă în aplicare după rămânerea definitivă a sentinței.

Totodată, a fost admisă parțial acțiunea civilă înaintată de către reprezentantul SA „Banca de Economii”, fiind dispusă încasarea din contul unui inculpat prejudiciul în valoare de 73 727 733, 87 de lei și în mod solidar din contul ambilor inculpați suma de 10 924 396, 82 de lei.

„Cauza nominalizată a fost disjunsă din cauza penală primară în anul 2023, fiind deferită justiției în luna mai 2024. Conform probelor prezentate în instanță, acumulate de Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție, unul dintre inculpați, fiind administratorul unei companii din Republica Moldova, în comun cu factorii de decizie ai unei companii nerezidente din Republica Panama, ar fi orchestrat o schemă de însușire în mod fraudulos a unor credite de la BC ,,Banca de Economii” S.A. Astfel, inculpatul, ar fi prezentat informații false cu privire la rulajele companiei sale și ar fi obținut un credit în valoare de 1 500 000 de euro de la instituția bancară. În ziua primirii banilor, aceștia ar fi fost transferați pe contul companiei nerezidente și însușiți de inculpat și alte persoane.

Ulterior, ar fi fost create alte 2 companii, pe numele altor persoane, și în același mod obținuți alte peste 2,8 milioane de euro. Cel de-al doilea inculpat ar fi fost una dintre persoanele pe numele căreia a fost deschisă una dintre cele 2 companii, prin intermediul căreia ar fi fost obținuți fraudulos și spălați – 500 000 de euro”, se arată în comunicatul emis de CNA.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Deși au negat comiterea faptelor pe tot parcursul examinării cauzei, instanța a apreciat probatoriul administrat și le-a stabilit vinovăția în comiterea infracțiunii incriminate.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova