Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

Drama unei familii! Și-au îngropat tatăl la 13 ani de la deces

02 Mai 2021, 14:14
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
02 Mai 2021, 14:14 // În Lume //  Realitatea.md

Dumitru Ionescu, un român care a murit în Spania, este înmormântat după 13 ani petrecuţi în congelatorul Institutului de Medicină Legală din Valencia. Trupul neînsufleţit al bărbatul se odihneşte în sfârşit în cimitirul municipal al oraşului.

Cadavrul bărbatului a fost găsit pe 1 noiembrie 2007, într-o râpă din Moncada, de mai mulţi copii care se jucau în împrejurimi. Trupul era mutilat, dar legiştii au stabilit că bărbatul murise cu două luni mai devreme, din cauze naturale.

Familia i-a raportat dispariţia abia în anul 2019. Identitatea acestuia a fost descoperită în urma unui test ADN efectutat de specialişti cu ajutorul fiicei românului. Până atunci, autorităţile nu au putut identifica bărbatul.

În anul 2019, pe 7 noiembrie, familia a raportat dispariţia bărbatului. Rudele au fost notificate să efectueze un test genetic pentru a confirma identitatea decedatului, iar analizele genetice au confirmat asemănările între profilul fiicei şi al bărbatului găsit în 2007. Prin urmare, la sfârşitul anului trecut s-a aflat că pe român îl cheamă Ionescu Dumitru, în vârstă de 53 de ani în momentul morţii sale.

Tribunalul din Moncada a dispus în 15 aprilie eliberarea unui certificat de deces pentru român, la mai bine de treisprezece ani de la moartea sa. Odată ce rămăşiţele au fost returnate familiei, Dumitru şi-a găsit odihna veşnică în cimitirul municipal din València, unde a fost înmormântat în cadrul unei ceremonii restrânse pe 23 aprilie.

Realitatea Live

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
28 Oct. 2026, 10:03
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
28 Oct. 2026, 10:03 // Societate //  Valentina Buza

Un bărbat de 50 de ani din Chișinău a murit din cauza gripei de tip A(H1N1). Acesta avea și alte boli și nu era vaccinat împotriva gripei sezoniere. Cazul a fost înregistrat în perioada 19–25 octombrie, când autoritățile au raportat și o creștere a infecțiilor respiratorii acute, transmite Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP).

În aceeași perioadă, în Republica Moldova au fost înregistrate 2.057 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), cu 9,6% mai multe față de săptămâna precedentă. Majoritatea persoanelor afectate sunt copii. Potrivit ANSP, morbiditatea s-a menținut la un nivel de intensitate joasă.

Totodată, au fost raportate patru cazuri de COVID-19, cu trei mai multe comparativ cu săptămâna precedentă.

În laboratoarele ANSP au fost investigate 33 de probe pentru depistarea virusurilor gripale, non-gripale și SARS-CoV-2. Dintre acestea, una a fost pozitivă la SARS-CoV-2, iar șase au confirmat prezența virusurilor non-gripale.

De la începutul sezonului gripal 2026–2027, în Republica Moldova au fost înregistrate trei cazuri de gripă, dintre care unul s-a soldat cu deces.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit ANSP, în scopul profilaxiei specifice a gripei sezoniere pentru contingentele profesionale și grupurile cu risc sporit de îmbolnăvire și dezvoltare a complicațiilor post-gripale, pentru sezonul gripal 2026/2027 a fost achiziționat un lot de 240 de mii de doze de vaccin antigripal INFLUVAC trivalent, în seringă preumplută, din care au fost utilizate peste 77 mii de doze. Componența vaccinului respectă în totalitate recomandările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru sezonul gripal 2026/2027 în emisfera nordică.

Vaccinarea este recomandată începând cu vârsta de 6 luni, în special persoanelor cu risc sporit de îmbolnăvire și de dezvoltare a complicațiilor, precum copiii și adulții cu boli cronice, femeile gravide, persoanele vârstnice și cele instituționalizate.

De asemenea, imunizarea antigripală este recomandată contingentelor profesionale cu risc sporit de îmbolnăvire, precum lucrătorii din instituțiile medico-sanitare publice, studenții și rezidenții Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, studenții colegiilor de medicină, personalul din instituțiile de asistență socială și alte categorii profesionale cu risc sporit.

Seroprotecția se obține, în general, în intervalul de 2-3 săptămâni de la vaccinare, iar durata imunității postvaccinale variază între 6 și 12 luni. Vaccinarea este recomandată anual, deoarece virusurile gripale se modifică, iar compoziția vaccinului este actualizată conform recomandărilor OMS.

Pe lângă vaccinare, este esențial ca populația să respecte măsurile de igienă personală, precum spălarea mâinilor cu apă și săpun, utilizarea batistelor în timpul strănutului sau tusei și menținerea unui mod de viață sănătos, care include o alimentație echilibrată, odihnă adecvată și mișcare regulată. Aceste măsuri contribuie la prevenirea îmbolnăvirilor prin infecții respiratorii.

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona