Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Reacția lui Surdu, după ce Țurcanu i-a publicat explicația în care spune că „micționa”: Credeam că e pentru uz intern

05 Iun. 2025, 15:37
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
05 Iun. 2025, 15:37 // Actualitate //  Victoria Laur

Mircea Surdu a comentat informația publicată de Vlad Țurcanu, care a postat pe Facebook fotografia unui document în care jurnalistul îi explică că a întârziat la o ședință, pentru că avea nevoia de a „micționa”. Angajatul Teleradio Moldova (TRM) a punctat pentru Unimedia că a crezut că declarația sa va fi folosită doar pe intern.

„Până ieri credeam că explicațiile sunt pentru uz intern. E zi de doliu și nu vreau să comentez nimic. Toate gândurile mele se îndreaptă spre Eugeniu Doga, cu care am avut multe colaborări”, a spus Surdu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un nou scandal a izbucnit la TRM, după ce pe canale de Telegram au apărut informații precum că șeful instituției ar obliga subalternii să i se adreseze cu expresia „stimate domnule director general”. Vlad Țurcanu s-a justificat pe Facebook și a spus că a cerut doar să i se prezinte documentele oficiale, conform normelor în vigoare.

Funcționarul i-a numit pe unii angajați „porcoși” și a prezentat, în context, exemplul lui Surdu, care a scris într-o explicație că a întârziat la o ședință în care urma să îi fie stabilite obiectivele de evaluare, pentru că a trebuit să meargă la toaletă. 

Realitatea Live

15 Nov. 2026, 09:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
15 Nov. 2026, 09:52 // Slider //  Ana Panaguța
Peste 2.800 de alegători din UTA Găgăuzia au votat până la ora 09:00, ceea ce reprezintă 2,20% din numărul total al alegătorilor. Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), procesul de votare se desfășoară fără incidente.

Astăzi, 15 noiembrie, în regiune au loc două scrutine: alegerile pentru funcția de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei și cele pentru funcția de Guvernator (Bașcan).

Pentru cele 35 de mandate de deputat candidează 132 de persoane, iar pentru funcția de Bașcan sunt înregistrați opt candidați.

În total, au fost deschise 67 de secții de votare, care vor activa până la ora 21:00. La urne sunt așteptați peste 129.000 de alegători.

Persoanele care nu se pot deplasa la secția de votare din motive de sănătate sau din alte motive temeinice pot solicita votarea la locul aflării. Cererile pot fi depuse până la ora 14:00 și trebuie să fie însoțite de un certificat medical.

Pentru a facilita participarea la alegeri, centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești activează astăzi până la ora 21:00. Cetățenii pot obține gratuit cărți de identitate provizorii sau pot ridica actele deja confecționate.

CEC reamintește că agitația electorală este interzisă în ziua scrutinului. Totodată, poliția asigură ordinea publică și monitorizează respectarea legislației electorale.

Pentru informații despre procedura de votare și adresele secțiilor, alegătorii pot apela Centrul de apel la numărul 022 880 101, disponibil până la ora 21:00.