Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Două persoane, transportate la spital după ce un motocultor a tamponat un Renault. Cum s-a produs impactul?

12 Sept. 2022, 11:58
 // Categoria: Societate // Autor:  Victoria Laur
12 Sept. 2022, 11:58 // Societate //  Victoria Laur

Un motocultor și un Renault s-au tamponat în raionul Orhei. Accidentul a avut loc în seara zilei de 10 septembrie, în apropierea localității Brăviceni.

Oamenii legii au fost alertați aproximativ la ora 21:40, prin intermediul Serviciului 112. Ofițera de presă a Poliției din Orhei, Elena Băetrău, ne-a comunicat că șoferul din motocultorul de model ZUBR a ieșit de pe un drum secundar, fără a ceda trecerea autovehiculelor ce se deplasau regulamentar pe drumul cu prioritate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Drept urmare, vehiculul a lovit o mașină de model Renault, care circula regulamentar din direcția municipiului Bălți spre Orhei. În urma accidentului, conducătorul motocultorului si pasagerul acestuia au fost transportați la spital.

Testul alcoolscopic a arătat că șoferul din Renault nu era în stare de ebrietate. De la conducătorul motocultorului au fost prelevate probe biologice. Alte circumstanțe ale cazului sunt stabilite de către ofițeri.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 17:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 17:01 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un bărbat din Fălești a rămas fără 90.000 de lei după ce a fost înșelat de membrii unui grup care s-au dat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă și ai unei instituții de stat. Un tânăr de 20 de ani, care ar fi avut rolul de curier și ar fi preluat banii de la victimă, a fost trimis în judecată, anunță Procuratura Bălți.

Potrivit învinuirii, schema a fost pusă în aplicare în mai 2026. La 25 mai, membrii grupului au telefonat bărbatul și s-au prezentat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă. Sub pretextul verificării serviciilor și al păstrării numărului de telefon, aceștia l-au convins să le comunice un cod primit prin SMS.

Ulterior, un alt participant s-a dat drept reprezentant al unei instituții de stat responsabile de prevenirea și combaterea spălării banilor. Acesta i-a spus victimei că, folosind codul transmis, persoane necunoscute ar fi contractat fraudulos credite în numele său, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei, de la două bănci.

Sub pretextul anulării acestor împrumuturi, bărbatul a fost convins să ia un credit bancar de 90.000 de lei. La 26 mai, tânărul învinuit s-a prezentat la adresa indicată de victimă, a luat banii și i-a transmis celorlalți membri ai grupului.

În timpul urmăririi penale, tânărul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă fapta. Acesta a mai fost cercetat anterior pentru escrocherie și condamnat la închisoare cu suspendare și amendă.

Ancheta în privința celorlalte persoane implicate continuă într-un dosar separat, iar acestea sunt în curs de identificare.

Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!